Când port un sincer și profund dialog
cu Sfântul Nectarie, „Bunicuțul” meu din Cer,
Toate ale mele amare dezamăgiri,
profunde tristeți și adânci dureri, îndată pier.
Ca un fir de fum se risipesc toate sentimentele
și emoțiile negative ce-mi rănesc
Sufletul sensibil la răutatea mea și a celor
din afara mea și din ochii sufletului izvorăsc
Mărgăritare din lacrimi eliberatoare, vindecătoare,
mărgăritare din lacrimi de iubire,
Iubire infinită, ce în simple cuvinte, oricât
m-as strădui, n-o pot descrie, n-o pot cuprinde.
Iubirea ce-mi învăluie ființa, când cu Bunicuțul
meu din cer mă întâlnesc în sfântă comuniune,
E o iubire ce-mi insuflă speranță, forță și putere,
curaj și răbdare, e o iubire care-mi spune
Că niciodată nu sunt singură pe drumul vieții,
în încercări și ispite, în nevoi, necazuri și suspine,
Îmi spune că în fiecare clipă sunt
îmbrățișată duios, cu brațe calde
și iubitoare – brațele divine-
Ale Mântuitorului Hristos – Prietenul
Cel mai sincer și mai fidel, Care
mi-e alături și la rău, și la bine –
Care mă iubește cu o iubire infinită,
necondiționată, o iubire – izvor de
bucurie și sfântă comuniune.
Și Bunicuțul drag îmi mai șoptește la
urechile sufletului, cu glasul lui blând,
că El mă iubește pe mine
La fel ca Hristos și Măicuța Sfântă,
cu o iubire infinită, deplină, cu o iubire
ce iartă toată a mea întinăciune,
Ce-mi iartă neprivegherea de fiecare clipă,
indiferența și uitarea, precum și
nelucrarea faptelor frumoase și bune.
Îmi șoptește că mă iubește necondiționat,
fără așteptări și fără a-mi cere răsplată
pentru infinita lui ocrotire,
Pentru călăuzirea părintească a tuturor
pașilor de pe drumul vieții, pentru
necontenita și grabnica lui mijlocire,
Pentru că e farul ce luminează tot
întunericul din mine și din afara mea,
pentru Harul Lui ce mă sprijinește
Și mă ajută să mă ridic când
sunt doborâtă de necredință și deznădejde –
darurile vrăjmașului – ce mă ispitește
Și mă roagă mieros să-i fiu prietenă
nedespărțită, mă roagă în cămara sufletului
doar pe el să-l ospătez regește.
Bunicuțul meu sfânt îmi spune că
mă iubește, fiindcă așa își iubesc bunicii,
toți nepoții, chiar dacă uneori,
Aceștia se consideră centrul universului,
chiar dacă sunt obrăznicuți și
neastâmpărați, alintați și neascultători.
Când bunicuțul meu sfânt îmi spune
cu blândețe că-mi iartă toate ale
mele răutăți, mă simt rușinată tare
Pentru toată a mea obrăznicie,
alintătură și neascultare și cu ochii inimii
în lacrimi, îi cer spășită, iertare.
Și-i spun că și eu îl iubesc nespus de mult,
că îl iubesc pana la soare, până la lună,
până la Cer, până la plus infinit.
Îi spun că-mi pare tare rău, fiindcă
l-am supărat de o mulțime de ori și
că recunosc că sunt un copil mare, ce mă alint,
Dar un copil flămând și însetat permanent
de iubirea lui, un copil care ar vrea mereu
să stea în brațele lui protectoare,
Ca să se simtă cel mai iubit de pe pământ
și cel mai curajos în războiul cu vrăjmașii
ce vor să stăpânească lumea mare.
Ce-i mai spun Bunicuțului drag,
când stă la povești și sfat cu mine? Îi spun
că-i mulțumesc pentru lecțiile predate,
Lecții de viață înțelepte, care m-au ajutat
să-mi trezesc adormita conștiință și
să-mi văd toate ale mele urâte păcate,
Care mi-au acoperit ochii sufletului și inimii
cu un văl gros și întunecat, prin care
lumina dumnezeirii nu poate răzbate.
Îi spun că-i mulțumesc cu profundă recunoștință,
pentru că mă învață cu răbdare lecția
iubirii autentice, a iubirii necondiționate,
Și pentru că inima lui e cufărul ce păstrează
toate ale mele gânduri, dorințe, frământări
pe care i le împărtășesc cu sinceritate,
Îi spun că fără El, înger păzitor pe drumul vieții,
aș fi săracă lipită, aș fi o barcă gata
să se scufunde în valuri înviforate,
În valuri năpraznice de furtuni amenințătoare,
în valuri de neiubire și egoism,
de nedreptăți și umilințe ale semenilor răi.
