Cuviosul Ilarion Cel Nou, Egumenul Mănăstirii Dalmat (6 iunie)

Fericitul Ilarion a fost fiul lui Petre Capadocianul, cel care dă pâine la masa împărăteasca, iar maica lui era Teodosia; şi amândoi părinţii lui erau evlavioşi. şi fiind ei iubitori de Dumnezeu, l-au învăţat bine Sfânta Scriptură din tinereţe. Apoi, când era de douăzeci de ani, a lăsat – după cum zice Evanghelia – pe tata şi pe mama, şi casa, şi bogăţie, şi s-a făcut monah în mănăstirea lui Isihie, care era aproape de Vizantia. După aceea a venit în mănăstirea Dalmatului şi acolo a luat îngerescul şi sfântul chip cel mare, şi s-a făcut ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul, care într-acea vreme vieţuia acolo.
Şi petrecea în ascultare, în tăcere şi în smerenie, având slujba în grădina manăstireasca. El s-a ostenit într-acea ascultare zece ani şi se sârguia, ca, prin viaţa sa, să urmeze Cuviosului Ilarion cel Mare, cel de un nume cu el, a cărui viaţă îmbunătăţită şi plăcută Lui Dumnezeu, adeseori citind-o, se asemăna aceluia, pe cât putea, în postiri, în rugăciunile cele de toată noaptea, şi în toate nevoinţele monahiceşti, pentru care s-a şi numit Ilarion cel Nou.
Deci luminându-şi sufletul ca soarele, a luat putere de la Dumnezeu asupra duhurilor celor necurate, ca să le gonească Iar egumenul mănăstirii aceleia l-a făcut preot, chiar şi nevrând, după ce Sfântul Grigorie Decapolitul s-a dus de acolo în alte locuri. Apoi, după câţiva ani, murind egumenul acelei mănăstiri, Cuviosul Ilarion a aflat că fraţii voiesc să-l facă egumenul lor şi a ieşit noaptea din mănăstire, neştiut de nimeni, şi s-a dus în Vizantia, unde a căutat pe Sfântul Grigorie, învăţătorul său, nădăjduind că-l va găsi acolo. Dar acela se dusese în Roma şi de acolo s-a întors şi s-a sălăşluit în muntele Olimpului.
Deci Ilarion a intrat într-o mănăstire din Vizantia, iar monahii manăstirii Dalmatului, aflând de dânsul, au trimis la prea sfinţitul Patriarh Nichifor, rugându-1 să-l facă egumen al lor, chiar de n-ar voi. Atunci patriarhul a vestit aceasta împăratului şi, trimiţând, au adus la dânşii pe Ilarion, şi l-au îndemnat să ia egumenia manăstirii Dalmatului. Iar el neputând să se împotrivească voinţei împărăteşti şi patriarhiceşti,
s-a supus poruncii lor şi a luat stăpânirea egumeniei, păstorind bine, vreme de opt ani, oile cele cuvântătoare încredinţate lui.
După aceasta, a luat scaunul împărăţiei greceşti Leon Armeanul – tiranul cel cu nume de fiară -, care a început a tulbura Biserica lui Hristos cu eresul luptării de icoane. Acela pe mulţi îi silea să se unească cu
el la eresul lui; iar pe cei ce nu se supuneau voinţei lui, pe uni îi muncea, iar pe alţii îi izgonea în ţări foarte depărtate. într-acea vreme, din porunca lui, a fost adus şi Cuviosul Ilarion de la mănăstirea Dalmatului la palatele împărăteşti şi silit la acel eres. Dar ostaşul cel bun al lui Hristos, nu numai că nu să supus tiranului nicidecum, dar încă l-a şi certat cu îndrăzneală, numindu-l fără de Dumnezeu şi nou călcător de lege, pornindu-1 astfel spre mare mânie. Deci raucredinciosul împărat a pus asupra fericitului multe bătăi şi felurite munci, şi l-a închis în temniţă.
Iar după o vreme oarecare, punându-1 iar de faţă la cercetare, dar nimic sporind la scopul lui, l-a dat patriarhului celui de un gând cu el, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul după izgonirea pentru dreapta credinţă a prea sfinţitului Nichifor. Acel Teodot, patriarhul mincinos, a făcut Cuviosului Ilarion acelaşi lucru ca şi împăratul, căci închizându-1 într-o temniţă întunecoasa, l-a chinuit multe zile cu foamea şi cu setea, poruncind să nu-i dea nici pâine, nici apă. Atunci monahii manăstirii lui s-au dus la împărat, zicând cu rugăminte: „O, împărate, dă-ne pe pastorul nostru, iar noi îţi făgăduim că ne vom supune voinţei tale”. Iar împăratul s-a bucurat de făgăduinţa lor şi îndată le-a dat pe părintele lor.
Deci sfântul, ducându-se la mănăstire, a petrecut câtăva vreme şi, primind puţină odihnă, după acele  pătimiri şi acea foame, s-a întors iarăşi spre pătimiri. Căci împăratul, aşteptând făgăduinţa călugărilor, a cunoscut că este batjocorit de ei şi a trimis ostaşii săi asupra acelei mănăstiri, care au necăjit pe monahi, iar pe Cuviosul Ilarion aducându-l, l-au închis în temniţă. După aceea, l-au trimis la mănăstirea lui Faneon, poruncind să-l închidă într-o temniţă strâmta. Sfântul Ilarion a pătimit în temniţa aceea şase luni, primind multe necazuri şi ocări de la asprul egumen al acelei mănăstiri. După aceea, iarăşi a fost scos de acolo, cu porunca împărăteasca, şi a fost adus la Constantinopol, unde a fost silit de împăratul să se lepede de icoane, uneori cu momeli, iar alteori cu îngroziri.
