De ce obosim sufleteşte? Oare sufletul poate fi pustiu?

De ce nu? Dacă este lipsit de rugăciune, sufletul poate fi pustiu şi obosit. Sfinţii gândeau astfel: „Dacă omul e obosit şi nu are putere să se roage, atunci poate că oboseala aceasta este de la diavol”. Şi se ridicau să se roage. Atunci prindeau putere. Astfel a făcut şi Domnul. Pentru ca sufletul să nu fie pustiu şi să aibă putere, trebuie să se înveţe cu Rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)!”
Atunci când nu mergeam la biserică, nu aveam nicio problemă, trăiam liniştit. De îndată ce am început să merg, a început să-mi fie sufletul greu. Ce se întâmplă? Mă ispitesc diavolii? Cum trebuie să ripostez?
Foarte simplu. Când ai un prieten, împărtăşeşti toate bucuriile şi necazurile cu el. Acesta ştie totul despre tine. Câteodată se întâmplă să-ţi găseşti un alt prieten şi să-l uiţi pe primul. Sigur că acesta din urmă va fi gelos şi vei auzi din partea lui tot felul de lucruri rele. La fel e şi cu diavolul. Cât timp îi slujeşti îţi este prieten, dar când pleci pe urmele lui Hristos, părăsindu-l, se simte trădat şi se răzbună, îţi produce neplăceri. O astfel de „trădare” nu va fi uitată niciodată. Hristos spune: „Diavolul umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8). Trebuie ca, mergând după Domnul, să ne pregătim a face faţă asediilor „prietenului” pe care l-am lăsat în urmă, să-i putem contracara răzbunarea.
Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să nu ne încredem în inima noastră, ci să socotim conştiinţa ca fiind glasul Domnului din suflet Cum să faci diferenţă între glasul Domnului şi glasul inimii păcătoase?
Să presupunem că un om are o patimă – iubirea de arginţi. El se gândeşte că adună bani pentru zilele negre. Dacă îi spui că este zgârcit, el îţi va răspunde: „Mie îmi spune sufletul că trebuie să am bani pentru orice eventualitate”. Lacomul va spune: „Dacă nu voi mai mânca, voi slăbi, iar eu am nevoie să fiu sănătos pentru a putea munci”. Astfel, fiecare om îşi va îndreptăţi patima. Omul ascultă şi curăţă glasul conştiinţei prin Taina Pocăinţei, prin rugăciune şi smerenie. Conştiinţa glăsuieşte limpede într-un astfel de om, sugerându-i ce trebuie să facă şi ce nu. Omul cu viaţă sfântă nu se va supăra, nu va fi indignat şi nu va supăra pe nimeni, fiindcă nu-l va lăsa conştiinţa. Dar cel cu conştiinţa murdară nu poate cunoaşte adevărul sau voia lui Dumnezeu. Cine are o astfel de conştiinţă se poate supăra, poate striga, înjura sau săvârşi orice fel de păcat. Conştiinţa nu-l va „deranja”. Vedem mulţi infractori care fură şi apoi se bucură că au tăcut acest lucru. Ei trăiesc din furat şi conştiinţa nu-i mustră dacă fac vreun rău. Mulţi s-au obişnuit cu păcatul atât de mult, încât nu pot sta acasă liniştiţi, ci merg în lume şi fură sau se ceartă cu cineva. Abia după aceea se simt bine… Într-un astfel de om, conştiinţa doarme, înlăuntrul lui locuiesc demonii.
Dacă omul este bogat şi fericit în această viaţă înseamnă oare că este un păcătos şi că va merge în iad?
înţeleptul Solomon era foarte bogat. Câţi dintre oamenii sfinţi nu au fost bogaţi, regi sau boieri? Ei erau bogaţi, dar au bineplăcut Domnului. Bogăţia pe care ne-o dă Domnul nu este a noastră, ci a aproapelui nostru, cu care trebuie să o împărţim. Este spus: „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea” (Psalmi 61, 10). Inima trebuie să-L aibă pe Dumnezeu. Cel bogat se poate mântui mai greu, fiindcă are mai multe ispite şi nu oricine poate rezista.
