„Povestirile m-au învățat că există o binecuvântare trimisă de Dumnezeu în orice experiență nefericită.”
Jurnal Spiritual
Lumea poveştilor ne introduce într-un spaţiu şi timp al vindecării. Pășind în acest univers miraculos, sorbim din cupa vieţii noastre (ca dar de la Dumnezeu) şi mâncăm din bucata de pâine, muncită cu greu, cântăm şi ne veselim împreună cu ceilalţi.
Descoperind această stare, totuşi, ne simțim singurătatea noastră, precum strunele viorii, care deşi sunt singure, pot vibra cu celelalte strune într-o armonie deplină.
Avem nevoie, cu toţii, să descoperim acest numitor comun (universul poveştilor), care nu ne desfiinţează identitatea noastră, ci o împlineşte. Poveştile, povestirile, proverbele şi zicătorile de tot felul ne dezvoltă un spaţiu unde totul este posibil; o stare prin care ne hrănim, luăm putere pentru a ne continua drumul în marele labirint al vieţii.
Universul poveştilor, desluşit și transmis mai apoi prin calea jocului, a desenului, a iubirii împărtăşite, a rugăciunii pline de credinţă în ajutorul şi prezenţa lui Dumnezeu, devine o stare de bucurie și pace, liniște și binecuvântare.
Intrând în acest spațiu, uităm de noi înșine și în această stare simțim unitatea noastră, unicitatea și responsabilitatea față de tot ce ne înconjoară.
Nu avem nevoie de aprobarea nimănui pentru a experimenta acest univers miraculos ca stare a binelui, pentru a-l trăi, pentru a cunoaşte prin el bucuria atingerii pământului, manifestată în orice alcătuiri, forme şi contururi.
Astfel, spaţiul poveştilor devine şi un spaţiu al înnoirii şi revigorării. O experienţă unică, împărtăşită, o scufundare în apa miraculoasă a tinereţii fără bătrâneţe şi o sorbire din cupa strălucitoare a vieţii fără de moarte.
A povesti frumosul, binele, dreptatea şi adevărul, a-l descoperi, a-l asculta înveşmântat în orice şoapte, cântece, istorisiri, devine astfel un mod de rugăciune şi de împărtăşire a noastră în marea Liturghie Cosmică a Creatorului nostru, Dumnezeu.
februarie 2016 Preot Petru Munteanu