Monahii de la Athos nu se spală niciodată. Dar dacă sunt nevoiţi să facă o muncă murdară, nici atunci nu se spală?

Ei, dacă nu s-ar spăla niciodată, atunci nici după o muncă murdară nu ar face-o. Dar să ştiţi că sunt curaţi. Mai curaţi decât noi. Şi fetele le sunt curate. Iau o cârpă, îşi şterg faţa şi gata.
Am întâlnit odată un duhovnic în Siberia, care avea mai mult de 80 de ani şi trăia într-un sat. Într-o vreme, el dormea şi iarna, şi vara sub o căruţă şi doar se învelea cu ceva. După ce a depăşit această perioadă din viaţa sa, am fost la el într-o iarnă, cu mama mea. Acasă la el era frig, deşi avea lemne tăiate şi soba era bună. Făcuse lemnele nu pentru sine, ci pentru cei ce veneau la el după sfaturi. Aceştia erau, în general, oameni de departe şi trebuiau să doarmă. In casă, temperatura era sub 0°, dar el mergea în papuci, avea un halat alb şi, deşi nu se spăla niciodată, mirosea plăcut. Era alb şi foarte curat. Nu se temea de ger, fiindcă nu-l simţea datorită harului care-l păzea.
Pictorul trebuie să ia binecuvântare pentru a picta îngeri?
Nu numai binecuvântare, ci şi o rugăciune i se face pictorului înainte de a picta icoane. Atunci când pictează icoanele, el nu trebuie să stea cu ţigara în gură, ci cu rugăciunea pe buze. Omul care vrea să picteze icoane trebuie să fie smerit. În Muntele Athos, mona-hii pictau icoanele cu atâta smerenie, încât acestea făceau minuni chiar înainte de a fi sfinţite.
Am primit deunăzi o scrisoare de la o femeie din Suhumi. Ea adună acatiste şi are cam două sute; citeşte din ele în fiecare zi. Are şi multe icoane, unele pictate, altele, pe hârtie. Toate acestea au început să izvorască mir. Multă lume vine la ea şi vede că din icoane curge mir. Domnul miluieşte acum poporul care a răbdat atâta chin. Acum se iartă păcatul pentru care au răbdat copiii din cauza părinţilor şi a bunicilor. Vine timpul ca Rusia să se întoarcă spre Dumnezeu. Dumnezeu iartă fiilor Săi fărădelegile şi îi miluieşte.
A fost afurisit scriitorul Lev Tolstoi de Biserică?
Biserica nu afuriseşte în mod arbitrar, ci constată că omul a ieşit singur din sânul ei când nu-L recunoaşte pe Hristos, ci spune că dacă însuşi Hristos ar veni la el în curte să-1 cheme afară, el I-ar răspunde să aştepte, că e ocupat. Acesta este semnul unei mari mândrii. Un astfel de om se pocăieşte extrem de greu. Tolstoi a fost la Optina, a vorbit cu Cuviosul Ambrozie şi stareţul l-a minunat cu experienţa sa duhovnicească. Stareţul Ambrozie a observat că mândria îl „roade” pe Tolstoi şi că îl poate nenoroci. Aşa s-a şi întâmplat. Înainte de moarte, în sufletul scriitorului era o mare nelinişte. Şi a murit fară pocăinţă.
Pronunţarea anatemei este, după cum am zis, confirmarea din partea Bisericii a căderii cuiva din sânul ei. Tolstoi a fost o personalitate cunoscută şi la el veneau mulţi tineri, cărora li se inoculau tot felul de învăţături eretice despre creştinism; de aceea, Biserica l-a declarat în afara ei. Se mai întâmplă ca nu Biserica, ci chiar Domnul să anatemizeze. În eparhia noastră, lângă orăşelul Pucej, este satul Voronţovo, unde slujeşte părintele Vladimir. O enoriaşă de acolo mergea la biserică, dar nu se pocăia pentru păcatele săvârşite. Când a vrut să se împărtăşească, părintele i-a spus că nu se poate. Atunci femeia i-a replicat: „Cum aşa, eu toată viaţa am mers la biserică şi m-am împărtăşit. Dacă tu nu mă laşi, Domnul mă va lăsa”. Şi-a încrucişat mâinile şi a primit împărtăşania. A doua zi a paralizat şi curând a murit…
Aud în vis o voce care îmi spune: „Domnul nu te va primi pană când nu vei aduce la credinţă pe fiica ta”. Ce înseamnă asta?
