De ce este importantă ora de religie?

Ora de religie a devenit un subiect, poate, mult prea mediatizat, și totodată mult prea revoltător pentru a nu ne apăra credința. Oare ne putem numi noi „popor ortodox” când încălcăm una dintre cele mai mari porunci ale lui Iisus Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine”? Din punctul meu de vedere, problema aceasta este cu mult mai profundă decât pare.
În primul rând, consider că părinții care nu vor să-și lase copiii să studieze această materie sunt, de fapt, părinți „needucați” în ale credinței sau „prea puțin trăitori ai re-ligiei ortodoxe”. Am observat că un număr mare de per-soane merg la biserică, dar nu știu ce caută acolo sau nu știu să se comporte în cel mai sa-cru loc pământesc. Nu poți merge în casa Domnului de parcă ai merge la piață.
E necesar să ai o atitudine care să corespundă, în primul rând, bunelor maniere (să te îmbraci decent, să păs-trezi liniștea) și în al doilea rând, să corespundă cu nor-mele stabilite în Biserică (să știi să te închini în fața sfinte-lor icoane, să mergi cu darurile la altar înainte de a începe Sfânta Liturghie, să participi la slujbe în zilele de sărbătoare, să te spovedești, să te împărtășești și, mai ales, să înveți să-ți iubești aproapele cu toate imperfecțiunile sale). Evident, sunt cauze diverse ce i-au adus in această stare. De exemplu, regimul comunist, care s-a împotrivit cu vehemență religiei, le-a implementat oamenilor o părere greșită asupra divinității, îndepărtându-i pe mulți de tot ceea ce înseamnă „credință, nădejde și dragoste” (I Corinteni, cap. 13). Totodată, starea economico-socială a țării în care trăim face din noi ființe extremiste: unii sunt, poate, prea bogați pentru a „simți nevoia de Dumnezu”, iar alții, mult prea săraci, atât financiar, cât și spiritual, pentru a-și mai pune nădejdea în puterea divină.
În plus, cum omul este „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, este de înțeles că diavolul încearcă să-l degradeze. El utilizează cele mai subtile metode: reclame, muzică, vestimentație și, mai nou, desființarea orei de religie, conștient fiind de faptul că, odată ce are credința spulberată, sufletul omului îi aparține.
Nu încerc să găsesc scuze pentru a-i îndreptăți pe părinți, ci doar sunt realistă. Consider că este necesară o „instruire ” a lor în ceea ce privește aplicarea ortodoxiei, întrucât, pentru a putea fi un credincios desăvârșit, copilul trebuie să aibă niște modele trăitoare. În consecință, părinții nu sunt conștienți de importanța majoră a orei de religie în dezvoltarea spirituală a copiilor lor pentru că ei, la rândul lor, au fost copii nemodelați.
Eliza Cojocaru