Iubirea de Dumnezeu și aproapele este cheia mântuirii
În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi”. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. (Luca 10, 25-37)
De vrem să petrecem și să ne veselim în Rai cu îngerii
Să învățăm cu credință și sârguință lecțiile iubirii!
Să ne rugăm să dobândim virtutea iubirii și milostivirii,
Să ne rugăm să fim atinși de
aripa îngerească a compasiunii!
Să ne rugăm să fim următori vrednici ai lui Hristos,
Să ne rugăm să fim oameni buni, cu suflet frumos!
Să ne rugăm să fim precum milostivul samaritean,
Ca să putem revărsa în jur, iubire, din al inimii ocean!
Să ne luăm pe milostivul samaritean, model în viață,
Să punem în fapte, tot ce credința
ne-ndeamnă și ne-nvață!
Să îmbrăcăm pe cei goi, fără de haină,
Să încălțăm pe cei desculți în prag de iarnă,
Să dăm celor flămânzi din bucatele noastre de pe masă,
Să dăm celor însetați să bea apă dintr-o cană frumoasă,
Să cercetăm pe frații de la-nchisoare,
Să le fim oază de-mbărbătare și încurajare,
Să ștergem lacrimile amare ale orfanilor îndurerați,
Să vizităm bătrânii singuri, în căsuțele lor modeste, lăsați
De copii și nepoți, ce pe meleaguri străine au plecat
Sau de cei ce de soarta părinților lor, nu le-a mai păsat!
Să mergem și în aziluri să dăruim
o îmbățișare sau măcar o floare,
Să ascultăm povești triste de viață
și să aducem puțină alinare!
Să ștergem și lacrimile văduvelor de pe obraz,
Ce curg din belșug în urma greului lor necaz,
Să le insuflăm acestora, nădejde și credință,
Să le fim umăr de nădejde în a lor suferință!
Să vindecăm cu iubire și bunătate, boala sufletească,
Să îngrijim cu răbdare pe semenul cu boală trupească!
Să dăm un sfat înțelept când Domnul ne luminează,
Să dăruim fără zgârcenie, zâmbete
ce viața-nfrumusețează!
Să fim un far în întunericul oricărei dureri,
Să ne ajutăm aproapele să-și care ale lui poveri!
Să fim purtătorii aproapelui pe targa rugăciunii,
Să fim vindecători ce folosesc doar pansamentul iubirii!
Să nu fim insensibili, cu sufletul împietrit
Și să trecem orbi, pe lângă cel ispitit sau necăjit,
Să nu fim precum preotul sau ca acel levit
Din Pilda Mântuitorului, ce din drumul lor nu s-au oprit
Să dea o mână de ajutor aproapelui lor, de tâlhari rănit!
Să fim precum samariteanul ce s-a oprit pe cale,
Să ajute pe aproapele lovit și să-i lege rănile sale,
Să toarne untdelemn și vin pe ele, durerea să aline,
Să-i caute adăpost și costul lui, cu doi dinari să achite,
Să roage gazda de cel rănit să aibă grijă bine,
Până când din al lui drum, el revine!
Să fim precum Samariteanul din pilda lui Hristos,
Să fim creștini cu sufletul sensibil și milos,
Să nu judecăm pe cei ispitiți de cel viclean și rău,
Să-i ajutăm și să-i sprijinim să se ridice din orice hău,
Să fim credincioși următori ai lui Hristos!
Să fim oameni ce nu se împiedică de prejudecăți,
Să iubim, să fim solidari și prieteni cu oamenii toți,
Să-i iubim și pe cei de alt neam sau etnie,
Să-i iubim și pe cei aflați în sărăcie,
Să-i iubim, și pe cei albi și pe cei negri,
Să-i iubim, și pe cei închiși, nu numai pe cei liberi,
Să-i iubim, și pe dușmani, nu numai
pe cei ce ne sunt prieteni!
Și atunci putem spune că am învățat lecția iubirii.
Am învățat ce-nseamnă iubirea necondiționată,
Am învățat cât de frumoasă și de minunată
E starea milostivirii, solidarității și compasiunii,
E starea ajutorărării, prieteniei și comuniunii,
E starea ce-a trăit-o samariteanul milostiv,
E starea ce-o trăiește autenticul creștin,
E starea din spațiul Învierii lui Hristos,
Unde totul e minunat de frumos și de luminos.
E starea ce te apropie de Rai, de Acasă,
E starea cea mai frumoasă și mai prețioasă.
Să ne dorim cu toții să trăim această stare,
Să ne dorim cu toții să nu trecem alături de cale,
Ca să nu rătăcim drumul spre Cer, spre Hristos
Și să ajungem în Iadul neiubirii, cel întunecos!
Să ne dorim să fim și noi modele
de milostivi samariteni,
Să ne dorim să fim iubitori, altruiști
și autentici creștini,
Cu sufletul o floare de compasiune,
Cu sufletul o floare de empatie!
Cristina Toma
