Cei între Sfinţi Părinţii noştri Gurie, Arhiepiscopul Cazanului, şi Varsanufie, Episcopul Tferului, şi aflarea moaştelor lor (4 octombrie)

Cuviosul Gurie s-a născut şi a crescut în cetatea Radonej. El provenea dintr-un neam de boieri mici şi numele lui a fost Grigorie, la fel ca al tatălui său, pe care îl chema tot Grigorie. Porecla lui era Rugotin. Şi a vieţuit fericitul copil mai întâi la un boier cu numele de Ion. El era din fire blând şi smerit, mergea la biserică adeseori şi se nevoia în post, în rugăciune şi milostenie şi în celelalte bunătăţi, petrecându-şi viaţa necăsătorit. Stăpânul, văzînd obiceiurile lui bune, i-a încredinţat toată casa sa. Pentru aceasta a fost clevetit, din zavistie, la stăpânul său de către prietenii săi, care zicea că petrece în desfrânare cu femeia lui. Iar stăpânul, crezînd pe cei care cleveteau împotriva lui, a poruncit să-l ucidă. Dar fiul stăpânului, fiind înţelept, a rugat pe tatăl său să nu se grăbească a crede pe clevetitori şi să nu aducă ruşine casei. Şi, cercetând cu de-amănuntul cele spuse şi înştiinţîndu-se că este nevinovat, l-a scăpat de la moarte. Însă tatăl lui, orbit şi biruit de mânie, l-a băgat pe cel năpăstuit într-o groapă adâncă şi doi ani a petrecut el în această groapă, chinuindu-se cu foamea, căci hrana ce i se dădea lui nu era hrană omenească; la trei zile i se arunca câte un snop de ovăz şi puţină apă. Deşi un prieten al său îi făgăduise să-i aducă bucate, el nu voia, ci l-a rugat ca mai bine să-i aducă hîrtie şi cerneală şi, şezînd acolo în groapă, scria cărţi pentru învăţătura copiilor, şi le dădea să le vândă, iar preţul lor era împărţit la săraci. După doi ani, milostivul Dumnezeu, văzînd răbdarea cea mare a robului Său, care fără de vină pătimea unele ca acestea, a binevoit să-l elibereze din iadul acelei închisori şi i-a deschis, prin mâna nevăzută a puterii Sale, uşa temniţei. Grigorie, văzînd lumină la uşă, s-a înspăimântat, părându-i-se că este nălucirea vrăjmaşului, de vreme ce doi ani nu se mai deschisese acea uşă şi, sculându-se, a început a se ruga. Şi iarăşi s-a făcut lumină la uşă, mai mare decât prima oară. Apropiindu-se, Grigorie a atins uşa cu mâna şi îndată uşa s-a deschis şi el a cunoscut că este voinţa lui Dumnezeu să fie liber din acea închisoare şi s-a rugat lui Dumnezeu cu rugăciuni de mulţumire. Apoi, luînd icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care o avea cu el în temniţa aceea, a ieşit şi, cu toate că era ziuă, n-a fost văzut de nimeni. Plecând din casa şi din cetatea aceea, a mers la mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei şi slăvitei Adormiri. Acolo s-a călugărit şi era călugăr şi pustnic îmbunătăţit; mai pe urmă a fost şi egumenul acelui lăcaş. Din pricina slăbiciunii trupeşti a lăsat păstoria acelei mănăstiri, dar după puţină vreme iarăşi a fost trimis la egumenie în mănăstirea Selijarului. După ce a supus Dumnezeu cetatea Cazanului împăratului Ioan Vasilievici, atunci, cu sfatul prea sfinţitului Mitropolit Macarie şi cu al celorlalţi arhierei ai Mitropoliei Rusiei, a fost ales arhiepiscop al cetăţii Cazanului, în anul de la facerea lumii 7063 sau 1555 de la Hristos, februarie, ziua 7. L-a trimis împăratul la Cazan cu mare cinste şi i-a dat multe lucruri bisericeşti scumpe şi l-a petrecut cu cinstitul şi de viaţă făcătorul lemn (Sfânta Cruce) şi cu icoane. Apoi, Mitropolitul, cu tot sfinţitul sobor şi cu toată mulţimea poporului făcea rugăciuni. Astfel a mers la cetatea Cazanului şi a luat scaunul său, nerăpind stăpânirea, nici gonind cinstea, ci de la Dumnezeu fiind trimis. Cuviosul vieţuia cu dumnezeiască plăcere, pe săraci hrănind, pe cei necăjiţi cu toate trebuinţele îndestulându-i, pe nevoiaşi, pe văduve şi pe sărmani apărându-i şi scăpându-i de nevoi;petrecea în multe osteneli, în priveghere de toată noaptea şi pururea în rugăciuni, iar pe necredincioşi îi învăţa să cunoască şi să creadă în Sfânta Treime, în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, întru unul Dumnezeu şi pe mulţi i-a adus din necredinţă la credinţă şi i-a botezat. Apoi a căzut în boală şi a zăcut multă vreme, dar nicidecum boala cea trupească nu a biruit înţelepciunea cea sufletească din el, căci şi atunci poruncea să fie dus la biserică. Şi astfel, ostenindu-se vreme de trei ani şi cunoscându-şi mutarea sa la Dumnezeu, a chemat pe arhimandritul Varsanufie şi i-a poruncit să-l îmbrace în schimă şi în a patra zi a lunii decembrie, la ceasurile opt din noapte, în anul 7072 (sau anul 1564 de la Hristos), s-a dus către Dumnezeu, după ce a păstorit biserica lui Dumnezeu 8 ani şi 9 luni. Trupul lui a fost pus în lăcaşul Mântuitorului, cu hramul Schimbării la faţă, îngropându-l la altarul bisericii celei mari, cu cinste, cu psalmi şi cu cântări duhovniceşti.
