Minunea norului de pe Muntele Tabor, locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos

La fiecare sărbătoare praznicală avem bucurii foarte mari, oriunde le-am sărbători. Dar în Ţara Sfântă ele se înmiesc, aşa încât pluteşti ca purtat de un nor.
Pe lângă Sf. Lumină, una dintre marile revelaţii şi bucurii duhovniceşti ale sărbătorilor praznicale este Schimbarea la Faţă, care se petrece pe Muntele Taborului, în data de 6/19 august, după cum bine ştim, şi care descoperă o faţetă nevăzută a acestei sărbători pe care, desigur, într-un cerc de credincioşi, într-o biserică oarecare din lume, poate nu ai ocazia să o vezi, decât în cazul în care Dumnezeu ar vrea să ţi-o descopere în mod particular. Dar acolo, în văzul tuturor, al miilor de credincioşi sau necredincioşi care participă pe Muntele Sfânt al Taborului, în noaptea din 18 spre 19 august, în timpul Sf. Liturghii, coboară asupra Sfântului Munte un nor.
Cei necredincioşi ar spune că este o manifestare meteorologică. Norul acesta este însă, cu totul altceva decât norii aceia obişnuiţi, pufoşi, pe care îi vedem coborând uneori dimineaţa peste munţii noştri. În primul rând, pentru că el are o formă de manifestare cu totul aparte.
Începând de la ora la care se petrece în biserică privegherea, vezi, din vârful muntelui, dinspre Nazaret, pe cerul întunecat de noapte, la distanţă foarte mare, dintr-o dată, o bucată portocalie! Şi aceasta se tot mută şi vine exact perpendicular pe biserică şi stă până pe la douăsprezece-unu noaptea sub forma unei limbi portocalii, întunecate, la o distanţă destul de mare, de câţiva kilometri buni de Muntele Taborului. Şi cam pe când începe Liturghia, dar în mod special spre momentul Heruvicului, din orizont începe să se deplaseze acest nor, vine spre munte şi, când se apropie de noi, comportă diverse forme, diverse consistenţe, şi începe să se rupă din el câte o bucată, câte o fâşie, sau mai multe fâşii, mai multe mingi rotunde, lunguieţe, sub formă de îngeri, sub formă de păsări, şi să vină, pe deasupra turlei bisericii – biserica are în vârf, unde este turla, şi o terasă, fiind construită ca mai toate casele în zona orientală, cu terase în capătul clădirii -, unde lumea se urcă şi invocă Duhul lui Dumnezeu.
Concomitent cu minunea aceasta, se răspândeşte în aer un miros extraordinar parcă de tămâie, dar nu este tămâie; parcă de răşinoase, dar nu este de răşinoase; e o combinaţie de conifere orientale, cu tămâie naturală, din răşina pomului. Bineînţeles, se găsesc şi aici cei care să pună la îndoială minunea, spunând că au făcut grecii vreo nouă şmecherie sau că e doar un proces meteorologic. Aici este însă o manifestare generală a bucuriei. Totul tresare de bucurie acolo, ceea ce nu se întâmplă nicicum în alte locuri, în alţi munţi, în cazul fenomenelor meteorologice.
Bineînţeles că după ce vii de pe Tabor, cu priveghere de toată noaptea, cu Liturghie, cu cântări făcute de greci, de arabi, de bulgari, de ruşi şi de români, care toţi cântă „Schimbatu-Te-ai la Faţă, Hristoase, în munte, arătându-Le ucenicilor Tăi Faţa Ta, pe cât li se putea…, nu mai poţi pune preţ de nimic lumesc, ci ai dori să trăieşti aşa veşnic. Şi în cazul acesta, ca şi în cazul Sf. Lumini, arătările acestea, formele acestea de mângâiere sunt tot pentru cei care cred, pentru că aşa cum spune în Scripturi, „am venit să dau celor ce au şi am venit să iau celor ce nu au”! Cum asta, că nu am înţeles niciodată acest cuvânt când eram în afara Bisericii. Păi bineînţeles că Domnul ia de la cei cărora li se pare că au puţină credinţă şi încep să comenteze şi să pună sub lupă existenţa lui Dumnezeu, prezenţa Sa şi manifestările Lui. Iar cei ce cu adevărat cred şi
mărturisesc cu sinceritate Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, acelora li Se relevă bucuria cea mai mare. Într-adevăr, acolo, pe Tabor, îl înţelegi pe Sf. Ap. Petru când Îi spune Mântuitorului că nu-i mai trebuie să plece de acolo. Într-adevăr, nu mai vrei să pleci de acolo, de pe Tabor. Toate manifestările lumeşti, cât ar fi ele de mari, de intense, pălesc în faţa acestei manifestări, infim de mici în raport cu harul lui Dumnezeu! Vă daţi seama cum va fi atunci, în faţa Tronului Ceresc, când vom ajunge acolo…”
Pe munte se află trei biserici, dintre care doar una este Ortodoxă (grecească). Din mărturiile martorilor, norul luminos se coboară în fiecare an doar asupra Bisericii Ortodoxe, în timpul Sfintei Liturghii ce se săvârşeşte pe data de 19 august, după calendarul bisericesc (aşa-numitul „stil vechi”).
