Denia Acatistului Bunei Vestiri

Denia Acatistului Bunei Vestiri sau Slujba Imnului Acatist este oficiată în fiecare an, vineri seara, în săptămâna a V a a Postului Sfintelor Paşti.  Sărbătoarea îşi are originea în interventia miraculoasă a Fecioarei Maria în timpul atacării Constantinopolului de către perşi şi avari, în 7 august 626. în timp ce împăratul Heraclie se afla într-o expediţie în Orient, departe de Constantinopol, Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu relicvele Crucii, cu icoana “nefăcută de mână” a lui Hristos şi veşmântul Maicii Domnului şi a încurajat poporul să înalţe rugăciuni către Născătoarea de Dumnezeu. Râvna locuitorilor a fost atât de intensă, încât au reuşit să respingă inamicul. În semn de mulţumire, întreg poporul capitalei şi-a petrecut noaptea victoriei cântând în picioare Imnul Acatist în sanctuarul Fecioarei de la Vlaherne.

Comemorarea zilei de 7 august, ca zi de ajutor dat de Dumnezeu împotriva duşmanilor, a fost mutată în secolul al VIII lea pe data de 25 martie, de Patriarhul Gherman. în secolul al IX lea, ea era sărbătorită la sfârşitul Postului Sfintelor Paşti, iar mai târziu a fost fixată în săptămâna a cincea din Postul Mare.

În lucrarea „Triodul explicat”, Makarios Simonopetritul afirma că această comemorare nu are valoare doar pentru locuitorii Constantinopolului din vechime, ci şi pentru noi, cei care suntem asediaţi neîncetat de diferite patimi.

Aşadar, acum nu mai vorbim de un atac asupra unei cetăţi, ci de un atac asupra fiinţei noastre din partea demonilor. Cerem, aşa cum au cerut cei din vechime ajutor, ca şi noi să ieşim din această luptă victorioşi.

Deniile, slujbe specifice Postului Mare
Prin caracterul şi conţinutul lor, deniile sunt slujbe unice în serviciul liturgic ortodox. Deniile pot fi considerate slujbe specifice deoarece sunt  săvârşite numai în două săptămâni ale acestuia şi anume: în săptămâna a cincea (Denia Canonului celui Mare, respectiv Denia Acatistului Bunei Vestiri) şi a şaptea (începând cu seara Floriilor până vineri seara, inclusiv).  Cuvantul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi inseamna priveghere sau slujbă nocturnă. Denia este de fapt slujba utreniei care se săvârşeşte în ajun, seara. Nu trebuie confundată cu privegherea care se săvârşeşte în ajunul praznicelor mai importante.

Acatistul ca gen imnografic

Acatistul (de la gr. Akathistos) este un imn de laudă alcatuit din 13 condace şi 12 icoase, care descriu şi măresc episoade din viaţa şi minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului sau ale unor sfinţi. În sens propriu, cuvantul „akathistos” înseamnă „a sta în picioare”, ceea ce indică faptul că cei ce ascultau acest imn nu stateau în genunchi (care este un alt fel de şedere), ci drepti, în picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcatuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu câte 20-30 de versuri, aranjate în acrostih (în ordinea alfabetică grecească), fiecare strofă având acelaşi numar de silabe şi aceleaşi accente ca şi prima strofă. Aceste tropare erau precedate de o strofa aparte, ce avea în comun doar glasul (nu şi melodia) şi refrenul. Reprezentantul prin excelenta al acestui gen imnografic foarte cultivat în literatura bizantina este Sfântul Roman Melodul, în cântările căruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maximă şi perfecţiunea.

Acatistul Bunei Vestiri – origine şi autor

Cel mai vechi imn de acest gen care s-a pastrat în intregime în cartile de ritual (Ceaslov şi Triod) şi se intrebuinteaza încă în serviciul bisericii, în extensiunea lui de odinioară, este Acatistul Bunei Vestiri sau al Maicii Domnului, care se citeşte în cadrul Deniei din seara de Vineri din săptămâna a cincea a Postului Mare. Acesta reprezintă o înflorire a poeziei liturgice, nicio altă compoziţie neegalând-o prin frumuseţe şi popularitate la creştinii ortodocşi până în zilele noastre. Acatistul Bunei Vestiri a servit ca model pentru numeroase imnuri liturgice alcătuite mai târziu în cinstea sfinţilor sau a unor sărbători, care, deşi iau forma şi extensiunea condacelor de odinioară, nu se mai numesc condace, ci acatiste.

Denia Acatistului Bunei Vestiri reprezintă un oficiu votiv pentru eliberarea cetăţii şi un imn centrat în principal pe Buna-Vestire. Multă vreme sinaxarele i-au atribuit redactarea patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII) în urma salvării Constantinopolului de invazia perşilor şi avarilor din 7 august 626.

Până nu de mult savanţii moderni, bazaţi mai cu seamă pe analiza atentă a textului păreau să fi ajuns la un consens în ce priveste atribuirea imnului Acatist lui Roman Melodul. Recent însă, specialiştii înclină să împingă datarea compunerii lui înainte de Roman Melodul.

Acatistul Bunei Vestiri şi rânduiala tipiconală a Postului Mare

Acatistul Bunei Vestiri este un imn de laudă şi mulţumire adresat Fecioarei Maria, alcatuit din 13 condace (astazi, condacul este doar o strofă scurtă) şi 12 icoase (strofa mai lungă, ce dezvoltă tema condacului, sub forma stihurilor ce încep cu exclamaţia „Bucură-te!”).

Împreună cu acatistul se cântă alcătuirea lui Iosif Imnograful, care-i împrumută unele expresii şi îi este asemănător prin formă, amplificand salutarea îngerului („Bucura-te!”) şi legând de ea expresii antinomice ce exprimă realizarea în Fecioara Maria a prefigurărilor Vechiului Testament şi caracterul neînţeles al întrupării. În acest sens,  Maica Domnului este numită „noul rai”, „scara lui Iacob”, „marea” care l-a înghiţit pe faraonul spiritual, „piatra” din care a ţâşnit apa care i-a adăpat pe evrei în pustie şi „stâlpul de foc” care i-a călăuzit, „pământul făgăduit” şi „mana”, „rugul aprins”, „lâna acoperită de roua a lui Ghedeon”, „sfeşnicul”, „vasul cu mană” şi adevăratul „cort al mărturiei” etc.

Canonul este cântat împreună cu „irmoase” care nu sunt însă ale lui Iosif, ci sunt atribuite Sfântului Ioan Damaschinul. Acestea au cunoscut un foarte mare succes în imnografia bizantină, fiindca le regăsim adeseori  întrebuinţate în cult sub forma catavasiilor Bunei Vestiri. Acest adaus a permis în acelaşi timp afirmarea clară a legăturii Acatistului cu praznicul Bunei-Vestiri şi proiectarea acestuia din urmă în inima ciclului liturgic mobil.

Motivul introducerii citirii Acatistului în timpul Postului Mare il constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci şi învăţătura mariologică şi hristologică pe care o cuprinde, în naşterea feciorelnică fiind recapitulate şi realizate toate figurile Legii şi ale Profeţilor, căci ea este realizarea Marii Taine a scopului mai înainte de veci al lui Dumnezeu cu privire la creaţia Sa.

Sursa: CrestinOrtodox.ro