Mușețelul – „floarea Raiului”

Mușețelul – „floarea Raiului”

Mușețelul este o plantă erbacee anuală, crește spontan în flora din Europa, Asia și Africa de Nord. Ea poate fi întâlnită pe marginea drumului, în parcuri, pe câmpii sau pe lângă garduri. Este o plantă comună, delicată care are talia de 30-50 cm, având tulpina verde și puternic ramificată. Frunzele sunt divizate, iar florile sunt grupate în capitule terminale, foarte parfumate, cu flori galbene tubulare, înconjurate de petale albe. În scop terapeutic sunt utilizate florile, care se recoltează în zilele însorite din mai până în iunie, se întind la uscat în straturi subțiri, în spații curate și bine aerisite și pot fi utilizate pe tot parcursul anului. Mușețelul este o plantă medicinală delicată cunoscută în popor și sub alte denumiri: romaniță, romonel sau „floarea Raiului”, datorită proprietăților curative pe care le are și pentru că vindecă suferința de orice fel. Florile proaspete ale mușețelului sunt bogate în compuși glucozoizi și flavonoizi, au cantități însemnate de acizi grași, fitosteroli, substanțe amare, mucilagii și ulei volatil, conțin vitamine, minerale, ulei eteric și au puteri tămăduitoare complexe.
Florile de mușețel sunt un dar al naturii, ele fiind utilizate din cele mai vechi timpuri pentru întărirea organismului împotriva bolilor sezoniere și pentru revigorarea organismului în perioadele de convalescență, având proprietăți terapeutice deosebite: analgezice, antiseptice, antiinflamatoare, cicatrizante, gastrice, imunostimulatoare și tonice. Conținutul ridicat de fosfor din mușețel ajută la buna funcționare a tuturor organelor.
Mușețelul este utilizat pentru obținerea unui somn relaxant și odihnitor. Numeroase studii au demonstrat că persoanele care consumă constant ceai de mușețel sunt mai puțin predispuse la dezvoltarea ulcerului din cauza stresului, datorită glicinei, un acid gras care se găsește din plin în mușețel, ajutând la menținerea în stare excelentă a sistemului nervos.
Mușețelul este un puternic antiinflamator care are acțiune eficientă în tulburările gastrice, reduce inflamațiile din organism indiferent de natura lor, în special la nivelul stomacului, ficatului, intestinelor.
Mușețelul este un cicatrizant natural, infuzia concentrată are efecte antiseptice și împiedică dezvoltarea microorganismelor la nivelul cavității bucale, tratând cu succes afecțiunile gingivale și aftele bucale.
Mușețelul este indicat în virozele respiratorii, răceli și guturai, îmbunătățește funcționarea căilor respiratorii superioare, împiedică dezvoltarea germenilor la nivelul acestora și ajută la cicatrizarea zonelor lezate.
În comerț îl găsim sub formă de ceai, cataplasmă și tinctură. De asemenea, are efecte minunate dacă este combinat cu alte plante medicinale care accentuează potențialul curativ, de exemplu combinația cu fenicul, coada șoricelului, mentă, lemn dulce, salvie, pelin sau gălbenele.
Ceaiul de mușețel se obține din 250 ml apă clocotită și o lingură de flori uscate sau proaspete lăsate 10 minute la infuzat, după care se strecoară, se lasă la răcorit și se consumă cu înghițituri mici, fiind cel mai utilizat preparat pentru afecțiunile stomacului și intestinelor. Ceaiul concentrat se obține prin amestecarea a două linguri de pulbere uscată din flori de mușețel în 250 ml apă clocotită, fiind utilizat pentru tratarea afecțiunilor bucale sub formă de gargară. Extern, ceaiul se mai poate utiliza și pentru tratarea neplăcerilor provocate de infecțiile urinare sub formă de băi de șezut.
Cataplasma din flori de mușețel se obține doar din flori proaspete, zdrobite și aplicate pe zona afectată de răni cu supurații, hemoroizi, diferite ulcerații ale pielii, conjunctivită și altele.
Tinctura din flori de mușețel păstrează toate elementele benefice ale mușețelului și se obține din 100 ml alcool de fructe peste care se adaugă 20 g flori uscate, se lasă la macerat două săptămâni, timp în care se agită zilnic, după care se strecoară și se depozitează în recipiente închise la culoare. Compresele cu tinctură de mușețel, o lingură diluată în jumătate de pahar cu apă rece sunt indicate în afecțiunile pielii, aplicate pe zonele afectate dimineața și seara.
Mușețelul nu poate fi consumat de orice persoană, are și contraindicații. Persoanele astmatice și cele care suferă de alergii la polenul florilor de mușețel sau al celor similare cum ar fi gălbenelele sau arnica, pot suferi complicații respiratorii și cutanate severe. Orice variantă de produs care conține mușețel trebuie folosită consultând sfatul medicului. De asemenea, femeile însărcinate sau cele care alăptează trebuie să consume cu precauție preparatele care conțin mușețel, deoarece studiile specialiștilor au arătat că se absoarbe ușor în laptele matern și poate afecta sistemul digetiv al bebelușului.
Așadar, numeroase persoane adepte ale remediilor naturiste au renunțat la tratamentele costisitoare și au inclus în practica de întreținere sănătoasă a organismului, florile parfumate, delicate și suave ale miraculosului mușețel.

Sănătate maximă!
Iulia Romedea

go top