Dezamăgirile pot avea un rol benefic în viața noastră?
Oare există cineva care să nu fi trăit o dezamăgire pe drumul vieții sau care să nu fi provocat la rândul său o dezamăgire, cuiva? Cred cu tărie, că răspunsul la această întrebare e unul negativ. De ce cred acest lucru? Fiindcă nu cred că există o persoană care să nu aibă așteptări și așteptările sunt însoțite de multe ori și de dezamăgiri. Și mai cred, că nimeni nu a reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor celor din jur, așadar, cu toții suntem atât ținta cât și sursa dezamăgirilor.
Când suntem dezamăgiți?
Suntem dezamăgiți când între așteptările noastre și realitatea ce ne înconjoară este o distanță uriașă, suntem dezamăgiți când nu ni se împlinesc visurile, când nu ne atingem obiectivele și scopurile propuse. Suntem dezamăgiți când suntem răniți de persoane dragi din viața noastră cu: minciuna, falsitatea și viclenia lor, cu ura și răutatea lor, cu judecata și bârfa lor, cu egoismul, mândria și orgoliile lor, cu trădarea, indiferența și nesimțirea lor.
Suntem dezamăgiți când suntem folosiți și exploatați de cei din jur, când suntem devalorizați, când nu suntem prețuiți și iubiți necondiționat, când cei de lângă noi ne frâng aripile visurilor.
Și când mai suntem dezamăgiți?
Suntem dezamăgiți și de noi înșine, când conștientizăm că rătăcim drumul spre Acasă, când conștientizăm că am ales calea cea lată, plină de tentații de tot felul și, nu calea cea strâmtă, calea care duce spre Cer, calea care duce spre Hristos – Mântuitorul nostru. Suntem dezamăgiți când conștientizăm că avem o credință uscată și neroditoare. Suntem dezamăgiți când conștientizăm că iubim mai mult verbul „a avea” decât verbul „a fi”.
Suntem dezamăgiți când conștientizăm că ne-am folosit într-un mod iresponsabil libertatea vieții noastre.
Suntem dezamăgiți când nu reușim să persistăm în fapta cea bună. Suntem dezamăgiți când ne dăm seama că am ținut însetat și flămând sufletul nostru, fiindcă ne-am iubit mai mult trupul și doar pe acesta l-am slujit și îngrijit. Suntem dezamăgiți când nu reușim să iertăm cu adevărat pe toți greșiții noștri. Suntem dezamăgiți când ne dăm seama, că nu am prețuit orice clipă a vieții noastre, când ne dăm seama că nu ne-am înmulțit cu credință și iubire talanții, ci i-am îngopat în lene, nepăsare și egoism.
Suntem dezamăgiți că n-am reușit să împlinim poruncile lui Dumnezeu, că nu ne-am învrednicit de virtuțile creștine și morale, că nu L-am urmat pe Hristos pe drumul Golgotei Sale.
Suntem dezamăgiți că ne-am murdărit haina luminoasă a Botezului, cu mâlul greșelilor, păcatelor și patimilor noastre și am amânat pocăința și lucrul faptelor bune și plăcute lui Dumnezeu. Suntem dezamăgiți că orbecăim în spațiul morții și al întunericului și ne-am îndepărtat de spațiul Învierii lui Hristos. Suntem dezamăgiți că am provocat suferință în jurul nostru și nu ne mai putem bucura de încrederea și iertarea celor de lângă noi. Suntem dezamăgiți că nu aparținem doar lui Hristos, ci am devenit și sclavii lui mamona.
Suntem, așadar, dezamăgiți că nu am putut fi învingători în războiul duhovnicesc, că am fost lași și fricoși când a trebuit să-L mărturisim pe Hristos în fața potrivnicilor Săi, că am întristat și alungat Sfântul Duh cu păcatele și răutatea noastră.
Pot avea dezamăgirile un rol benefic în viața noastră?
Cred că dezamăgirile din viaţa fiecăruia au şi un rol benefic. Cum argumentez acest lucru? Cu siguranță, când îţi dai seama, că de la oameni de la care nu te aşteptai ai primit lovituri urâte sau când vezi că nu reuşeşti să evoluezi spiritual de una /unul singur şi mai rău te afunzi în mocirla neputinţelor şi a păcatelor, alergi la singurul sprijinitor şi ajutător de nădejde, apelezi la Bunul Dumnezeu Care nu dezamăgeşte pe nimeni niciodată, fiindcă Iubirea necondiționată nu dezamăgește, nu rănește, ci alină și vindecă orice durere.
