Naşterea Domnului Iisus Hristos

Prin post şi rugăciune, cu slujbele noastre de veacuri, la care se adaugă colindele româneşti tradiţionale, iată am ajuns din nou  să prăznuim Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur  a numit Naşterea Domnului drept „mama sărbătorilor creştine‘’, căci de acum, de la Naşterea Domnului, a început, practic, activitatea de mântuire a neamului omenesc prin Hristos Domnul, Cel Nascut din Fecioara Maria. Parcă auzim din nou cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate ucenicului sau Timotei: ,,Mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul , a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri , a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă”(I Tim.3,16 ).

Să încercăm, dar, să explicăm în ce constă această „mare taină a dreptei credinţe” privitoare la Întruparea  lui Iisus  Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

În articolul al treilea din Simbolul de credinţă mărturisim că Iisus Hristos „S-a pogorât din cer şi S-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om”.

Cum s-au petrecut aceste lucruri aflăm mai amănunţit din Sfintele Evanghelii de la Matei şi Luca, în care se relatează Naşterea Domnului din Fecioara Maria. Este bine să cunoaştem şi contextual  istoric al Naşterii, să fixăm în istorie acest fapt unic al venirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Sfântul  Evanghelist Luca îşi începe relatarea privitoare la Naştere prin cuvintele: „Iar în zilele acelea a ieşit porunca de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere, cea dintâi, s-a făcut pe când Quirinius guverna în Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa(Luca 2, 1-3). Deci este vorba de un recensământ al populaţiei din Imperiul roman, efectuat din dispoziţia împăratului Octavian August. Datorită acestui recensământ, Fecioara  Maria şi dreptul Iosif  au plecat din Nazaretul  Galileii, unde locuiau, în orăşelul Betleem, la câţiva kilometri sud de Ierusalim, pentru că se trăgeau de acolo şi fiecare cetăţean era obligat să se înscrie în locul de origine, după cum relatează acelaşi Evan-ghelist  (Luca 1 ,4-5 ). Ajungând în Betleem, „s-au  împlinit zilele ca Maria să nască” şi negăsind locuri de găzduire, L-a născut în condiţii foarte umilitoare, fiind nevoită  să-L culce într-o iesle  (Luca 2 ,16 ).

Sfântul Evanghelist Matei precizează şi el că Naşterea  a avut loc în Betleem, „în zilele regelui Irod” (Matei 2, 1). Este vorba de regele Irod, supranumit „cel mare”, care a domnit în Iudeea, între anii 37 î.Hr. şi 4 d. Hr., un rege crud, care şi-a ucis chiar şi pe unii membri ai familiei de teamă să nu-i uzurpe tronul. Sfântul Evanghelist Luca relatează în continuare „închinarea păstorilor din ţinutul acela”, care stăteau în câmp şi-şi păzeau turma, făcând noaptea de strajă”(Luca 2,8). Un înger al Domnului le aduce „bucuria” cea mare, „care va fi pentru tot poporul”, că în „cetatea lui David” li „S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”(Luca 2 ,10 -11 ). Şi, dintr-o dată,  laolaltă cu îngerul s-a văzut mulţime de oaste cerească , lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”(Luca 2 ,13-14 ).

Aşadar, îngerii trimişi de Dumnezeu din cer, sunt primii vestitori ai Naşterii Pruncului Sfânt; ascultându-le îndemnul, păstorii pornesc spre Betleem, unde „au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Pruncul culcat în iesle“ (Luca 2 ,16 ). Apoi, ei au devenit primii oameni care au binevestit      Naşterea lui Iisus printre semenii  lor, căci „văzându-L, au vestit cuvântul ce li se grăise despre Copilul Acesta. Şi toţi cei ce au auzit se mirau de cele ce le spuneau păstorii “(Luca 2,17-18 ).

Sfântul Apostol  şi Evanghelist Matei relatează şi venirea unor magi din răsărit, la Betleem, călăuziţi de o stea, ca să se închine şi ei Pruncului Născut atunci, în care vedeau un trimis al lui Dumnezeu . Din nefericire, regele Irod a fost înştiinţat de venirea  lor, la Ierusalim. El a convocat pe arhiereii şi cărturarii poporului, de la care a aflat că Mesia urma să se nască potrivit profeţiei lui Miheia în Betleem. Drept aceea, Irod a chemat în ascuns şi cu vicleşug pe magi, i-a sfătuit să plece la Betleem ca să se închine Pruncului, după care le cerea să-l anunţe ca să meargă să I se închine şi el. Magii i-au ascultat îndemnul, steaua călăuzitoare s-a arătat din nou şi „a stat deasupra locului unde era Pruncul”.

Au intrat în casă în care erau acum Pruncul şi mama Lui, I s-au închinat şi I-au oferit darurile lor: aur, smirnă şi tămâie. După această închinare, primesc înştiinţare de Sus, prin vis, să nu mai treacă pe la Irod, ci să se întoarcă în ţară lor pe o altă cale (Matei 2 ,1-12 ).

În acelaşi timp, dreptului  Iosif i se arăta în vis un înger al Domnului, care îi porunceşte să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt, căci Irod voia să-L omoare. Iosif a făcut  întocmai, a plecat în Egipt şi a stat acolo, potrivit tradiţiei, doi ani, deci până la moartea lui Irod , când a fost din nou înştiinţat de îngerul Domnului să se reîntoarc „în pământul lui Israel” , şi au venit toţi trei în oraşul Nazaret, din Galileea, în nordul Ţării Sfinte (Matei 2,12-23).

Naşterea Domnului de acum două mii de ani este mereu  actuală, este o realitate permanentă: Pruncul Sfânt este şi astăzi printre noi în Sfânta Euharistie sau Împărtăşanie, la care ne cheamă pe toţi; păstorii sunt de faţă în chipul ierarhilor şi al preoţilor care I se închină şi care-L slujesc neîncetat  şi-L vestesc  şi altora; magii sunt binecredincioşii care vin neîncetat cu darurile sau prinoasele lor: aurul  credinţei, smirna iubirii şi tămâia faptelor bune şi a nădejdii , prin care Îl cinstesc pe Iisus, devenind  Învăţătorul şi  Părintele veacurilor, iar ieslea în care a fost culcat este reprezentată prin atâtea mărete catedrale, mănăstiri, biserici  în care Îl cinstim după rânduiala statornicită de mai bine de două milenii. Dar au existat şi mai există încă şi atâţia Irozi cu gânduri            vrăjmaşe, care Îl necinstesc prin faptele şi prin lucrarea lor potrivnică învăţăturii creştine şi de multe ori de-a dreptul diavolească; sunt cei care pornesc războaie ucigătoare împotriva unor semeni ai lor.

De încheiere, ne rugăm Domnului pentru ca Naşterea Lui din acest an să renască în toţi românii credinţa curată, dorul după fapte bune şi iubirea de Neam. Tuturor credincioşilor noştri, urări de sănătate, fericire şi mulţi ani!

Preot Meraru Mihai