Însă pătimitorul lui Hristos, Ilarion, neascultând de porunca împăratului, a fost trimis la alta mănăstire care se numea Ciclovia. şi a petrecut într-însa doi ani şi şase luni, fiind ţinut şi chinuit într-o temniţă urât mirositoare. De acolo, fiind adus iarăşi la împărat, şi fiind bătut foarte tare, a fost surghiunit în cetatea Protilia. După aceea, acel raucredincios împărat, care a pierdut pe mulţi, a pierit şi el cumplit; pentru că a
fost tăiat cu săbiile în biserică de ostaşii săi chiar în acel loc unde mai întâi a batjocorit şi surpat sfânta icoană a lui Hristos, şi şi-a lepădat sufletul lui cel ticălos.
Şi luând scaunul împărăţiei Mihail Travlul, a poruncit ca pe toţi cei dreptcredincioşi să-i libereze din legături şi de prin temniţe. Atunci fiind eliberat şi Cuviosul Ilarion, nu s-a întors la mănăstirea sa – deoarece nu încetase eresul luptării de icoane, iar scaunele episcopale erau ţinute de păstori şi arhierei învăţători mincinoşi -, ci a petrecut la o femeie oarecare credincioasă, care îi dăduse un loc liniştit la moşia sa, făcându-i chilie şi grădină şi slujindu-i lui pentru Dumnezeu cu toate cele de trebuinţă.
Într-acea vreme, Sfântul Teodor Studitul, care asemenea pătimise multe răutăţi de la eretici pentru dreapta credinţă, întorcându-se de la surghiunie, a trecut la Domnul. Iar sfântul sau suflet, înălţându-se de îngeri
spre cer, a fost văzut de Cuviosul Ilarion, precum se scrie de aceasta în viaţa lui Teodor. Acea vedere s-a făcut astfel: în acea zi în care Sfântul Teodor Studitul s-a mutat la Domnul, fericitul Ilarion umblând prin grădina sa, lucrând şi cântând psalmii lui David, a auzit deodată nişte glasuri preaminunate şi a simţit şi un miros de negrăita bună mireasmă; deci, minunându-se, se gândea de unde să fie acestea. Şi căutând
spre înălţimea cerului, a văzut o mulţime de cete cereşti în haine albe, strălucind cu luminoase fete şi venind din cer cu cântări spre întâmpinarea oarecarei fete cinstite.
Acestea văzându-le fericitul Ilarion, a căzut cu spaimă mare la pământ şi a auzit pe oarecare grăindu-i lui: „Iată sufletul lui Teodor, egumenul mănăstirii Studitului, care a pătimit pentru Sfintele Icoane până la sânge şi a răbdat pana în sfârşit în necazuri; iar acum a adormit şi, dănţuind, se suie sus, întâmpinându-l pe el cereştile puteri!” Învrednicindu-se de o vedenie preaminunata ca aceasta, Cuviosul Ilarion s-a umplut de multă mângâiere şi a primit în inima să o mare dulceaţa duhovnicească. Şi a rămas multe zile veselindu-se cu duhul, iar faţa lui strălucea de bucurie că a unui înger.
Şi a petrecut Cuviosul Ilarion la acea femeie şapte ani şi mai mult. Iar după Mihail Travlul a venit la împărăţie fiul său, Teofil, care, pe toţi mărturisitorii adunându-i, a început iarăşi, ca şi împăraţii răucredincioşi de mai înainte, a-i sili pe dânşii la luptarea împotriva sfintelor icoane şi a-i munci pe cei ce nu i se supuneau lui. Atunci şi Cuviosul Ilarion a fost luat şi dus la împărat, unde, silit fiind, nu s-a supus poruncii împărăteşti, ci mai ales l-a certat pe el, ca pe un păgân şi călcător de lege, care strică dogmele cele drepte ale credinţei. Pentru aceea a primit o sută şi şaptezeci de lovituri şi a fost surghiunit la insula Afusiei, dar acolo avea aceasta înlesnire, că nu era ţinut nici în temniţă, nici în legături. Deci, zidindu-şi o chilie foarte mică, a petrecut într-însa până la sfârşitul lui Teofil.
Iar după moartea aceluia a venit împărateasa Teodora, care adunând în împărăteasca cetate pe toţi mărturisitorii, a întărit credinţa cea dreaptă şi a pus sfintele icoane în bisericile lui Dumnezeu. Atunci şi Cuviosul Ilarion, eliberându-se, a luat manăstirea Dalmatului, unde strălucea cu minunile. şi vieţuind trei ani, şi îndreptând pe ucenicii săi cu dumnezeiasca plăcere, s-a dus la Domnul. Iar cinstitul şi sfântul lui suflet, asemenea ca şi al lui Teodor, cel văzut de dânsul, a fost dus de îngeri la cele cereşti şi a stat în ceata sfinţilor mărturisitori, înaintea scaunului slavei Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, a Unui Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Vieţile Sfinţilor, iunie