Cum să petreci o zi după voia Domnului?
Dimineaţa, când încă dormim, lângă noi stă un în-ger şi un diavol. Aceştia aşteaptă să vadă cui vom sluji în acea zi. Ziua trebuie începută astfel: să ne închinăm cu semnul crucii imediat ce ne-am trezit şi să sărim repede din pat, pentru ca lenea să rămână sub plapumă. Să mergem într-un colţ sfânt, să facem trei metanii şi să zicem: „Doamne, îţi mulţumesc pentru noaptea care a trecut, binecuvântează şi ziua care vine pentru a o petrece în rugăciune, fapte bune şi pă-zeşte-mă de orice duşman văzut şi nevăzut”. Şi îndată după aceasta să zicem Rugăciunea lui Iisus. După ce ne-am spălat şi ne-am îmbrăcat, să mergem în colţişorul nostru sfanţ, pentru ca nimic să nu ne distragă, şi să începem rugăciunea de dimineaţă, şi să citim un capitol din Evanghelie. Să ne gândim apoi ce faptă bună putem face în acea zi pentru aproapele nostru. Dacă e timpul să mergem la serviciu, să ne rugăm înainte de a deschide uşa casei cu rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur: „Mă lepăd de tine, satană, de toată trufia ta şi de slujba pentru tine şi mă închin Ţie, I Iristoase, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”. Apoi să ne facem semnul sfintei cruci şi, ieşind din casă, tară a fi observaţi, să însemnăm drumul cu semnul crucii. Pe drum şi oricând de altfel, trebuie să spunem Rugăciunea lui Iisus şi „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te…”. Dacă nu avem serviciu, înainte de a găti vom stropi produsele alimentare cu apă sfinţită, iar aragazul să-l aprindem cu lumânare de la candelă. Astfel şi mâncarea ne va fi spre folos şi nu spre pierzare, atât trupeşte, cât şi sufleteşte, mai ales dacă vom găti rostind în gând Rugăciunea lui Iisus.
Nu am timp să fac tot ce îmi propun. Cum trebuie să alegem corect ceea ce e mai bine pentru suflet, pentru mântuire? Ce trebuie să citim?
Trebuie să lăsăm toate grijile lumeşti şi să citim rugăciunile de dnnineaţă, capitolul din Evanghelie, din Apostol şi să rostim de 500 de ori Rugăciunea lui Iisus. Aşa vom fi încărcaţi cu energie pentru toată ziua. Să punem întotdeauna pe primul loc mântuirea sufletului şi atunci toate grijile lumeşti le va rezolva Domnul. Atunci când punem pe primul plan grijile lumeşti, nu avem nici mântuire şi nici succes în afaceri.
Fără binecuvântarea lui Dumnezeu, toate se năruie. Nu avem binecuvântare de la Dumnezeu nici să lucrăm în zi de sărbătoare. Uitaţi-vă câte milioane de hectare de pământ arabil avem, dar pâinea tot o adu-cem din import. De ce? Fiindcă semănăm înjurând şi secerăm la fel. Tractoristul scoate sticla de băutură şi lucrează aşa, beat. La fel se întâmplă în toată Rusia.
În timpul zilei, orice am face, trebuie să rostim Rugăciunea lui Iisus. Atunci când ne culcăm trebuie să rostim rugăciunile de seară, iar dacă simţim nevoia – şi câte o catismă din Psaltire, canoane sau acatiste. Nu vă certaţi cu nimeni, nu vă enervaţi; trebuie să fiţi liniştiţi întotdeauna. Rugăciunile pot fi citite şi în mijloacele de transport sau în timpul pauzei de masă. Aflându-ne în societate, nu e obligatoriu să ne facem semnul crucii. Citiţi şi rostiţi în taină, iar Domnul, Care vede în ascuns, vă va da harul Său.
Dacă nu te poţi îndrepta nicidecum, ce să faci?
