Educația religioasă – lumină pentru viață

Educația religioasă – lumină pentru viață

„A educa înseamnă a purta de grijă de copii şi tineri în ceea ce priveşte curăţenia sufletească şi buna cuviinţă, a-l creşte pe copil moral, om drept, a-l creşte în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este asemenea unei arte; artă mai mare decât educaţia nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare”. Sf. Ioan Gură de Aur

Biserica și Școala, ca factori educaționali decisivi, au responsabilitatea de a spori cooperarea în vederea educării și formării copiilor și tinerilor pentru o viață armonioasă și bineplăcută lui Dumnezeu.

„România modernă s-a ridicat cu Biserica și Școala, împreună. Biserica fără Școală sau Școala fără Biserică nu pot exista” – Arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor.
Educaţia religioasă reprezintă activitatea pe care educatorul o desfăşoară pentru dezvoltarea religiozităţii copilului, ştiut fiind faptul că omul se naşte cu o anumită predispoziţie spre religiozitate. Trăirea religioasă şi manifestarea ei în fapte curente de viaţă se vor, aşadar, a fi formate şi consolidate prin educaţie.
Scopul educaţiei religioase constă în realizarea caracterului religios-moral, cu desăvârşirea lui în personalitatea creştină, o educaţie religioasă corect realizată are menirea de a-l conduce pe cel astfel educat încât ‚,să aibă obsesia altui tărâm, ideea unei existenţe, infinit mai înalte şi mai frumoase, care tronează peste noi şi e raţiunea noastră ultimă de a exista” (V. Băncilă).

Religia este cea mai bună pârghie de educaţie. Şi asta deoarece religia este importantă, în primul rând, pentru mântuirea omului, apoi pentru înălţarea vieţii pe pământ, şi nu în ultimul rând ea reprezintă cel mai bun mijloc pentru trezirea şi realizarea spiritualităţii din om.

Astfel, importanţa religiei rezidă nu doar din punct de vedere religios (conducerea omului la scopul ultim al existenţei: trăirea comuniunii cu Dumnezeu) ci şi din punct de vedere moral, având drept scop fomarea conştiinţei şi conduitei morale.
Educarea religioasă incumbă două sensuri: sensul sau scopul formativ se referă la asimilarea unei culturi religioase, prin punerea la dispoziţia elevilor a unui set de cunoştinţe specifice cu caracter dogmatic, moral, liturgic, istoric, filozofic, practic şi sensul sau scopul formativ, care se referă la interiorizarea şi traducerea in fapte de viaţa a normelor religioase, la descifrarea şi trăirea sensurilor adânci ale existenţei.
Educaţia religioasă devine „stâlp şi temelie în formarea viitoarei personalităţi a elevului, un mijloc, prin accentuarea modelului educaţional formativ, pentru depăşirea crizei spirituale în care se zbate omul modern, a crizei de sens al existenţei sale” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu).

Educaţia religioasă se realizează atât pe băncile şcolii, prin orele de Religie, cât şi de către slujitorii Bisericii, prin păstorirea turmei ce le-a fost încredinţată.

Atât Școala, cât şi Biserica, fiecare cu specificul sferei şi natura diferită a mijloacelor de care dispune, îşi vor aduce contribuţia la educarea individului sensibil, avid de cunoaşterea adevărului şi jalonat de principii morale care-l ghidează în interior. Atât profesorul de religie cât şi slujitorul altarului trebuie să urmeze în activitatea lor modelul lui Hristos, singurul Model educativ Căruia nu i se reproşează nimic, deoarece EL reprezintă desăvărşirea, fiind Om şi Dumnezeu Întrupat. Atât profesorul cât şi preotul trebuie să nu uite că menirea lor principală este de a insufla elevului dragoste sinceră pentru Iisus Hristos.

Educația creștin-ortodoxă nu se va limita doar la transmiterea unor informații, ci va accentua, în special, formarea morală și spirituală a copiilor și tinerilor și punerea în acord a vieții lor cu idealul Evangheliei lui Hristos, de iubire și întrajutorare a aproapelui, de respect față de părinți și profesori, de fidelitate față de valorile și tradițiile neamului românesc: „Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos.” (I Corinteni 3, 11).

În cadrul instituţional şcolar, educaţia religioasă se realizează îndeosebi prin intermediul orelor de Religie.
O primă etapă a misiunii profesorului de Religie este iniţierea elevilor în credinţă, de a face prin vestirea Evangheliei noi ucenici ai lui Hristos.
O a doua etapă o constituie celebrarea credinţei prin participarea la cult, exprimarea credinţei prin o formă de adorare a lui Dumnezeu.
În a treia etapă, credinţa este manifestată în viaţa socială şi personală.

Astfel, ora de Religie devine o oră care-i determină pe elevi să devină responsabili atât faţă de viaţă şi de faptele lor, cât şi de semenii lor, după îndemnul hristic: „voi sunteţi lumina lumii; nu poate să se ascundă cetatea din vârful muntelui, nici aprinde cineva făclie şi o pune sub obroc, ci în sfeşnic, şi ea le luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăveasca pe Tatăl vostru Cel din ceruri”(Matei, 5,14-16).

În ceea ce priveşte contribuţia Bisericii la educaţia religioasă a elevilor, putem spune că este o completare a noţiunilor şi deprinderilor însuşite pe băncile şcolii. Activitatea Bisericii este una de catehizare, desfăşurându-se în afara spaţiului şcolar, după perceptele şi canoanele fiecărei confesiuni, având un conţinut predominant dogmatic, urmărind familiarizarea cu principalele prescripţii doctrinare şi rituale ale Bisericii.
De asemenea, Biserica are un aport deosebit în buna desfășurare a educaţiei religios-estetice, prin intermediul manifestărilor sau obiectelor estetice implicate în acest spaţiu (muzica bisericescă, picturile, broderiile, designul arhitectonic etc.)

Aşadar, spiritualizarea relaţiilor profesor-elev este conturată de iubirea divină şi pacea spirituală, de caracterul formativ, informativ şi puternic modelator al moralei creştine așa cum ne spune și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul sau sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu”.

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica-
Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”-Pașcani