De multe ori după numeroasele dezamăgiri din viaţa mea, dezamăgiri provocate de diferenţa mare dintre aşteptări şi realitate, dezamăgiri provocate de loviturile primite de la cei de la care mă aşteptam cel mai puţin, am ridicat ochii sufletului la Cer și am împletit fire de rugăciune în inima mea.
Lacrimi de durere și neputinţă îmi invadau ochii şi inima şi, după aceste lacrimi, izvorau din ochii inimii și ai sufletului: lacrimi folositoare, lacrimi datorate rugăciunilor prin care Îl rugam pe Bunul Dumnezeu să-mi aline suferinţele provocate de semeni. Îl rugam să fie Învăţătorul și Îndrumătorul meu pe drumul vieţii, Îl rugam să mă ajute să ştiu cu ce oameni să mă însoţesc pe Cale, pentru a nu fi dezamăgită prea tare de aceștia.
Îl rugam să mă ajute să mă schimb în bine și să pun început bun în toate, fiindcă conștientizam că singură nu puteam face nimic bun, frumos și de folos.
Așa cunoşti și înveți ce înseamnă puterea duhovnicească a deznădejdii, deznădejde care te ajută să îţi faci procese de conştiinţă, care te ajută să conştientizezi cât eşti de păcătos/oasă şi că nu poți fi mulţumit/ă cu starea duhovnicească în care te afli. Aşa îţi începi pocăinţa prin botezul lacrimilor şi prin conștientizarea faptului, că nu trebuie să te încrezi prea mult în oameni sau în tine, ci singura nădejde trebuie să o ai la Dumnezeu Care nu te dezamăgeşte niciodată pe nedrept. Cred, așadar, că dezamăgirile te apropie mai mult de Domnul, fiindcă în momentul când îţi pierzi încrederea în cel de lângă tine, la El strigi să îți aline suferințele provocate de dezamăgire.
Dezamăgirile te ajută să te întărești în credință, să înveți că omul are aspirații mai presus de el și că nu poate reuși de unul singur să-și împlinească aceste aspirații, fiindcă împlinirea o dă doar Dumnezeu, fiindcă tot ce nu cuprinde pe Acesta, e amăgire.
Dezamăgirile te ajută să nu îți mai dorești să modelezi pe cel de lângă tine, pentru a-ți împlini uneori, așteptările egoiste. Te ajută să înțelegi că nu toate visurile se pot împlini și că nu e o tragedie dacă de pe cerul viselor tale mai cad niște steluțe, fiindcă el va rămâne luminat de credința ta, de nădejdea ta, de încrederea în pronia lui Dumnezeu.
Dezamăgirile te ajută să conștientizezi adevărul proverbului: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.” Cunoscând gustul amar al dezamăgirilor provocate de cei din jur, vei încerca să nu mai dezamăgești nici tu, ca să nu mai fii izvor de durere și nefericire, vei încerca să descifrezi tainele bunătății și iubirii autentice.
Dezamagirile te ajută în același timp să dorești să nu mai fii amăgit de diavol și să lupți cu arma credinței și pocăinței împotriva lui, ca să nu te mai prindă în plasa minciunilor și promisiunilor atrăgătoare, ca să nu mai fii sclavul său umil, credincios și obedient.
Dezamăgirile te ajută, așadar, să înveți din greșeli, să înveți multe lecții ce te ajută să iei note de trecere la examenul vieții: lecția iubirii necondiționate, lecția iertării, lecția păcii, lecția modestiei și simplității, lecția milostivirii, lecția prieteniei, lecția acceptării celor de lângă tine, și cu defecte și cu calități, lecția smereniei, lecția îndelung-răbdării, lecția curajului și bărbăției, lecția lăsării în grija lui Dumnezeu și acceptarea voii Sale, lecția credinței și nădejdii, lecția rugăciunii și privegherii, lecția pocăinței ș.a.m.d.
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să transformăm întunericul dezamăgirilor în lumina credinței, să ne ajute să nu fim copleșiți niciodată de greutatea dezamăgirilor și să luăm din acestea doar partea bună, să ne ajute să nu ne lăsăm copleșiți de întristare și deznădejde, ce pășesc alături de dezamăgire, să ne ajute să învățăm, că după orice furtună răsare soarele și că acolo unde este credință, toate sunt înveșmântate în mantia iubirii și bucuriei, în mantia iertării și toleranței.
Unde este credință nu există dezamăgire, unde este credință este Dumnezeu Care ne însoțește mereu pe Cale și Care ne vrea fii ai luminii, ai păcii, ai iubirii și bucuriei sfinte. Să ne ajute să înțelegem ce vrea să ne spună în orice întâmplare a vieții noastre, ca să ne vindecăm de boala grea a nerecunoștinței și cârtirii. Amin.
Cristina Toma
