Întoarcerea la izvorul de lumină

Motto: „Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge

fiindcă m-am străduit să aprind lumina.”

Nicolae Titulescu

Potrivit unui articol publicat de „Economist Intelligence Unit” privind un rating al sistemelor de învăţământ din diferite ţări europene, România se află pe locul 31 din 40, după Bulgaria. Se explică astfel nivelul economic şi de educație pe care îl avem. Iar direcţia spre care ne îndreptăm – dacă luăm în calcul produselemass-media care fac rating – este sumbră. Suntem unde suntem şi pentru că asistăm la continua degradare a calităţii învăţământului nostru. Ocupăm primele poziţii în Europa când vine vorba de analfabetism sau abandon şcolar.
Mă rog ca oamenii de bun simț din ţara asta să nu renunţe la adevăratele valori care ne definesc ca „ființe” şi nu ca „forme de viaţă”.
Un om educat este o persoană echilibrată şi raţională greu de manipulat care poate emite judecăţi pe baza propriilor informaţii.
De aceea trebuie să regândim educaţia şi să reconfigurăm sistemul astfel încât să-i pregătească pe copiii noştri pentru viitor.
Nu este suficient să-i oferi unui tânăr copia unei icoane după care acesta să facă o altă copie. El trebuie pus în situaţia de a înţelege valoarea lucrării, de a face diferenţa între arta autentică şi Kitsch-ul atât de prezent, din păcate, în viaţa noastră.
Numărul „consumatorilor de artă” este infinit mai mare decât cel al creatorilor.
Artistul nu mai înlocuieşte aparatul de fotografiat. De aceea, rolul lui dar şi al nostru este de a recrea legătura profundă dintre oameni prin frumuseţe şi emoţie, dincolo de orice bariere fizice, mentale, etnice, religioase sau geografice.
În funcţie de aptitudinile şi pasiunile lor, le-am propus tinerilor care participă la tabără să utilizeze gândirea critică, holistică plecând de la întreg spre părţi şi nu invers; să accepte diferenţele dintre indivizi şi ideile lor; să înveţe prin dezbatere, dialog şi experienţă directă; să comunice utilizându-și abilităţile de negociere şi de lucru în echipă, conștientizând faptul că aceasta este mult mai eficientă decât cea individuală; să accepte critica constructivă.
Promovând învăţarea activă şi modelul de predare și organizare de către tineri a activităţilor nu facem altceva decât să recreăm condițiile în care copiii învață în fața blocului de la alți copii programele de lucru pe calculator. Așteptările noastre au fost depășite însă cu mult de realitate. Tinerii „profesori” s-au dovedit atât de talentați și de dezinvolți încât au reușit să capteze interesul tuturor celor prezenți. Se învaţă mai uşor prin experienţă şi cu atât mai uşor prin joacă. De aceea, latura educaţională şi cea distractivă sunt pentru noi la fel de importante.
Nu mai puţin importantă este relaţia egală între profesor şi tineri, bazată pe comunicare deschisă şi pe colaborare. Tinerii noştri sunt trataţi cu toată seriozitatea în calitatea lor de regizori, scenarişti, scriitori, reporteri şi realizatori de emisiuni radio şi TV, de artişti sau de sportivi.
Să-i determini însă pe tineri să-şi accepte condiţia de a face parte din acest popor, de a-i cunoaşte adevărata istorie şi de a-i preţui valorile este pentru mine adevărata provocare. Să creşti capitalul de activism civic în rândul tinerilor, în contextul în care România, în 1999, a avut cel mai scăzut procentaj din Europa în ce priveşte încrederea personală, este copleşitor.
De aceea, în propunerile noastre se regăsesc documentarele: „Cucuteni, o civilizație mai veche decât
Mesopotamia”, „Lumea fără România”, „Neamţ – ţinut al misterelor” dar şi poveştile de viaţă ale lui Brâncuşi, Enescu, părintele Arsenie Boca sau Bogdan Ota. Dacă nu știi de unde vii, nu vei ști nici încotro să te îndrepți.
Mai încercăm să-i determinăm pe tinerii noștri să înțeleagă cât este de important să învețe să lucreze asupra gândurilor, sentimentelor, asupra cuvintelor și gesturilor lor, astfel încât forțele declanșate de fiecare dintre activitățile fizice sau psihice să producă efecte pozitive atât pentru ei, cât și pentru lume. De noi toți depinde locul pe care-l ocupăm în univers și tot de noi depinde dacă deschidem porțile luminii sau pe cele ale întunericului.
Cu certitudine, la judecata de apoi nu vom fi întrebați cât de mult am suferit, ci cât de mult am iubit.
Dacă ne-ați întreba pe mine sau pe colegii mei de ce facem voluntariat în tabăra „Aripi de înger”, răspunsul ar fi simplu: „Pentru că este nevoie, azi poate mai mult ca oricând, de întoarcerea la izvorul de lumină.” Și chiar de nu vom fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu vom fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă ne-am străduit să aprindem lumina.

Prof. Elena Oboroceanu