De ce este importantă ora de Religie pentru mine? (II)

Întrebarea „Cum va fi viața milioanelor de copii care nu vor mai lua parte la ora de religie?” mă frământă foarte tare. Oare acest puțin timp duhovnicesc nu putea fi pentru ei lumina vie ce le-ar fi putut aprinde credința în suflet? Probabil acest eseu va fi citit de părinții, respectiv bunicii, care sunt întru totul convinși că a renunța la ora de religie din programa școlară este o eroare, însă sper că va ajunge și în mâna unora care susțin desființarea ei.

Cu siguranță ați văzut sau ați citit măcar o dată despre sutele de cazuri în care adolescenții au luat-o pe căi greșite: fumează, se droghează, fură de la alții sau chiar de la familie, sunt dezinteresați de școală, folosesc un vocabular vulgar și probabil, nu au citit vreo carte în toată viața lor.

Poate ați auzit de astfel de copii sau poate, și mai grav, unul dintre ei este chiar copilul dumneavoastră.

-Bine, „dar ce legătură are comportamentul fiului/fiicei mele cu ora asta de religie?” vă întrebați. Ei bine, credeți-mă că are!

Un copil care este crescut în duhul duhovnicesc nu va ajunge niciodată un copil-problemă (sau poate foarte, foarte rar), asta pentru că, din punct de vedere psihologic, creierul nostru asimilează toate informațiile ce ne sunt oferite de-a lungul anilor. Chiar dacă avem impresia că uităm multe concepte/idei, înregistrăm absolul totul, iar acest „tot” ne îndrumă pașii în viață, uneori conștient și de cele mai multe ori, inconștient. Asta înseamnă că, dacă copilul dumneavoastră participă la ora de religie și învață, de exemplu, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, el va ști că e bine să nu fie trândav/leneș, că e bine să fie răbdător, curat, smerit și mai ales că nu trebuie să-și judece aproapele,  ba mai mult, să-l iubească.

Totodată, este foarte important pentru noi, zic noi pentru că și eu sunt încă elevă, să fim prietenii tovarășilor noștri în drumul spre viață.

M-am apropiat mult de colegii mei la orele de religie pentru că mereu a fost un timp plăcut, un timp al apropierii, unii de alții și fiecare de Dumnezeu.

Eliza Ioana Cojocaru