Trebuie să te judeci, zicând: „Doamne, vreau, dar nu pot. Ajută-mă!” Nu uitaţi să-L rugaţi pe Domnul, căci este scris: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide!” De câte ori n-am cerut în viaţă ceva de la Domnul, de câte ori n-am plâns pentru ceva! Domnul nu a uitat nimic; noi am uitat ce am cerut, dar El ţine minte totul. Domnului nu-I pare rău de nimic pentru noi. Ar putea să ne împresoare cu bogăţii, dar nu acesta este scopul vieţii noastre, ci deschiderea sufletului către bine, curăţie şi sfinţenie. Domnul aşteaptă să fim curaţi, iar când vom fi aşa, atunci va umple sufletul nostru de har, ne va da pace şi bucurie. Aceasta este bogăţia de care are nevoie omul şi cu ea putem deschide calea spre împărăţia cerurilor.
Ce este „mila duhovnicească”?
Există milă trupească – bani, pâine, haine, ajutor (spre exemplu, să speli în casa cuiva, să pregăteşti masa unui bolnav), dar există şi milă duhovnicească. Mila duhovnicească înseamnă vorba bună sau rugă-ciunea pentru aproapele. Dacă ştiţi că aproapele are un necaz sau suferă de o boală, mergeţi la el şi-1 mân-gâiaţi cu o vorbă bună, citiţi-i o carte folositoare pen-tru suflet şi aceasta va fi milostenia duhovnicească.
Oare Dumnezeu a spus că oamenii trebuie să fie monahi sau să construiască mănăstiri?
Dumnezeu nu a spus asta. Maica Domnului a fost Fecioară; nu a avut soţ şi nici alţi copii pentru a putea sluji Domnului. Toţi cei care descindeau din David trebuiau să se căsătorească, deoarece prorocia despre naşterea Mântuitorului era pentru această spiţă. Astfel, cei ce făceau parte din neamul lui David trebuiau să se căsătorească şi să crească prunci pentru a Se naşte Mesia. Dacă o familie nu avea copii se considera că aceasta se datora păcatelor soţilor. Dar atunci când S-a născut Mesia, Fecioara Măria a rămas Fecioară şi a dus o viaţă monahală spre slujirea Fiului şi a Stăpânului ei. Maica Domnului a uitat cu desăvârşire de sine şi şi-a dedicat inima şi lucrarea spre slava Domnului.
Şi Sfântul Apostol Ioan Teologul a trăit în feciorie, urmându-L pe Domnul până la Golgota, iar după înviere, predicând dragostea lui Hristos. Şi Sfântul Ioan Botezătorul a trăit în feciorie şi post. încă din secolul I au apărut creştini care urmau vieţii sale de post şi înstrăinare, în secolul al IV-lea apar primele mănăstiri cu viaţă de obşte. Acestea au fost binecuvântate de Domnul, iar oamenii se aduceau pe ei înşişi ca jertfa Domnului.
Cine sunt monahii din lume?
În cei 70 de ani de putere comunistă, oamenilor nu li s-a permis să-şi exprime credinţa şi să-şi dedice viata Domnului în mănăstiri. în toată Uniunea Sovietică nu rămăseseră decât 14 mănăstiri şi acelea mai mult în afara Rusiei. în aceste mănăstiri era foarte greu să ajungi, deoarece erau controlate de Stat şi fiecare vieţuitor avea întocmită o fişă. De aceea mulţi erau tunşi în taină în monahism şi stăteau doar acasă în straie monahale, iar la serviciu sau oriunde în afara casei se îmbrăcau civil. Astfel îşi păstrau taina tunderii monahale. Ştiu că într-o regiune s-a întâmplat ca o mănăstire să fie închisă, iar călugării au plecat în colhozul din apropiere, stareţul devenind preşedinte. Şi acel colhoz a devenit primul în ce privea strângerea recoltei, fiindcă monahii munceau şi se rugau în acelaşi timp. Astfel, ei şi-au păstrat lucrarea în mod tainic.
Odată cu tunderea în monahism, omul nu mai trăieşte după voia sa. După a cui voie începe să trăiască atunci, după cea a duhovnicului?