Vorbind despre lumina de pe Tabor, Sfântul Grigorie Palama spunea: „Este lumina necreată, neapusă şi neînvinsă şi transcende orice timp şi veac şi aceasta este, socotesc, moştenirea celor mântuiţi”. Creştinii vremurilor noastre care ajung pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă după calendarul neîndreptat, sunt martorii unei minuni ce aminteşte de momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului: pogorârea peste biserica ortodoxă de pe munte a unui nor deosebit. Aceasta se adaugă celorlalte două minuni care se petrec în Ţara Sfântă: Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului şi întoarcerea apelor Iordanului spre izvor, de Bobotează.
În noaptea de 18 spre 19 august, pe Muntele Sfânt al Taborului, în momentul în care începe Sfânta Liturghie, coboară asupra Mănăstirii ortodoxe „Sfântul Prooroc Ilie” de aici un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obişnuit. În momentul în care începe Privegherea, din vârful muntelui se vede pe cerul întunecat dinspre Nazaret, la o distanţă mare, o formaţiune noroasă portocalie ce vine aproape perpendicular spre biserică, unde rămâne până la miezul nopţii, sub forma unor limbi portocalii întunecate.
La momentul Heruvicului, norul luminos ajunge deasupra Taborului, capătă diferite forme, din el desprinzându-se fâşii, mingi rotunde, lunguieţe etc., ce ajung chiar deasupra turlei bisericii.
Pe munte se află trei biserici, dintre care doar una este Ortodoxă (grecească). Din mărturiile martorilor, norul luminos se pogoară în fiecare an doar asupra Bisericii Ortodoxe, în timpul Sfintei Liturghii ce se săvârşeşte pe data de 19 august, după calendarul bisericesc (aşa-numitul „stil vechi”). Mare este Dumnezeu.
Norul, ca o pară de foc, cu miros nepământean
Fenomenul este perceput şi descris diferit de credincioşii pelerini, martori ai minunii. Ceea ce este relatat deopotrivă de toţi este faptul că în clipele acelea se răspândeşte în aer un extraordinar miros de tâmâie, care nu este însă tămâie de răşinoase, ci „o combinaţie de conifere orientale, cu tămâie naturală, din răşina pomului”.
În 1993, câteva maici şi doi pelerini ruşi descriau astfel minunea pe care o văzuseră: „Norul a coborât chiar deasupra mănăstirii şi, deodată, din cer, a început să ţâşnească foc plin de har, ca de Înviere, însă mult mai mult. Pe neaşteptate, întregul acoperiş al mănăstirii s-a umplut de foc, apoi focul s-a întins la copaci şi sub formă de limbi de lumină a ieşit din nor şi a cuprins mulţimea.
Această minune a Focului Sfânt a continuat vreme de două ore. În zori, totul a dispărut, lăsându-ne într-o stare de inspiraţie şi teamă duhovnicească neobişnuite”.
Maici românce de la această mănăstire au relatat şi ele unor ziarişti din ţară despre minunea norului, cam în aceiaşi termeni: „Dintr-odată, cerul s-a deschis ca o carte, norul a început să vină maiestuos şi, pe măsură ce se apropia, cobora încet pe munte. Şi ajungea să atingă aproape pământul. Nu bătea vântul, nu era nici o adiere, iar luna strălucea plină. În două minute, nu se mai vedea o stea pe cer. Atât de dens era norul”.
Un alt pelerin spunea şi el: „Cuvintele sunt extraordinar de mici ca să exprimi ce simţi când bucăţile acelea ca de vată vin şi le atingi cu mâinile, le simţi pe chip. Ai vrea să te urci pe acea bucată şi să pleci, să nu te mai intereseze nimic”.