Cuviosul Varsanufie era din cetatea Serpuhova, numele lui cel dintâi fiind Ioan. Era fiul unui preot, pe nume Vasile, care l-a dat la învăţătura gramaticii. Tânăr fiind, a fost robit de tătarii din Crâ. Acolo le slujea cu toată osîrdia, dormind puţin şi cântând psalmii pe care îi ţinea minte, iar necredincioşii, văzîndu-l bun la fire, nefăţarnic şi smerit, slujindu-le fără împotrivire, se mirau de dânsul şi i-au poruncit să petreacă liber. După trei ani a fost răscumpărat de tatăl său de la tătari şi s-a dus la împărăteasca cetate Moscova. S-a călugărit în mănăstirea ce se cheamă „a lui Andronic” şi îşi petrecea viaţa în fapte bune. Pentru aceasta a fos ales egumen al mănăstirii de la Pişnoşi şi după aceea a fost arhimandrit în cetatea Cazanului. Acolo a zidit o mănăstire cu biserică şi chilii, vieţuind bine şi fiind plăcut lui Dumnezeu, cu înfrânare multă şi cu priveghere, chinuindu-şi trupul cu un lanţ pe care îl purta în jurul trupului, neştiindu-l nimeni.
Era întru toate pildă fraţilor prin bunătăţi şi pe mulţi necredincioşi i-a întors la Dumnezeu şi i-a botezat. Pentru cuviosul arhiereu Gurie avea dragoste nefăţarnică şi i se supunea lui în toate. A fost ales episcop în cetatea Tferul şi bine păstorind cuvântătoarea turmă a oilor lui Hristos, s-a dat spre multe nevoinţe, căci petrecea întotdeauna în post, în rugăciuni şi lacrimi şi în priveghere de toată noaptea; şi pe mulţi bolnavi a tămăduit, căci era iscusit în meşteşugul doctoricesc şi nici un fel de plată nu lua de la nimeni, ci îi tămăduia din dragoste; dar, mai ales, tămăduia patimi sufleteşti cu darul Duhului Sfânt. Cu lucrul mâinilor lui făcea camilafce greceşti, pe care le trimitea fraţilor săi, rugându-i să se roage şi ei lui Dumnezeu pentru dânsul. Când sfântul era la adânci bătrâneţi a lăsat păstoria sa şi s-a mutat iarăşi în mănăstirea zidită de dânsul, a dumnezeieştii Schimbării la Faţă a Domnului, din cetatea Caucazului, şi a luat pe sine marele chip (s-a făcut schimnic). Apoi, fiind cuprins de bătrâneţe şi de slăbiciune mare, nu şi-a schimbat pravila sa, ci şi atunci îl duceau ucenicii săi în biserică. Iar când a slăbit de tot, cunoscându-şi mutarea sa din lumea aceasta, s-a împărtăşit cu preacuratele Taine ale lui Hristos şi s-a dus către Domnul pe care l-a iubit, în anul 7084 (l576 după Hristos). A fost îngropat în acea mănăstire, aproape de Cuviosul Gurie. În anul 7104 (l596 după Hristos), la porunca dreptcredinciosului domn a toată Rusia, împăratul Teodor Ivanovici, s-a zidit o biserică de piatră, Schimbarea la Faţă a Domnului. Când au început a fi săpate şanţurile, s-au găsit mormintele sfinţilor Gurie şi Varsanufie, în ziua de 4 octombrie. Ermogen, fiind atunci mitropolit în cetatea Cazanului şi aflând despre aceasta, a săvârşit Sfânta Liturghie cântând panahida şi a mers în mănăstire cu tot soborul şi, descoperind mormântul Sfântului Gurie, l-a aflat plin de mir mirositor, iar trupul lui plutea deasupra mirului ca buretele, aproape întreg, numai puţin cuprins de stricăciune deasupra buzei. La fel şi veşmintele lui erau întregi şi mai curate decât cele noi. Apoi au descoperit şi mormântul lui Varsanufie şi, de asemenea, aflară moaştele nestricate şi întregi, ca şi ale sfântului Gurie, numai la