Voia duhovnicului este voia lui Dumnezeu. Aceasta o vedem şi din Taina Spovedaniei. Cum putem şti dacă Dumnezeu ne-a iertat păcatele? Venim la duhovnic, ne mărturisim păcatele cu părere de rău şi Domnul ni le iartă în mod văzut prin duhovnic. Astfel, voia Domnului se împlineşte prin acesta. în Vechiul Testament, Dumnezeu trimitea Prorocii să îndemne poporul la mântuire, iar acum i-a aşezat pe episcopi şi preoţi pentru aceasta. Prin ei, Domnul mântuieşte poporul Său.
La monahi putem vorbi de slăbiciune sau tărie a duhului?
Dacă este un monah adevărat, atunci el are tărie a duhului, dar cel care vine în mănăstire şi nu face as-cultare sau rugăciune, ci doar bea şi mănâncă, nu are duh tare, ci doar goliciune.
Sfântul Serafim de Sarov era tare cu duhul. El a stat 1000 de zile pe o piatră, rugându-se. Aceasta es-(c adevărata tărie a duhului! Toţi cei care s-au hotărât să-şi dedice viaţa Domnului se roagă şi lucrează spre slava Lui, fiind tari cu duhul, deoarece celor slabi nu Ic este cu putinţă aceasta.
Ce trebuie să fac ca să devin monah?
Odată un tânăr a venit la un stareţ şi i-a spus: „Părinte, vreau să devin monah, ce trebuie să fac?” Acela şi-a scos potcapul, l-a aruncat pe jos şi l-a călcat în picioare, spunând: „Dacă nu te laşi călcat aşa cum am călcat cu acest potcap, nu vei deveni monah adevărat!” Pentru a deveni monah trebuie să înfrunţi multe greutăţi. Să înfrângi sufletul cu necazuri, ca să nu se mai revolte sau să cârtească. Nu se mai poate vorbi despre monahism autentic dacă cineva merge la mănăstire şi rămâne mândru sau cârteşte. Atunci când omul se pregăteşte pentru a deveni monah, el merge de bunăvoie spre cruce, cu Hristos. în mănăstire funcţionează cu totul alte legi decât în lume. Acolo sunt ispite foarte fine.
Odată, am venit la mănăstire şi i-am zis unei surori: „Există posibilitatea să mergi într-o pensiune, la odihnă. Un om bun va face rost de un bilet. Costă cam un milion, în general, dar, pentru noi, va fi gratis”. Ea mi-a răspuns: „Binecuvântaţi!” şi a plecat. Primul ei gând a fost de la Domnul şi l-a primit cu bucurie, dar mai târziu a gândit aşa: „Aşa deci, vor să scape de mine, nu le mai sunt de folos” – şi se supără. Iată, cât de încurcat lucrează gândurile noastre. Este adevărat că în mănăstire sunt mai multe ispite decât în lume.
Unei alte surori i-am spus la fel: „Mergeţi împreună cu cealaltă!”, iar ea a zis: „Am luat deja trei bilete, se poate s-o luăm şi pe maica?” „Nu, de ea avem nevoie aici”, i-am spus eu. Sora a gândit atunci: „Aşa deci, de noi două nu e nevoie, pe noi ne trimiteţi…” Iată cum lucrează diavolul! îţi sugerează gândurile care-i convin lui.
Însă atunci când cineva a păşit pe calea cea dreaptă, când s-a dedicat în întregime lui Dumnezeu, nu mai are astfel de ispite. El ştie că omul trăieşte după voia lui Dumnezeu şi că fără voia Acestuia nu-i va cădea niciun fir de păr, nu i se va întâmpla nimic rău.
