„Dacă grija pe care o ai în suflet se transformă în rugăciune, înseamnă că în sufletul tău există o iubire”

„Paza minții este de mai multe feluri. Întâi trebuie să ne păzim mintea de închipuri pătimașe. Al doilea, să ne păzim mintea de orice gând păcătos. Al treilea, să chemăm neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos în ajutor. Al patrulea, să ne aducem aminte neîncetat de moarte, spre a nu greși înaintea lui Dumnezeu (Filocalia IV, op. cit. p. 45). Nimeni nu-și poate păzi mintea de gânduri rele și de închipuiri pătimașe de nu va avea pururea în mintea sa rugăciunea neîncetată. Despre aceasta zice Sfântul Isihie Sinaitul: „Paza minții și rugăciunea se susțin una pe alta. Căci paza minții vine din rugăciunea neîncetată, iar rugăciunea, din paza minții și din atenția cea mare„.” Pr. Ilie Cleopa

La Duminica a treia după Rusalii, Biserica Ortodoxă Română cinstește duminica intitulată despre grijile vieții. În Biserica „Sfinții Voievozi”din Săvinești, Sfânta Liturghie dedicată grijilor vieții a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu.

Galerie foto

Pericopa Evanghelică a acestei duminici este un fragment de o profunzime spirituală specială, dar și de actualitate. Ea ne invită spre adâncă meditație, având în centrul său grijile vieții. O parabolă atemporală, am putea spune, pentru că ea surprinde cele două atitudini ale omului, nu doar al ascultătorilor Mântuitorului Iisus Hristos în fața cărora a fost rostită, ci și comportamentul universal al omului în fața Cuvântului lui Dumnezeu; una de fidelitate sau de ascultare faţă de El, de împlinire a voii Lui şi de statornicie în a rămâne locuitor al Casei Lui, iar alta, de înstrăinare de Dumnezeu.

În Evanghelia acestei duminici, una dintre cele mai frumoase şi mai pline de substanţă, Hristos nu îndeamnă la nepăsare faţă de greutăţile şi problemele vieţii, ci cere doar o evaluare a priorităţilor acesteia. Mântuitorul urmăreşte să-i atragă omului atenţia că este dator să discearnă clar lucrurile, să vadă ce este de folos şi ce este de prisos în viaţa sa.

În cuvântul de învăţătură rostit, părintele paroh Petru Munteanu a explicat învăţăturile ce reies din Pericopa Evanghelică rânduită a fi citit în această duminică la Sfânta Liturghie.

„Am venit aici, la Sfânta Biserică însetați, precum călătorul care caută în pustiul lumii o oază, de unde să-și răcorească, să-și potolească setea. Cu o sete mai mare decât setea trupului, setea noastră biologică. Cu o sete de un cuvănt și  o stare care descoperă în noi Împărăția lui Dumnezeu. Am venit la Biserică plini de sete și de foame, de cuvântul lui Dumnezeu și ajungând la Sfânta Biserică, fiecare dintre noi a luat un petec de hârtie și a început să scrie, cuvânt cu cuvânt, nume lângă nume, pe cei dragi din casa lor, pe cei vii, pe cei adormiți. S-a aprins o lumânare pentru cei dragi de acasă, sau pentru cei plecați dincolo și suntem aici  la biserică, care este școala a iubirii creștine, Biserica care ne descoperă nouă Împărăția lui Dumnezeu. Am ascultat cu luare-aminte Sfânta Evanghelie de astăzi. Este o Evanghelie pe care o putem numi temelie sau căpătâi al vieții noastre. Temelie sau căpătâi  sau început al veții.

Știi, ca ai să faci o casă ai nevoie de o temelie dacă n-ai temelie la casă vin furtunile și ea se surpă. Și ca să ai o temelie în casa sufletului, în locul acesta de întâlnire a noastră cu Dumnezeu, ni s-a așezat Sfânta Evanghelie de astăzi.  Ea este temelia pe care noi putem să zidim o casă sau o Biserică, o Împărăției în Dumnezeu, în viața noastră. Mântuitorul Iisus Hristos, ne spune Sfânta Evanghelie că era înconjurat de multă lume.  Oamenii care-L înconjurau erau liberi și fiecare avea preocuparea lui și grija lui, ca și astăzi. Suntem diferiți prin spaimele noastre, prin grijile noastră. și Mântuitorul, ca Fiu al lui Dumnezeu simte starea mulțimii care Îl urma. și le vorbește despre griji, despre îngrijorări, despre Evanghelia din această Duminică. Grijile acestea ne definesc și pe noi. De aceea am zis că Evanghelia de astăzi este o temelie pentru casa noastră, casa sufletului. Sunt griji mari și mici. Sunt grijii care nu ne lasă să dormim, dar sunt și griji care se transformă în suferință adâncă sau boli mari.”

