Tabăra de creație ”Aripi de înger” de la Săvineşti a avut loc în acest an, pentru prima dată, la Centrul de servicii sociale “Samariteanul milostiv”. Florin Sandu este unul din epitropii parohiei “Sfinții Voievozi” din Săvinești.
“Inițiativa ca această școală să fie repusă în funcțiune îmi aparține. Acum aproximativ cinci ani, i-am sugerat părintelui Petru Munteanu să preluăm noi școala și să facem un cămin de ajutor pentru bătrâni, dar și pentru tinerii care au probleme cu sănătatea sau de ordin social.
Mă leagă foarte multe amintiri de această școală. Aici, în anul 1947, îmi începeam studiile ca elev în clasa I. La acea vreme, școala oferea doar învățământul primar, clasele I-IV, prin urmare a trebuit să continui studiile la Roznov.
Din câte știu de la părinții mei, această școală a fost construită în 1930, una din contribuțiile mari pentru înființarea acesteia aparținând bunicului meu, Sandu Gheorghe Pintilie, care era tâmplarul și dulgherul comunei. A doua clădire, în continuarea școlii vechi, a fost construită de tatăl meu, Sandu Ion, împreună cu o echipă de dulgheri, prin contribuția sătenilor din Săvinești şi a echipei de dulgheri, muncitori ai combinatului de îngrășăminte chimice.
După toți acești ani, am avut bucuria să pășesc din nou pragul acestei școli, de această dată pentru a-mi aduce nepoțelul, pe Romanescu David, la această tabără, el locuind în prezent, împreună cu părinții, la Miercurea Ciuc. Este o mare bucurie faptul că are și el posibilitatea să trăiască ce am trăit și noi, știind că aici am învățat și eu și bunica lui”, a amintit Florin Sandu.
Sursa: jurnalspiritual.eu