DNA-ul în Vieţile Sfinţilor

25-70. Nu este numărul unui dosar sau al unui capitol cu verset dintr-un loc al Scripturii, ci sunt cifre ce ne leagă anul acesta de evenimente marcante.

25 de ani de la revoluţia din ţara noastră, perioadă reper şi reflecţie a unui drum parcurs de noi toţi într-o democraţie fragilă.

Perioadă de căutare şi regăsire a identităţii unui neam ce s-a dorit (de unii) de multe ori, uitată.

70 de ani se împlinesc anul acesta, pe 9 mai, de când s-a încheiat cel de – Al Doilea Razboi Mondial. Încheiere – despărţire a Europei şi a lumii în două tabere antagonice: comunistă şi capitalistă.

Timp în care mulţi sfinţi ai neamului nostru au fost mutaţi în închisori şi împreună cu ei şi Hristos a fost răstignit de câte ori …

În ultimii 25 de ani de libertate câştigată şi transformată, uneori, în libertinaj, asistăm la explozii mediatice în care cazuri de mare corupţie scot la iveală „mărturisitori” publici ai unei „spiritualităţi” ce se vrea trăită. O luptă pe viaţă şi pe moarte între clanuri, ale căror iţe încâlcite cuprind medii şi servicii diverse, politice, cămătăreşti, economice, cu înrudiri familiale şi spirituale (cumetri, naşi, fini), majoritar creştin – ortodoxe.

În faţa acestor evenimente stă plină de lumină strălucitoare o alcătuire memorabilă a vieţii sfinţilor. O temelie – cale ce poate susţine suflete pentru a nu „cădea în afară”  în mii şi mii de locuri cu nisipuri mişcătoare, unde Satan seamănă lăcomia şi uitarea de Dumnezeu, ca mod de război de gherilă pentru atâtea suflete. Învăţătura desprinsă din paginile Sfintei Scripturi, a vieţilor sfinţilor este cea a iubirii.

O iubire ce nu opreşte corupţia, lăcomia, egoismul manifestat prin diverse atitudini de înstrăinare de Dumnezeu şi însingurare de semeni, ci o lichidează. Fără lucrarea asemănării din vieţile sfinţilor (cu ajutorul lui Dumnezeu) nu se poate intra în Împărăţia Cerurilor, care este prima şi ultima destinaţie a cetăţenilor botezaţi în numele Sfintei Treimi. „Căci nu avem cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (spunea  Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei cap. 13 vs. 15), legea celor 25 de ani şi a celor 70 de ani se cere a fi altoită, iară şi iară, pe inspiraţia poruncilor dumnezeieşti.

Iată de ce, în înstrăinare de Dumnezeu, şiruri întregi de fini, cumetri, naşi şi fii duhovniceşti intră într-un carusel al unei cetăţi vremelnice unde faţada unei economii prospere, a unei bunăstări opulente, a cinstei şi moralei trâmbiţate, a unei fericiri ipocrite intră din când în când sub lumina reflectoarelor. Măştile pălesc şi se scurge machiajul dezvăluind nealtoirea sau nelucrarea spirituală autentică.

În războiul nevăzut ce se dă cu fiecare dintre noi, Sfinţii Părinţi ne propun un model şi o atitudine vindecătoare: cea a întâlnirii cu Hristos cel Înviat.

Doar în această întâlnire personală, putem vorbi de şansa unei Învieri a neamului nostru aşezat sub o pecete anul                               acesta: 25 – 70.

Se spune că un tâlhar vestit a fost încolţit de armata unui împărat (DNA-ul acelor vremi). Tâlharul înspăimântat a luat drumul spre pustie, a alergat la coliba unui sfânt părinte şi a strigat:  „– Părinte, scapă-mă!”

Părintele s-a oprit din rugăciune, a ridicat mâna şi ca un zid ridicat nevăzut, armata împăratului împiedicată s-a oprit şi nu a mai putut înainta spre tâlhar.

Ostaşii s-au dus la împărat şi împăratul a plecat împreună cu aceştia spre pustnic. De departe a strigat la părinte: „- Părinte, omul acela este un tâlhar vestit. După legea omenească, el trebuie să plătească pentru ce a făcut. Nu ştim prea multe despre Legea Dumnezeiască … ”

„-Veniţi şi luaţi-l”, a spus părintele. „Pentru că sufletul lui prin pocăinţă s-a înălţat la Cer.”

Tâlharul murise, dar cu ajutorul părintelui primise cununa Împărăţiei.

Înţelegem, deci, că numai sfinţenia trăită poate deveni fermentul, aluatul, care dospeşte frământătura vindecării şi însănătoşirii unui neam.  Însănătoşire ce începe şi lucrează cu fiecare în parte. Nu mulţimea închisorilor, nici diversele mijloace de intimidare sunt adevăratele soluţii, ci, doar sfinţii şi sfinţenia din vieţile lor.

Vieţile Sfinţilor, şterse de praf şi scoase din uitare, pot constitui un început al însănătoşirii unui neam ce îşi pune nădejdea cu credinţă în Dumnezeu şi lucrează toate ca slujire a aproapelui, ca mărturisire a iubirii de Dumnezeu.

Pr. Petru Munteanu