Înseamnă că trebuie să te rogi mai stăruitor pentru fiică, pentru ca ea să vină la credinţă. Domnul spune: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7, 7). Cum trebuie să te rogi pentru fiică? Cu cuvintele tale, să rogi din inimă pe Domnul, pe Maica Domnului, pe sfinţi şi să citeşti Psaltirea, iar la „Slavă” să o pomeneşti pe fată. O poţi pomeni şi citind Evangheliile. Să dai pomelnic la Liturghie, dacă e botezată…
Unele locuri din „ Vieţile Sfinţilor”, scrise de Dimitrie al Rostovului, sunt asemenea poveştilor. Acolo sunt prezentate multe minuni şi nevoinţe pe care nu le poate îndura omul. Cum a fost, de fapt, viaţa sfinţilor?
Dimitrie al Rostovului este el însuşi un sfânt. Odată, după ce s-a documentat cu referire la chinurile groaznice prin care trecuse un sfânt mucenic, s-a gândit să nu le descrie în întregime, căci i se păreau prea multe. însă mucenicul acela i-a apărut în vis şi i-a spus că el suferise, de fapt, şi mai mult decât descrisese Sfântul Dimitrie.
Unele martirologii sunt din timpul sfinţilor care au pătimit. De exemplu, la noi în biserică se află moaştele Sfântului Vasile, episcop de Kineşem, şi ale Sfântului Alexie Elnitski. Un om a primit acces la arhivele KGB şi a găsit acolo dosarele acestor doi sfinţi, le-a citit şi apoi a scris vieţile lor. Pământul acesta este îmbibat cu sânge de mucenici. Nu degeaba trupurile lor nu putrezesc. Domnul i-a păstrat pentru credinţa noastră. Vieţile Sfinţilor trebuie privite ca Sfânta Scriptură şi crezute.

Este păcat să ne privim în oglindă?
Nu e păcat să ne uităm în oglindă, dar, dacă o fată stă şi se priveşte ore în şir, atunci e rău. Dacă omul se uită în oglindă pentru a vedea dacă toate hainele sunt în regulă sau dacă e pieptănat, atunci nu e nicio problemă.
Biserica Ortodoxă se luptă cu prostituţia?
Biserica nu luptă cu nimeni, ea doar încearcă să îndemne spre bine şi moralitate. Un sfânt pe nume Vitalie muncea ziua, iar noaptea mergea pe la casele de toleranţă. Toţi ştiau asta şi îl bârfeau, îl certau şi chiar îl băteau, spunându-i: „Ne faci de ruşine, nu mai merge acolo!”…Mai târziu s-a descoperit că el mergea acolo, cumpăra o cameră şi vorbea cu femeia aceea, rugându-se pentru ea ca să nu mai păcătuiască. Astfel a îndreptat multe femei şi le-a scos din acele case de toleranţă. La moartea lui au venit toate femeile pe care le salvase şi atunci s-a descoperit totul…
Putem coase duminica?
Duminica trebuie închinată Domnului. Dacă cine-va însă ne va ruga să-l ajutăm la cusut sau la împletit ceva pentru bunica ori pentru un om bolnav, atunci trebuie s-o facem, fiindcă e o faptă bună, chiar şi duminică de-ar fi. Putem să îndreptăm gardul unei bătrâne, să-i săpăm grădina, să-i spălăm duşumeaua sau să-i facem curăţenie. Astfel se ajută adevăraţii creştini. Dar la noi cum e? Tot anul mergem, la sfârşitul săptămânii, la vila din afara oraşului, ca să ne odihnim. Asta e foarte rău, deoarece punem pe primul plan trupul, nu mântuirea sufletului.
De ce nu e bine să lucrăm în zi de sărbătoare?

Pe când slujeam în satul Krasnoe, lângă orăşelul Paleh, a venit la mine o bătrână şi mi-a spus să merg cu ea ca să-mi arate o minune. M-a dus în grădină şi mi-a arătat nişte cartofi pe care îi sădise duminica şi alţii pe care-i sădise luni. Grădina era ca şi cum fusese împărţită în două: într-o parte cartofi mari şi deşi, iar în cealaltă abia se vedeau, abia răsăriseră. Cartofii sădiţi duminica erau cei mici. Atunci i-am spus încă o dată că munca în zi de sărbătoare nu este binecuvântată de Dumnezeu.
