Dumitrache Gheorghe: „În faţa morţii şi a dragostei toţi suntem egali!” – partea a II-a

-Povestiţi-ne în câteva cuvinte cu ce se ocupau săvineştenii pe vremuri?

-Ce pot să vă spun este că locuitorii satului Săvineşti aveau pământ, dar de o categorie inferioară, cu mult pietriş. Recoltele erau de tipul: porumb de un anumit soi, hrişcă, ovăz, paring pentru vite, borceag (un fel de mazăre sălbatică în amestec cu alte plante).

Aşadar, bărbaţii se ocupau mai mult de plutărit pe apa Bistriţei, iar femeile cu ţesutul şi îngrijirea copiilor. Plutăritul a încetat odată cu lucrările de construcţie a hidrocentralei de la Bicaz, iar apoi s-a dat startul construcţiei Combinatului de Fire şi Fibre Sintetice din Săvineşti, aspect ce a dat localităţii un prosper aer economic. S-au făcut multe angajări, s-au şcolit mulţi specialişti, dar, din păcate Săvineştiul a suferit foarte mult prin faptul că s-a distrus tot mediul înconjurător, prin poluare. Când s-au făcut primele probe la uzină, acestea s-au deversat într-un frumos pârâu, acţiune ce a omorât toţi peştii. Deci, de atunci a început un adevărat dezastru ecologic.

Această fabrică a generat producție de înaltă calitate, însă apele din fântâni au devenit improprii, era un colaps din acest punct de vedere.

După industrializarea puternică ce a avut loc în sat, s-au înfiinţat şcoli profesionale, astfel toată forţa de muncă tânără a devenit calificată. A existat o adevărată dezvoltare economică a comunei.

A urmat apoi colectivizarea, când oamenii au acceptat foarte uşor cerinţele impuse: au renunţat de bună voie la pământuri, fiindcă erau ameninţaţi cu şomajul. S-au rechiziţionat toţi caii din Săvineşti, fiind lăsaţi să moară în soare, deliberat. A fost un lucru oribil, o crimă. Eu şi acum mă întreb de ce au avut loc asemenea fapte: atunci au fost căraţi 80 de cai , legaţi de nişte bolovani de râu. Tragic!

De asemenea, au fost fântâni cu apă potabilă, făcute de gospodari cu mari sacrificii, iar conducerea CAP-ului le-a înfundat. De ce oare? Puteau să bea apă multe persoane din acele fântâni: aşa numitele fântâni ale lui Blaga sau Fântâna lui Nicu Albu.

După 1989, în Săvineşti au început numeroase construcţii de biserici, precum şi construcţii noi civile arătoase, era o comună aflată în plină dezvoltare, datorită unui primar bun economist.

-Cum era înainte  satul tradiţional, în comparaţie cu satul actual?

Este de la sine înţeles că în zilele noastre, lucrurile nu mai sunt cum erau odinioară. Sistemul de valori după care ne ghidăm este altul, principiile sunt diferite, până şi preocupările săvineştenilor de altădată nu mai coincid cu cele actuale.

Acum vreo 60 de ani, în Săvineşti oamenii erau diferiţi, smeriţi, evlavioşi, cu credinţă în Dumnezeu şi ruşine faţă de semenii lor. În sat, toți se cunoşteau între ei; un copil dacă trecea pe stradă şi nu dădea bună ziua, era aspru pedepsit de ai lui.

Timpul liber, săvineştenii şi-l petreceau la horă, la nunţi ori înmormântări. Se făceau serate la Căminul Cultural, iar tineretul mergea la Clubul din Bază: acolo se juca şah, remi, acolo am văzut televizor pentru prima dată. La 20 septembrie se organizau carnavale pe stradă, iar sâmbăta şi duminica veneau orchestrele de saşi din Ardeal.

Iarna se organizau şezători: torsul lânei, al câlţilor în casa unei fete din sat era tradiţie. Era totodată şi un prilej de a glumi, a se cunoaşte flăcăii cu fetele, şi de ce nu, a comunica. Nu prea erau aparate de radio pe atunci, singura sursă de informaţie fiind „gura târgului”.

„Când eram copil, oamenii mergeau desculţi, nu era praf, mizerie. Gunoaiele se duceau  doar la râpe. Lunca Bistriţei era o minunăţie”

Tradiţia se mai păstrează foarte puţin. Odată cu industrializarea, satul s-a schimbat mult, nu mai este condensat ca altădată. Înainte, Săvineştiul se numea Satul lui Sobolea, numele unui vremelnic moşier.

Alexandra Gîrbea

(continuare în numărul următor)