Lumina Învierii

Lumina Învierii

„În copaci, prin vechi coroane,
Seve urcă în artere
S-ar părea că-n țevi de orgă
Suie slavă de Înviere”.
Lucian Blaga

 

           Lumina Învierii E primăvară! Şi, ca în orice primăvară, natura renaşte din moarte aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos înviază după trei zile. Trei zile de liniște, trei zile de coborâre în mormânt pentru a-i ferici pe cei morţi.

            Primăvara și-a intrat, deja, în drepturi iar noi am primit-o cu bucurie după o lungă iarnă. Păsărelele ne încântă cu glasurile lor, pomii şi-au deschis petalele spre soare, pregătindu-se de sărbătoarea sărbătorilor. Când vorbim despre primăvară, vorbim despre renaştere, despre înviere şi despre sărbătoarea primăverii, Paştele. E anotimpul reînvierii naturii care anunţă schimbarea ce ni s-a oferit tuturor, iertarea şi redobândirea statutului de fii adevarăţi ai lui Dumnezeu.

            Din iubire Dumnezeu Și-a oferit Fiul să moară pe cruce pentru a ne putea mântui. Mântuitorul Iisus Hristos a acceptat toate acestea, S-a dat pe mâinile omenirii întregi, omenire ce L-a răstignit, ce I-a pus pe umeri toate pacătele, deşi nu-I aparţineau. El a primit tot cu smerenie şi ne-a salvat prin Învierea cea de a treia zi, dăruindu-ne viaţa, lumina, bucuria si liniştea.

            Ne-am pregătit cu toţii şi am aşteptat această sărbătoare cu drag, pregătind masa îmbelşugată de sărbători, dar mai ales curăţindu-ne sufletele. Ne bucurăm cu toţii în familie de această sărbătoare minunată, participăm la slujba Învierii, ciocnim cu toţii câte un ou şi petrecem zile senine şi frumoase alături de cei dragi.

           Sărbătoarea Paştelui este pentru fiecare creştin un nou început. Un moment zero, un bilanţ spiritual în cadrul căruia fiecare dintre noi ar trebui să se oprească pentru câteva clipe din goana zilnică pentru a-şi ridica ochii către cer, către Crucea lui Iisus care se înalţă deasupra fiecăruia. O cruce la ridicarea căreia am contribuit cu toţii prin păcatele noastre. Păcate care se strâng an de an, tot mai multe, apăsându-ne cugetul şi împovărându-ne conştiinţa.

            Punând în balanţă societatea decadentă cu lumea interioară a fiecăruia, credinţa ar trebui să reprezinte punctul de sprijin al sufletului, limanul către care aspirăm pentru a putea merge mai departe, pentru a putea să ne ducem propria cruce. Pentru că povara vieţii şi încercările prin care trecem cu toţii nu fac altceva decât să reitereze un alt „drum al crucii” pentru care fiecare om este deplin responsabil.

           Omul de astăzi, prins în goana zilei de mâine, uită de sine şi de Dumnezeu. Sărbătorile rămân, din ce în ce mai mult, jaloane ale tradiţiei şi nu manifestări ale adeziunii interioare la fenomenul religios. Cerem din ce în ce mai mult, mulţumim din ce în ce mai puţin. Şi totuşi, aşteptăm ajutorul Domnului şi ne indignăm când ni se pare că nu-l primim.

           Când spunem „Paşte” poate că ar trebui să ne gândim mai mult la propriul suflet decât la miel şi ouă roşii. Când spunem „Paşte” poate că ar trebui să ne gândim mai mult la Dumnezeu decât la sărbătoare. Când spunem „Paşte” poate că ar trebui să ne gândim mai mult la sacrificiu decât la noi înşine.

           Şi astfel, lumânarea Învierii pe care o aprindem an de an, ar căpăta o altă valenţă: ar fi aprinsă în propriul suflet, nu doar în casă sau pe mormintele celor dragi. Ar arde păcatele care ne macină, ne-ar curăţa sufletele de ispite. Şi, ar reprezenta Învierea lui Hristos undeva, departe, în fiecare fibră a fiinţei noastre. Depinde, însă, numai de noi cât ştim s-o păstrăm aprinsă, cât ştim s-o ferim de intemperii.

            Noaptea de Înviere ne aduce, tuturor laolaltă şi fiecăruia dintre noi, o bucurie luminoasă. În plină noapte, venim la biserică şi căutăm, parcă, Lumina care ne lipseşte sau pe care am lăsat-o pe dinafara sufletului.

           Sătui şi împovăraţi de întunericul spiritual pe care noi înşine l-am lăsat să ne inunde fiinţa, ne simţim chemaţi, din adâncuri de conştiinţă, către acea dumnezeiască exclamaţie pascală care deschide porţile unei lumini de dincolo de noi: „HRISTOS A ÎNVIAT!”. Tocmai de aceea avem grijă ca atunci când o facem să răsune din piepturile noastre, să purtăm în mână lumânarea aprinsă de la sfântul altar, în urma chemării, la fel de emoţionante: „Veniţi de luați lumină!”, urmând glăsuirea bisericească, „acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit”.

         Lumina pe care o purtăm în mâini este una mântuitoare, întrucât izvorul ei este Trupul jertfit şi înviat al Domnului Hristos. În Lumina Învierii vedem sensul şi puterea Crucii, percepem vremelnicia morţii, transformată în trecere, ne îndreptăm către destinaţia finală a omului: îndumnezeirea lui; căutând să pătrundem taina Bisericii şi a Împărtășaniei – nemurirea noastră prin Învierea Lui Hristos.

           Iată cum lumânarea pe care o purtăm aprinsă la Înviere constituie un îndemn la însuşirea roadelor Minunii care a produs-o, adică Învierea Domnului din morți.

         Trebuie, aşadar, să ne lăsăm luminaţi lăuntric de ea, rodind la rândul nostru lumină spirituală, prin credinţă şi prin faptele iubirii creştine. Găsesc potrivit să amintesc acum şi aici îndemnul plin de forţă al poetului Alexandru Vlahuţă:

            „Voi toţi ce-aţi stat în întuneric

               Şi nimeni nu v-a mângâiat

               Din lunga voastră-ngenunchere

               Sculaţi! «Hristos a înviat!»”

        Sărbători Pascale pline de lumină și liniște sufletească! Prețuiți momentele petrecute alături de cei dragi, oferiţi-vă puţin timp să descoperiţi adevăratele minunăţii ale lumii, iar când vom merge cu toţii să luăm Sfânta lumină, să ne regăsim mai buni, mai milostivi, mai deschişi spre Dumnezeu.

           Vă doresc din suflet o primăvară plină de pace și iubire, de zâmbete și bucurii nenumărate! Domnul să vă lumineze gândurile și să vă aibă în paza Sa!

          Hristos a Înviat!

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica- Colegiul Național „M. Sadoveanu” –Pașcani

go top