O rudă de-a mea are un vecin care nu merge la biserică, nu se roagă, sapă grădina în zi de Paşti şi râde, zicând: „Ce faci, prăznuieşti, nu munceşti, a?!” Ruda mea îi spune că aşa este, iar vecinul se laudă că are totul pus în pământ deja… el lucrează în grădină, dar mai mult în zi de sărbătoare. Ruda mea îmi spune că gândacul de Colorado intră iarna în pământ cam 50 de centimetri, dacă nu mai mult, ca să nu îngheţe, iar primăvara iese la suprafaţă. Când iese şi nu vede nimic în grădină, se duce la vecin şi-i mănâncă frunzele cartofilor. Atuci ruda mea îl întreabă pe vecin ce face, iar acesta i se plânge că gândacii îi mănâncă recolta. După aceea, cartofii lui rămân mici, nu se dezvoltă, căci, iată, nu are binecuvântarea Domnului.

Cum să munceşti din greu în post, când nu ai voie să mănânci de dulce?
Atunci când Domnul a creat animalele şi omul, le-a dat plantele spre hrană. Organismul nostru nu se simte bine cu hrana animală. Din cauza acesteia apar tot felul de boli. Cine mănâncă multă carne devine rău, agresiv. Atunci când vom mânca numai hrană vegetală, vom deveni paşnici, liniştiţi. Uitaţi-vă la elefanţi, cai, tauri: aceştia nu mănâncă carne şi totuşi nu-şi pierd puterile. Înseamnă că în hrana vegetală există toate substanţele de care avem nevoie pentru viaţă.
Dacă nu vrem să postim de bunăvoie, vom posti de nevoie.

Înainte nu prea duceam grijă de pâine, era multă şi se arunca la gunoi. Dar ştiţi cum trăiau mai demult oamenii buni? Într-un an sunt cam 280 de zile de post. Se economiseau multe produse: carne, ouă, lapte. Ouăle erau date la construcţia de biserici şi la pictură, pentru a fi mai solidă. Dar acum… Nu postim şi nici sănătate nu avem, dar nici produse. Hrana îl mănâncă pe om. De aceea apar bolile. Organismul este plin de toxine.
Se întâmplă câteodată ca atunci când faci focul în sobă să nu iasă fumul pe horn, ci să vină în casă. Dacă se aruncă cenuşa veche, fumul se duce pe horn. La fel se întâmplă şi cu organismul: are toxine care stau ca cenuşa adunată în sobă şi acesta nu mai poate funcţiona. Cum se rezolvă problema? Prin post.
În Biserică toate sunt lăsate cu înţelepciune. Anul are 365 de zile, dintre care 280 sunt de post: patru posturi mari, iar în fiecare săptămână (în afara celor cu dezlegare) se posteşte miercurea şi vinerea. În acest timp, omul îşi curăţă organismul şi atunci îi e bine. Este greu să ne obişnuim să postim? Da, este greu pentru cel care nu-şi refuză nimic. Dar când ne vom obişnui vom vedea cât de uşor este. Mulţi nu mai vor să înceteze postul atunci când se încheie ziua de post. S-au obişnuit atât de mult cu mâncarea de post, încât nu mai vor să mănânce de dulce.
Cei care călătoresc trebuie să postească?
Există un canon apostolic care spune că pentru călători postul se uşurează. Dar aceştia nu au voie să mănânce de dulce altceva decât peşte. Dacă, de exemplu, este Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, atunci peşte se poate mânca în fiecare zi, în afară de miercuri şi vineri. Dar dacă suntem pe drum în timpul acestui post, putem mânca peşte în fiecare zi.
Spuneţi-ne care sunt zilele de post sever din timpul anului şi cum trebuie să postim atunci?
Posturile aspre sunt Postul Mare (din care prima şi ultima săptămână sunt cu post deosebit de sever) şi Postul Sfintei Marii. în prima săptămână din Postul Mare se ţine post aspru: miercurea şi vinerea nu se mănâncă nimic, iar seara se bea apă şi pâine uscată. Sâmbătă şi duminică se poate mânca hrană gătită. La fel se posteşte şi în ultima săptămână, când în Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare se ţine post negru. În Ajunul Crăciunului, de asemenea, se ţine post negru şi putem mânca doar seara, după apusul soarelui. În Ajunul Bobotezei, de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul şi la înălţarea Sfintei Cruci se posteşte, indiferent în ce zi a săptămânii ar pica. În zilele de post nu trebuie să ne abţinem doar de la mâncare, ci trebuie să ne controlăm în egală măsură şi simţurile, ca să nu cădem în păcat. Soţii trebuie să se abţină de la relaţiile conjugale în timpul postului.