Zadarnic ne ostenim zi și noapte pentru cele trecătoare. În zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ținem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărți sfinte nu citim, iar de multe ori nici de Dumnezeu nu ne mai aducem aminte. Toți dorim cât mai multe. Toți visăm averi, cinste, sănătate și viață fericită. Dar de faptele creștinești, de rugăciune, de iertare, de pocăință și de Dumnezeu aproape toți uităm.

Meditând asupra textului evanghelic duminical, părintele Petru Munteanu a continuat omilia, cu îndemnul de a căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că prin rugăciune toate grijile și fricile se evaporă:

„Dacă grija, ține minte ce-ți spun, dacă grija pe care o ai în suflet se transformă în rugăciune, înseamnă că în sufletul tău există o iubire. O iubire față de cineva, față de ceva. Dar dacă grija se transformă în disperare, înseamnă că ai uitat lumina vieții tale care este Dumnezeu.

Deci, dacă grija te duce la psihiatrie, dacă iei pastile, înseamnă că ai secat în izvorul iubirii și grija aceasta devine atât de mare, încât îți ia pacea inimii, bucuria vieții, îți ia ce-i mai de preț pentru tine și pentru familia ta. De aceea, Mantuitorul vorbește în Sfânta Evanghelie astăzi, prin ultima frază cheie: ”Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte, adică grijile, frământările, problemele de la serviciu, cu banca, cu copiii mari și mici, cu sănătatea… diverse griji și frământări, căutând întâi Împărăția lui Dumnezeu, grijile și frământările, problemele se vindecă. Pentru că ele capătă un conținut altfel în Împărăția lui Dumnezeu, în căutarea Împărăției lui Dumnezeu.

 Deci astăzi, noi învățăm la școala iubirii creștine, care este Sfânta Biserică, care sunt prioritățile noastre. Știm că de mici suntem învățați să avem priorități. Așa ne învață părinții și bunicii. Să ai prioritate când mergem la școală, trebuie să luăm premiu. Nu iei premiu, ești nimica. Apoi, dacă mergi la școală s-a terminat școala, nu ai un serviciu, ești un ratat. Dacă nu te- ai însurat, e o problemă, trebuie să fie în rând cu lumea. Și tot timpul ai griji, ai frământări, continuu, mereu ești presat de cei de lângă tine să fii și tu așezat la casa ta, să fii în regulă. Grijile acestea și frământările acestea de serviciu, de școală, de familie cresc și se amplifică și ajung să-ți ia ce ai mai de preț, și anume, pacea inimii, dacă nu cauți mai întâi Împărăția lui Dumnezeu.”

În vâltoarea vremurilor probabil că uităm din ce în ce mai des de Dumnezeu și astfel apar certurile în familie, apare suferința, punând speranța, nădejdea doar în mâinile și mintea noastră. Poate de aceea mulți dintre noi nu avem adevărata pace și mulțumire sufletească.

 În continuarea cuvântului rostit, părintele Petru Munteanu a subliniat necesitatea de-a lăsa deoparte preocuparea excesivă de a dobândi bunuri materiale. Căci Domnul ne porunceşte să nu ne îngrijorăm pentru ce vom mânca sau ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca. El repetă porunca spre a ne rupe de grijile de prisos care ne astupă vederea duhovnicească, ne orbesc mintea şi ne lasă în întuneric în această lume, îndepărtaţi şi înstrăinaţi de Dumnezeu.

„Eu le spun părinților sau bunicilor să aibă o mare atenție cu copiii și nepoții lor să nu-i distrugă de la început și să nu-i întrebe ”ce vrei să faci în viață?”, gândindu-se la o ascensiune profesională.

Întrebi un copil de doi anișori ce vrea. Se gândește la ceva important, aviator sau ceva, eu știu, doctor, se gândește la ceva care nici el nu știe ce înseamnă, dar impresionează pe ceilalți. Tu, bunică și mămică, învață-l să-și dorească să descopere Împărăția lui Dumnezeu, să fie om care să aibă iubire, să aibă pace. Să aibă pace și să aibă liniște. Întrebarea nu-i corect pusă ”ce vrei să fii în viață”. Dacă te întreabă cineva să spui că vrei să fii om, vrei să fii creștin, vrei să fii în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă vreți să îl întrebi ce meserie își alege, măcar întreabă-l ce meserie doresc să aibă, dar nu meseria ne definește pe noi. Ci pe noi ne definește dacă suntem în căutarea Împărăției lui Dumnezeu sau suntem în afara căutării împărăției lui Dumnezeu.

