Ciubotaru Didina: „Sfânt poate fi bărbat, femeie, nu contează. Sfințenia poate sta în fiecare din noi!” (continuare din numărul anterior)

-Cum îl vedeți pe Dumnezeu?
-Dumnezeu e cu mine mereu. Și când mă închin, și când merg pe stradă, și când fac prescuri, mereu zic „Tatăl nostru”. El este în chip de om și-i undeva acolo sus. În vis de multe ori vorbesc cu El și mi-o arată pe Maica Domnului.
-Nu ați avut vise în care să vă arate mai multe?
-Nu sunt eu așa de sfântă ca să merit mai mult. Alții sunt sfinți!
-Ce înseamnă sfințenia pentru dumneavoastră?
-Sfânt poate fi bărbat, femeie nu contează. Trebuie să se închine seara și dimineața, să meargă în toată sărbătoarea la biserică, când găsește un necăjit să-i dea o bucată de pâine… Sfințenia poate sta în fiecare din noi!
-Dar un înger ce este? Credeți că există îngeri pe Pământ?
-Înger e acela care a lucrat numai cu Dumnezeu și o ajuns acolo sus.
-Ce preoți mari ați întâlnit în lunga dumneavoastră trecere pe această lume?
-Am cunocut mulți. Am fost la Părintele Cleopa în Apuseni. Am plătit maşină şi am fost cu încă alte patru femei, cu mulţi ani în urmă. Apoi am fost la părintele Iustin de nu ştiu câte ori cu sora mea. El ţinea mult la noi două… Am fost şi la Codrii Paşcanilor de mai multe ori, am contribuit cu bani și alimente şi ne-am făcut ctitori, tot împreună cu sora mea. Și am fost și prin alte părți că am iubit mult biserica și preoții.
-Copii cum de n-ați avut?
-Nu s-a putut. Nu a încredințat Dumnezeu.
Primul meu bărbat a zis că lui nu-i trebuiesc copii. Și dacă el n-a vrut am trăit așa cu el… Dar a fost bine așa…
-V-a fost greu să rămâneți fără soți, singură?
-Da… Normal că a fost foarte greu. Mai veneau prin vis destul de des și îi mai vedeam..
-Ați trăit o viață frumoasă?
-Da! Mi-a plăcut mult viața. Munceam cu drag și mergeam și la petreceri și mai ales la nunți unde ne strângeam cu toată lumea din sat și din alte părți și vorbeam, mai beam câte ceva, dar cu măsură, un pahar-două, nu mult. Am călătorit prin țară, prin stațiuni la Olănești, Techirghiol, Mangalia Nord, Căciulata, Slănic Moldova… am tot fost… și la Iași! Dar afară din țară n-am fost!
-Vă văd umblată și fâșneță… Câtă școală ați făcut?

-Am făcut șapte clase. Pe-atuncea nimeni nu se ducea așa tare la școală. Și astea le-am făcut cu greu că mama nu mă lăsa pe motiv că nu avea bani și mă punea la muncă. Dar mi-a plăcut să învăț de la viață, de la oameni… Spre exemplu după primul soț am stat câteva luni crezând că soțul e mort în război… Am plâns mult, dar nu m-am descurajat, iar într-o zi s-a întors și am trăit cu el până am făcut 40 de ani și el 47. Apoi al doilea soț era un om serios și bun tare. Avea 5 copii toți puși la punct la casa lor. Și ei mă iubesc tare. Și acuma după 20 de ani de când nu mai e, mai vin pe la mine. Dar și eu am căutat de ei și de soț, care a avut o pareză 10 ani și l-am îngrijit. Dragostea trebuie să fie întâi dăruită ca să o ai! Îmi pare rău după soții duși, dar îmi spun mereu să nu-mi stric capul degeaba să plâng. Iar părintele nostru (n.r.: preot Munteanu Petru) m-a ajutat din punctul ăsta de vedere, cel puțin în acești 15-16 ani de când sunt aici. M-a consolat tot timpul, mi-a spus o vorbă bună… Și a contat! E foarte important să ai alături pe cineva la nevoie!

-Ce înseamnă iubirea de oameni?
-Înseamnă bunătatea sufletului! Să nu fii sucit! Să fii drept și înțelegător, adică să nu te superi din nimic și să lași de la tine să mergi mai departe!
Petronela Baghiu