Îi este oare bineplăcut Domnului dacă un copil va pleca la mănăstire fără acordul părinţilor? Mulţi părinţi îşi doresc pentru copiii lor o viaţă familială şi ar fi de acord, pentru asta, să plece chiar şi la marginea pământului, numai să fie fericiţi. Astfel îşi închipuie ei fericirea copiilor. Dar dacă tânărul sau tânăra nu doreşte să întemeieze o familie, ci să plece la mănăstire, să slujească Domnului, atunci, de multe ori, părinţii se împotrivesc. Cel mai adesea însă copiii sunt deja mari şi pot hotărî singuri ce vor să facă în viaţă. Căci iată ce scrie în Sfânta Scriptură: „Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică” (Matei 19, 29). Ce poate fi mai mare decât această slujire?
Cu totul altă situaţie este atunci când mama este bolnavă şi nu are cine s-o îngrijească, iar fiica a hotărât să plece la mănăstire. O astfel de plecare nu e bineplăcută Domnului. Omul singur şi bolnav nu poate Îl părăsit, ci trebuie îngrijit până la capăt. După ce-ţi împlineşti datoria de fiică, fiu, dacă va voi Domnul, poţi să mergi şi la mănăstire.
În Lavra Pecerska a vieţuit Sfântul Cuvios Teodosie. Părinţii lui au vrut să-l ia de acolo, dar el a insistat să rămână în mănăstire. Atunci părinţii l-au bătut şi l-au dus acasă cu sila, deşi el voia să se întoarcă cu orice preţ.
Când postim trebuie să jertfim o parte a trupului nostru Domnului. Să presupunem că cineva cântăreşte 70 de kg, iar după post, 65. înseamnă că am jertfit Domnului 5 kg. Omul se poate jertfi total Domnului prin renunţarea la voia sa, mergând la ascultare în mănăstire.
Mulţi părinţi credincioşi îşi jertfesc copiii, după exemplul Fecioarei Maria, iar Domnul le primeşte această jertfa. Spre exemplu, oraşul Ivanovo a jertfit câteva maici şi mila Domnului va fi peste acest oraş…
Ţin minte că atunci când am mers la Seminar, mama m-a întrebat:
– Eu cu cine voi rămâne?
– Cu Domnul.
– Ei, dacă-i aşa, atunci pleacă.
Deşi am intrat la Seminar, am fost nevoit să lucrez la brutărie, unde făceam prescuri. Mă trezeam la 5 dimineaţa şi câştigam 50 de ruble. Domnul mă ajuta. Eu câştigam bani şi îi trimiteam mamei câte 100 de ruble în fiecare lună. După aceea i-am spus:
– Merg la mănăstire.
– Dar eu?
– Tu vei fi cu Domnul.
– Ei, cum îmi va da Domnul, aşa va fi.
Şi Domnul nu a părăsit-o. După aceea (eu absolvisem deja Seminarul), am scris o cerere pentru a fi lăsat la Sfântul Munte, în Grecia. Mama m-a întrebat din nou:
– Dar eu cu cine rămân?
– Tu rămâi cu Domnul!
– Ei, pentru Domnul nu trebuie să ne pară rău de nimic.
Se spune: „Aşa a fost voia Domnului”. Dar este, oare, voia Domnului să moară copilaşii?
Acum există posibilitatea extraordinară de a veni oriunde şi oricând la Domnul…; peste tot sunt deschise biserici, mănăstiri şi lumea se poate ruga neîncetat. Se tipăresc atâtea cărţi ortodoxe despre vieţuirea desăvârşită, dar lumea aleargă după bogăţii. Mulţi au sufletele adormite şi nici nu ştii cum să-i trezeşti la realitate. Focul iadului arde deja sub o persoană şi ea se gândeşte tot la cele pământeşti. In acest caz, ultimul mijloc de a-şi reveni este printr-o situaţie extremă: necazuri, boli sau pierderea celor apropiaţi. Când mor copiii, oamenii îşi amintesc de păcatele săvârşite… Doar atunci va veni binecuvântarea peste ţara noastră, când vom împlini poruncile Domnului; atunci vom avea de toate. Dar, deocamdată, doar visăm să se întâmple aceasta, deoarece mulţi ruşi dorm în mormântul ateu şi nu se pot trezi nicicum.

Convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), Îndrumar creştin pentru vremurile de azi