Cuviosului Părintelui nostru Damian Prezbiterul, tămăduitorul Pecerskăi (5 octombrie)

 Cei cuprinşi de multe boli sufleteşti şi trupeşti, de vor chema în ajutorul lor pe prezbiterii care ung cu untdelemn sfinţit, după cum zice Sfânta Scriptură, precum şi pe acest prezbiter tămăduitor bine primit de Dumnezeu, adică pe fericitul Damian, – care cu dumnezeiască plăcere s-a nevoit în Sfânta Mănăstire Pecerska, în vremea egumeniei cuviosului Teodosie – mult se vor folosi sufleteşte şi trupeşte. Pentru că acest călugăr vrednic de cinste a urmat cu toată râna viaţa cea îngerească a cuviosului părinte şi povăţuitor al său Teodosie, în toate lucrurile cele bune. Mulţi au mărturisit despre viaţa lui cea îmbunătăţită, despre smerenia şi ascultarea lui, încât toţi i se supuneau. Dar mai ales cei ce vieţuiau cu dânsul în chilie au văzut blândeţea lui, nedormirea lui în toate nopţile, citirea cu osîrdie a cărţilor sfinte şi scularea lui adeseori la rugăciune. Aceasta şi multe altele se spuneau despre acest bărbat: că postea mult şi că era înfrânat, astfel încât în afară de pâne şi de apă nimic altceva n-a mâncat până în ziua morţii sale. Drept aceea, s-a învrednicit de la Domnul şi cu facerea de minuni, dar, în mod deosebit, cu darul tămăduirilor, dar pe care l-a avut mai înainte Damian, cel de un nume cu el. De-i aducea cineva vreun copil cuprins de vreo boală sau un om vârstnic, bolnav fiind, de era adus în mănăstire la cuviosul Teodosie, apoi el poruncea acelui fericit Damian să facă rugăciune asupra acelui bolnav. Iar acesta, cu smerenie şi cu adâncă umilinţă, socotindu-se nevrednic de darul tămăduirii, făcea rugăciuni asupra celui bolnav şi îl ungea cu untdelemn sfinţit, apoi, cu darul lui Dumnezeu, toţi primeau tămăduire şi se însănătoşeau. După ce fericitul Damian a vieţuit mulţi ani în osteneli călugăreşti cu dumnezeiască plăcere şi a săvârşit multe fapte spre folosul sufletesc, s-a făcut vrednic de veşnica viaţă şi ajungând la sfârşitul acestei vremelnice vieţi, a căzut bolnav şi, aproape de moarte fiind, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, învredniceşte-mă să fiu părtaş slavei sfinţilor Tăi şi cu aceştia să mă împărtăşesc Împărăţiei Tale; dar, rogu-te, Stăpâne, să nu mă desparţi pe mine de părintele şi povăţuitorul meu, cuviosul Teodosie, ci împreună cu el să mă numeri întru lumina Ta, pe care ai pregătit-o drepţilor”. Aşa rugându-se, a venit îndată îngerul lângă patul lui, în chipul cuviosului Teodosie, care, căzînd pe pieptul lui şi sărutându-l cu dragoste, zicea către el: „Iată, o, fiule, fiindcă te rogi, Domnul m-a trimis acum ca să te vestesc că după cererea ta îţi va fi ţie şi cu sfinţii Lui te va număra şi cu aceia te vei sălăşlui în Împărăţia cerească a Stăpânului. Iar când Domnul Dumnezeu îţi va porunci ca să te muţi din lumea aceasta şi să te duci la El, atunci nu ne vom mai despărţi de tine şi împreună vom fi întru lumina aceea”.
Zicând acestea, s-a făcut nevăzut de la dânsul, iar fericitul Damian a înţeles că de la Dumnezeu i s-a făcut această descoperire, căci nu l-a văzut pe cel care i-a grăit nici intrând pe uşă, nici ieşind, ci în locul unde i s-a arătat, tot în acel loc s-a făcut nevăzut. De aceea degrabă a chemat pe omul care-i slujea şi l-a trimis la cuviosul Teodosie ca să-l roage să vină la dânsul. Sfântul, venind îndată, fericitul Damian i-a zis cu faţa veselă: „Părinte, va fi oare aşa precum mi te-ai arătat mie acum şi mi-ai făgăduit?” Iar cuviosul, ca cel care nu ştia despre ce este vorba, i-a răspuns: „Nu ştiu, fiule, ce este aceea ce ţi-am făgăduit”. Atunci fericitul Damian i-a spus cum singur s-a rugat şi cum i s-a arătat lui acela care i-a dat făgăduinţa în chipul cuviosului. Auzind acestea, insuflatul de Dumnezeu, Teodosie, a lăudat pe Dumnezeu şi lăcrimând, a zis: „Adevărat, fiule, aşa va fi, precum îţi este făgăduit, căci îngerul lui Dumnezeu ţi s-a arătat în chipul meu, iar eu, fiind păcătos, cum pot să fiu astfel de făgăduitor al slavei aceleia care este gătită drepţilor?” Iar 40
fericitul Damian, auzind această înştiinţare, s-a bucurat şi avea multă nădejde în Domnul. După aceasta s-au adunat fraţii şi pe toţi i-a sărutat şi în bună mărturisire şi-a dat sufletul său cu pace în mâinile Domnului. Şi venind la dânsul îngerii, s-a luminat el la faţă, arătând bucuria despărţirii sufletului de trup. Atunci cuviosul Teodosie a poruncit să bată toaca pentru ca să audă şi ceilalţi fraţi şi aşa, cu cântare mare şi cu multă cinstire, a fost îngropat în peşteră, cinstitul trup al plăcutului lui Hristos, întru cinstirea lui Dumnezeu celui slăvit în Sfânta Treime care, cu rugăciunile tămăduitorului Damian, să ne învrednicească şi pe noi unde nu este durere şi a fi părtaşi împărăţiei Sale, în vecii vecilor. Amin.

Viețile Sfinților, octombrie