Îi spun că fără El, nu m-aș mai simți
un copil special, ce are cel mai minunat bunic
din lume, un bunic ce-și are casa în Rai,
În Raiul cu grădini în care cresc doar flori
cu petale de iubire și armonie, flori cu
un colorit minunat și cu parfum de tămâie
Și unde îngerii cu aripi de iubire și lumină
se prind într-o horă întinsă, a prieteniei,
iubirii și comuniunii și lui Doamne aduc doxologie.
Bunicul meu sfânt are casa în Rai și eu
cu nasul cârn, lipit de ferestre, privesc cu încântare
și mirare, la tot ce se întâmplă acolo, frumos.
Privesc cum Măicuța Sfântă îmbrățișează
întreaga lume cu ale ei necazuri și dureri și
cum se roagă lui Hristos – Soare fierbinte, luminos –
Pentru iertarea păcatelor și mântuirea
tuturor copiilor Ei, privesc la Hristos Care este Iubire
și se înduioșează la rugămințile mamei Lui,
Privesc cum slobozește ploi de binecuvântări
divine din Cerul inimii Sale, pe pământul
din inimile tuturor fraților lui – copiii Creatorului –
Cum plânge pentru păcatele și patimile
tuturor oamenilor și cum se răstignește pentru ei,
pe Altarele tuturor Bisericilor, la Sfânta Liturghie.
Privesc cum Sfinții și drepții strălucesc
ca un soare și cum înalță rugăciuni pentru
cei de pe pământ, la Tronul Sfintei
Treimi, privesc cu bucurie
Cum în Rai, Acasă la Bunicul, nu există
nici întristare, nici suspin, nici ură, și tristețe,
nici dușmănie și conflict, nici orgoliu și mândrie.
Și-i spun Bunicului sfânt că vreau să stau
mereu cu El, în acea casă din Rai, îi spun
că nu mai vreau să mă reîntorc în lumea unde iubirea
Se vinde pe tarabele negustorilor și unde totul
se negociază la sânge, unde nimic bun nu se dă
pe gratis și unde nu mă-ntâlnesc cu fericirea,
Cu fericirea ce te înaripează cu
bucuria vieții – dar prețios al lui Doamne –
cu fericirea din spațiul Învierii lui Hristos,
care îți luminează viața.
Îi spun Bunicuțului meu drag, că vreau și eu
să fiu cetățeana Raiului, că vreau să locuiesc
cu El în lumea lui Doamne, în lumea iubirii,
Și îl rog fierbinte să mă ajute să pun
început bun în viața mea, îl rog
să mă ajute să mă vindec de orbirea
spirituală a ochilor sufletului și inimii.
Îl rog fierbinte să nu mă lase să rămân
un copil răutăcios, egoist și alintat,
un copil nerecunoscător și părăduitor
de timp prețios al vieții.
Îl rog să mă ajute să fiu un copil bun
și credincios, să fiu un copil
care dăruiește cu dărnicie iubire
și lumină tuturor semenilor, fără deosebire.
Îl rog fierbinte să mă ajute să însetez
și să flămânzesc doar de iubire și să devin izvor
de bunătate, blândețe, comuniune, pace și dăruire.
Îl rog să mă ajute să slujesc doar lui Hristos,
să slujesc doar Binelui și Adevărului, îl rog
să-mi fie mereu alături pe calea spre mântuire.
Bunicul meu drag ascultă cu ochii împăienjeniți
de lacrimile iubirii, toate aceste frumoase
dorințe izvorâte din inima mea de copilă.
Mă sărută duios pe frunte și mă cuprinde
strâns și cald, într-o îmbrățișare părintească,
într-o îmbrățisare iubitoare, minunat de sensibilă,
Și-mi șoptește cu glasul înmuiat în lacrimile
iubirii că mă va purta mereu pe aripi de iubire,
lumină și rugăciune mijlocitoare, vindecătoare.
Îmi șoptește că mereu mă va iubi necondiționat,
că mereu voi fi nepoțica lui dragă, careia
îi va împlini toate dorințele frumoase, înălțătoare.
Și atunci inima mi se topește de iubire
și recunoștință, iar brațele îl cuprind flămânde
într-o îmbrățișare nesfârșită, sinceră, iubitoare.
Și cu chipul scăldat în raze de zâmbet pur și
bucurie adâncă, îi șoptesc cu glasul sincer al inimii:
Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!
Bunicul meu sfânt, Te iubesc!
Până la plus infinit, Te iubesc!
Acum, Te iubesc! Și mâine, și mai mult
Te voi iubi! Bunicule drag, Te iubesc!
Cristina Toma