Femeile însărcinate şi cele care alăptează trebuie să postească?
Există un canon apostolic care spune că, dacă femeia va naşte în Postul Mare, poate să nu postească. Ea poate mânca orice în timpul celor 40 de zile ale postului pentru restabilirea organismului. Iar după aceste 40 de zile, femeia care alăptează va ţine post ca toţi ceilalţi. Femeile însărcinate trebuie să ţină post neapărat, dacă vor să nască uşor.
Mama mea e bolnavă. Eu gătesc pentru ea şi astfel e nevoită să postească. Ea însă nu vrea să postească şi ne certăm adesea din cauza asta. Poate că nu trebuie să postească?
Sfântului Ioan de Kronstadt i s-a îmbolnăvit odată mama. Medicii au sfătuit-o să mănânce supă de pui, dar era post atunci. Ea le-a răspuns că toată viaţa a ţinut posturile şi că, dacă nu o va ajuta Domnul, nici mâncarea nu o va ajuta. Dumnezeu i-a ajutat după credinţa ei. Nu trebuie să încălcăm postul, căci nu mâncarea de dulce face trupul sănătos, ci Domnul. Şi mama dumneavoastră ar trebui să postească.
Putem bea băuturi alcoolice în post?
Alcoolul este un produs de post, fiindcă nu are nimic de la animale.
Întreaga Rusie s-a înecat într-un pahar de băutură. Sfinţii spun, de obicei, ca măcar ortodocşii să nu bea.
Noi nu cunoaştem limita băuturii: azi bem pentru poftă de mâncare, mâine pentru durerea de stomac şi aşa ne îmbătăm. Apoi e foarte greu să te abţii dacă te-ai obişnuit. Cum apare dorinţa de a bea, trebuie să renunţăm total la băutură. Putem bea puţin în zi de sărbătoare, dar şi aceasta doar dacă nu avem patima beţiei. Cine are această patimă să nu bea deloc.
Ţin minte că pe mine m-au învăţat să beau încă în 1956, când mergeam la muncă la colhoz. Mergeam cu trenul şi băieţii mi-au dat să beau. Le-am spus atunci că nu beau doar 100 de grame, ci o cană mare din prima. Ei nu-mi dădeau, fiindcă li se părea că nu le va mai ajunge după aceea. Când terminau băutura şi banii, beau apă cu pastă de dinţi. Am ajuns odată într-un colhoz din regiunea Kemerovsk. Am fost lăsaţi puţin să ne odihnim. Băieţii s-au dus imediat la magazin să cumpere votcă, iar eu m-am dus să caut credincioşi. M-am gândit că trebuie să fie o biserică acolo. Am întrebat nişte oameni care mi-au spus că biserica e la 40 de kilometri de localitatea unde mă aflam. Mi-au mai spus şi că în acea localitate trăia un apicultor, Ivan Cernov, care mergea la biserică. M-am dus la el, apoi am fost împreună la un duhovnic înţelept, cu viaţă îmbunătăţită. Aşa mi-am făcut prieteni şi mergeam la ei. Uneori chiar dormeam la ei. Dar băieţii noştri au băut, apoi s-au dus la dansuri, s-au legat de fetele din localitate, iar băieţii de acolo au venit noaptea şi i-au bătut cu ciomegele. Dimineaţa m-am dus în baracă, iar ei, „frumoşi” cum erau atunci, mi-au zis: „Ei, uite că te-a salvat Dumnezeu!” Oriunde poţi găsi „de-ai tăi”. Domnul te miluieşte, iar votca nu te duce la lucruri bune. Mai bine să nu bem.

Ce fel de epitimie primeşte femeia care a avortat?
Această problemă se hotărăşte în mod individual. Trebuie să ştii ce fel de femeie este, cât de ortodoxă este. Conform canoanelor apostolice, femeia care a făcut avort nu are voie să se împărtăşească 10 ani, iar dacă cineva a omorât pe aproapele său, nu se va împărtăşi 20 de ani. Dacă acest om poate muri a doua zi după spovedanie, el poate fi împărtăşit. Despre ce vorbeşte această epitimie, de fapt? Omul nu va mai simţi harul Domnului 20 de ani!
