Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești în parteneriat cu Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, a organizat în perioada 2 – 3 octombrie 2014, în cadrul campaniei ”Măsoară timpul cu faptele tale”, un curs de cofetar – patiser.
La acest curs au participat 16 persoane care, cu atenție, au urmărit și ascultat indicațiile și mâinile dibace ale patiserului Cătălin Căpățână. Cu o experiență de 15 ani în domeniul cofetăriei și al patiseriei, domnul Cătălin Căpățână, reîntors de curând în România, din Cipru, le-a prezentat cursanților diverse rețete de bunătăți și a explicat că în zilele de astăzi, obiectivele profesionale ale cofetarului – patiser au evoluat, iar activitatea lui de cercetare și actualizare oferă, pe lângă o calitate mai înaltă a produselor și o estetică deosebită. De la alegerea atentă a materiilor prime și până la utilizarea celor mai sofisticate utilaje, și cofetarul – patiser este supus unei constante reînnoiri care să-l mențină în topul cererii pieței.
Cu ocazia acestui curs a fost inaugurat Atelierul de prescuri „Sf. Minodora, Mitrodora și Nimfodora”, în care s-a oficiat Aici se vor realiza produse de patiserie, făcute în fiecare dimineaţă cu atenţie şi dragoste. În fiecare zi se vor pregăti produse proaspete şi pe gustul fiecăruia.