Miracolul, confirmat de oamenii de ştiinţă
Mulţi necredincioşi spun că norul este doar o vedenie a creştinilor sau chiar o şarlatanie pusă la cale de oameni cu interese turistice. Numai că fenomenul în sine a fost cercetat de o echipă de oameni de ştiinţă, iar concluzia lor este fermă: evenimentul este miraculos. Astfel, o echipă de cercetători meteorologi israelieni şi ruşi a analizat mai multe teme privind semnele miraculoase din Ţara Sfântă. Omul de ştiinţă rus Serghii Mirov, unul dintre participanţii la această cercetare, a dat publicităţii la începutul acestui an rezultatul cercetărilor lor, subliniind că norul apare numai în zona mănăstirii ortodoxe, doar în ziua praznicului Schimbării la Faţă. El a relatat că atunci „o sferă luminoasă de ceaţă îi înconjoară pe credincioşi, după care norul apare deasupra crucii bisericii, crescând în dimensiuni, şi coboară peste credincioşi, acoperindu-i şi înconjurându-i într-o umezeală”.
Cercetătorii au concluzionat că această ceaţă nu poate fi generată de aerul uscat şi la o astfel de temperatură şi, ca atare, fenomenul nu poate fi încadrat decât în categoria miracolelor.
Evanghelistul Matei vorbeşte despre nor Despre momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, în pericopa evanghelică referitoare la această sărbătoare, se arată: „Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi răspunzând Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe; Ţie una şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind ei încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei şi iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L!
Şi auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ce aţi văzut, până când Fiul Omului se va scula din morţi…” (Matei 17, 1-9).
Taborul, loc important în istoria biblică
Muntele Tabor a jucat un rol important în istoria biblică şi este pomenit de mai multe ori în Sfânta Scriptură. El este menţionat pentru prima oară când Isus Navi împarte Pământul Făgăduinţei celor 12 seminţii ale lui Israel. Apoi Devora, proorociţa şi judecătoarea poporului lui Israel, l-a ales ca loc pentru bătălia dintre evreii conduşi de Varac şi armata lui Iavin, împăratul Hanaanului. Aici a pustnicit Melchisedec, preotul Dumnezeului celui Preaînalt, iar în zilele celui de-al doilea Templu din Ierusalim, pe vârful Taborului se obişnuia să se aprindă focuri pentru vestirea satelor din nord asupra sărbătorilor şi lunilor noi.
Primul care a identificat Taborul cu locul unde Mântuitorul S-a Schimbat la Faţă a fost Origen (†251), apoi, în secolul IV, Sfinţii Chiril al Ierusalimului, Epifanie al Ciprului şi Fericitul Ieronim vor spune aidoma.
Astăzi, pe Muntele Tabor sunt două biserici, cea ortodoxă cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie” şi cea franciscană cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului”. Aici se mai află ruinele unor construcţii de apărare de pe vremea lui Josephus Flavius. În secolul al IV-lea, pe platoul din vârful muntelui, Sfânta Împărăteasă Elena a ridicat o biserică în cinstea Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Actuala biserică Ortodoxă, unde se află şi maici românce, a fost reconstruită în anul 1911.
Ea aparţine Patriarhiei Ierusalimului şi este considerată prima mare ctitorie românească din Ţara Sfântă.
Schimbarea la Faţă a Domnului, când ,,a strălucit Faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), arătarea minunată a slavei dumnezeirii, este preînchipuită în Vechiul Testament în mai multe rânduri. Astfel, pe Muntele Sinai, Dumnezeu vorbeşte din nor cu Sfântul Prooroc Moisi, peste care se pogoară slava Sa (potrivit Ieşirea 19, 9; 24, 16-18). În chip de stâlp de nor, Domnul Slavei călăuzeşte poporul ales prin pustie (Ieşirea 13, 22; 16, 10). Tot stâlp de nor se arată stând la uşa cortului mărturiei (Ieşirea 33, 9-10). La sfinţirea cortului mărturiei, se pogoară norul slavei lui Dumnezeu (Ieşirea 40, 31-32), iar mai apoi, norul acoperea cortul mărturiei ziua, şi chipul de foc noaptea (Numerii 9, 16). La sfinţirea Templului lui Solomon, norul slavei dumnezeieşti va umple din nou casa Domnului (III Împăraţi 8, 10-13).
Când S-a schimbat la Faţă, Mântuitorul Hristos S-a arătat ca Fiu al lui Dumnezeu, strălucind de lumina dumnezeiască ca ,,Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină” (Psalmi 103, 2) şi înconjurat de norul luminos al slavei Sale. Aşa cântăm şi noi, ortodocşii: ,,Dătător de lumină şi Lumină neapropiată şi pururea veşnică fiind, Cel ce eşti fără început şi care Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, lumină în lume ai strălucit cu trupul umblând, şi lumină în munte ai luminat, arătând chipul slavei părinteşti” (Tropar din cântarea a 8-a a canonului înainteprăznuirii).

Diac. Dimitriu Sîrghie Daniel –
Parohia „Înălțarea Domnului” – Pașcani