Ce fel de epitimie se mai dă ucigaşilor? Femeile care au avortat sunt, de asemenea, ucigaşe. Miercurea şi vinerea nu trebuie să mănânce nimic, ci să se gândească la păcatele de moarte pe care le-au făcut. Carne să nu mănânce toată viaţa şi să muncească mult. Dar se întâmplă ca omul să se pocăiască şi să se îmbunătăţească. Atunci epitimia poate fi scurtată până la 2 ani. Dar aceasta doar dacă omul munceşte mult ca să se schimbe, merge în fiecare zi la biserică, face multe fapte bune. Omul îşi înmoaie vina prin faptele credinţei. Mulţi iau copii de la orfelinate ca să-i crească, pentru vina pe care o au. Dar repet, totul se va face în funcţie de caz, de puterea fiecăruia. Dacă o femeie vine pentru prima oară la biserică şi îi spui că nu are dreptul să se împărtăşească 10 ani, atunci ea nici nu va mai veni vreodată. Unde este atunci răscumpărarea păcatului? Ea s-a despărţit şi aşa demult de Biserică şi de împărtăşanie.
Este păcat să te fereşti de sarcină? Dacă da, atunci ce să facem, să naştem în fiecare an?
Atunci când Rusia era sfântă, poporul trăia în le-gea lui Dumnezeu. Multe femei aveau nu unul sau doi copii, ci câte zece-cincisprezece. Şi Domnul le dădea ploaie, soare şi roade. Domnul ne hrăneşte, nu noi. Aşa că nu trebuie să ne gândim cum ne vom hrăni copiii.
O familie cu mulţi copii trăia în evlavie şi fapte bune. Ei semănau câmpul pentru ei înşişi şi pentru săraci sau pelerini. Prin satul lor trecea drumul către oraş şi erau deseori vizitaţi de călători. Atunci când aceştia intrau în curte erau primiţi cu mare bucurie, hrăniţi şi li se pregătea baia pentru a se spăla. Familia aceasta hrănea şi săracii. Dumnezeu binecuvânta casa aceea şi îi dădea tot ce avea nevoie. Când părinţii au îmbătrânit, le-au spus copiilor să facă la fel toată viaţa lor. Numai că, după moartea părinţilor, copiii nu au făcut ce promiseseră, zicând că nu le ajunge mâncarea nici pentru ei. Atunci nimeni nu a mai intrat în casa lor. Binecuvântarea Domnului nu a mai fost peste acea casă şi copiii au devenit săraci lipiţi. Pentru a supravieţui au fost nevoiţi să plece care-ncotro…
Am auzit că nu se fac cununii în orice zi din săptămână şi nici relaţii conjugale nu poţi avea oricând. Aşa este?
Se spune că, dacă un copil a fost zămislit în zi de post sau de sărbătoare, se va naşte cu defecte fizice sau psihice. Dacă soţia a aflat că e însărcinată şi continuă să aibă relaţii conjugale cu soţul, atunci copilul se naşte pătimaş. De aceea, femeia nu trebuie să mai trăiască cu soţul după ce află că e însărcinată. Copiii nedoriţi – şi lucrul acesta se resimte în timpul vieţii – nu vor avea tragere de inimă pentru viaţa duhovnicească. Unii ca aceştia pot reţine fară probleme poezii foarte lungi, dar când vine vorba de rugăciuni, obosesc imediat. Acesta este semnul lipsei de duhovnicie. Nu le place să citească din cărţile sfinte. Mai degrabă citesc ziare sau reviste. Demonii nu vor ca oamenii să crească sufleteşte, să-şi hrănească sufletul cu sfinţenie.
Pentru ca un copil să fie talentat şi bun trebuie să ne îngrijim de curăţia lui sufletească şi trupească chiar şi în timpul alăptatului. Odată cu laptele matern copilul va lua şi patimile mamei. Când trebuie să începem educarea copiilor? Nu atunci când se nasc, ci când tinerii se cunună, căci, după zămislirea pruncului, mama trebuie să aprindă o candelă şi să-L roage pe Dumnezeu să binecuvânteze rodul pântecelui ei pentru ca atunci când se va naşte să fie cuminte, şi nu o greutate pentru părinţi.

Convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), Îndrumar creştin pentru vremurile de azi