Dacă suntem pe drumul cu Hristos, sau am uitat de El și în această uitare de El cădem în griji și frământări, în probleme foarte mari care ne iau ce-i mai de  preț, daruri pe care ni le-a dăruit Biserica și Sfânta Înviere. Ne ia pacea inimii și dacă o pierzi, ce poți să pui în loc și cu ce poți să acoperi pacea inimii, cu ce poți să o înlocuiești? Dacă nu ai pace, dacă nu ai bucurie, dacă ți se sting luminile casei sufletului și dacă întunericul e din ce în ce mai mare ce faci? Caută să aprinzi lumina. Și când aprinzi lumina înseamnă să cauți împărăția lui Dumnezeu, să mergi la Biserică. Noi de asta suntem aici la biserică, pentru că suntem căutătorii Împărăției lui Dumnezeu, căutăm oaza, căutăm sufletul și bucuria noastră care este Hristos și Slăvita Lui  Inviere, rugăciunea și sfinții, casnicii Domnului. Deci, înțelegem că grijile care nu se transformă în rugăciune, se transformă în boală. Dar acuma să știm că nu orice griji sunt de la Dumnezeu.

Înțelegem din Sfânta Evanghelie de astăzi că omul care caută pacea inimii, Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, este cel care poate să treacă dincolo de aceste piedici mari pe care societatea caută să le pună și să ne ia cel mai mare dar, numit pacea inimii.

În continuarea omiliei, părintele Petru Munteanu a vorbit şi despre felul în care trebuie căutată şi înţeleasă Împărăţia lui Dumnezeu. A vorbit şi despre importanţa postului, despre felul în care trebuie privit postul.

„Căutarea Împărăţiei Lui Dumnezeu este să pătrunzi prezenţa aceasta a Creatorului care lucrează continuu în creaturile Sale, prin providenţa Lui, prin harul său Sfinţitor şi Creator, peste tot. Şi-n această lucrare a Împărăţiei Hristos ne spunea atunci: „Căutând Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi descoperind-o în îmbrăţişarea Creatorului vi se adaugă vouă şi toate celelalte”. Pentru că omul intră în cumpătare, omul intră în asceză şi-n post. Lumea de astăzi, care spune că urmează pe Hristos, nu mai înţelege Postul. Mergi, de exemplu, la doctor şi doctorul spune: „Ei, lasă, ia şi mănâncă, astfel faci anemie, faci nu ştiu ce”. Ce post? Niciun post, ia şi mănâncă. Şi omul crede că dacă nu mănânci, mori. Ăsta-i cuvântul care i se spune omului. Omul nu înţelege că prin postire, prin echilibru, trăieşte în starea Împărăţiei Lui Dumnezeu. Nu moare nimeni din post. Şi nu va muri nimeni vreodată din post. O să spună bătrânii de peste 90 de ani care vin cu lumânări la Sfânta Biserică şi-au ţinut toate posturile Bisericii. O să spună neamul românesc care a fost cu Hristos în post, trecător, trecând biruitor prin istorie!

Pe noi ne-a ţinut postul şi rugăciunea! Dar postul acesta este o stare prin care omul caută mai mult să fie cu Dumnezeu în împărăţia Lui. Postul nu este o cură medicală, ci este o teopatie, o împreună-lucrare cu Hristos, prin Biserică, cu neamul tău! Şi postul aduce armonie şi pace şi linişte în suflet. Lumea de astăzi nu mai posteşte pentru că este îndemnată să mănânce mult şi apoi ea mănâncă tot. Ei vor să ia substanţe ca să slăbească. Omul nu ştie să postească şi-n postul lui să-şi adune neamul şi-n rugăciunea lui să-şi unească veşniciile. Şi de aceea suntem în crize mari, dar Hristos ne spune astăzi- terapia Împărăţiei lui Dumnezeu sau vindecării de griji.”

Să ne întoarcem la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne așteaptă, în Dumnezeu să credem, în El să nădăjduim, Lui numai să I ne închinăm, la Biserica lui Hristos să mergem cât mai des și prin pocăință și viață creștinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre.

Brînduşa Dediu