picioare era atins puţin de stricăciune. Au mutat cinstitele lor trupuri din mormânturi în racle noi şi, făcând slujbă deasupra gropii, au fost puse deasupra pământului, ca toţi cei care vor merge acolo să le vadă şi să sărute cu credinţă cinstitele lor moaşte. Îl înştiinţară apoi despre acestea pe împăratul a toată Rusia, Teodor Ivanovici, şi pe sfântul Patriarh Iov. Auzind acestea împăratul şi prea sfinţitul Patriarh şi toată împărăteasca lor suită şi mulţimea poporului au dat slavă lui Dumnezeu care a preamărit pe sfinţii săi. Apoi împăratul dreptcredincios a poruncit să fie zidit un altar în partea de miazăzi la biserica cea mare şi acolo să se pună la vedere moaştele sfinţilor arhierei, moaşte din care izvorau tămăduiri credincioşilor, întru slava lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Tot în această zi se face şi pomenirea Cuviosului Mucenic Petru, prezbiterul Capitoliei, care a pătimit pentru Hristos în Damasc. Când chinuitorii i-au tăiat limba, acest cuvios mucenic a vorbit mai curat; apoi a răbdat tăierea mâinii drepte şi a piciorului şi scoaterea ochilor, iar la urmă i s-a tăiat capul. În această zi se mai face şi pomenirea Sfintei Muceniţe Domnina şi a celor două fiice ale ei, Verineia şi Proscudia, care au fost prinse de păgâni în Edesa şi au fost duse la Ierapol. Ajungând în calea lor la un râ, pe când ostaşii şedeau şi mâncau pâne, maica şi fiicele sale, socotind că este mai bine să se înece pentru dragostea lui Hristos şi să fie curate înaintea Lui, decât să cadă victime în mâinile păgânilor, au făcut degrabă rugăciune către Dumnezeu, încredinţînd Lui sufletele lor, apoi s-au aruncat în adâncul râlui şi au sfârşit cu viaţa.
În această zi se mai face şi pomenirea Sfântului Mucenic Audact care era din Efesul Asiei, fiind duce şi prefect al împăratului Maximin. Păgânul împărat a vrut să se căsătorească cu fiica lui Callistena, dar tatăl nu i-a dat-o, ca să nu fie batjocorită creştinătatea ei prin omul cel necurat şi urâ de Dumnezeu. Pentru aceasta împăratul l-a lipsit pe Audact de cinste şi de bogăţie şi l-a gonit în Meletina şi acolo i-au tăiat capul. Callistena s-a ascuns mai întâi în Nicomidia, apoi a mers în Tracia şi a fost găzduită de o femeie pe a cărei fiică, bolnavă de ochi, a tămăduit-o prin rugăciune. Maximin a încetat din viaţă şi Lichinie a luat împărăţia. Atunci Callistena a mers la Constanţa, împărăteasa lui Lichinie, care era sora marelui Constantin şi era de credinţă creştinească şi aceleia i-a povestit toate despre sine. Împărăteasa a primit-o cu dragoste şi i-a ajutat ca să-şi ia averea părintească, jefuită de Maximin, pe care Callistena, luînd-o, a împărţit-o la săraci. Trupul tatălui său l-a adus din Asia şi a zidit o biserică în numele lui, iar ea, petrecându-şi restul vieţii apostoleşti, s-a dus către Domnul. Tot în această zi se mai face şi pomenirea sfinţilor mucenici Gaie, Faust, Evsevie şi Herimon, care erau sfinţi slujitori ai Domnului, preoţi şi diaconi, ucenici ai Sfântului Sfinţit Mucenic Dionisie, episcopul Alexandriei, a cărui pomenire va fi mâine. Aceştia au început a pătimi pentru Hristos în vremea împărăţiei lui Deciu şi şi-au sfârşit nevoinţa muceniciei în vremea împărăţiei lui Valerian.

Viețile Sfinților, octombrie