Creştinii ortodocşi se află la data de 2 august 2015, în Duminica a IX-a după Rusalii. Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 14, versetele de la 22 la 34 care ne prezintă Umblarea pe mare și Potolirea furtunii.
La Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, care aparține de Protopopiatul Roznov, județul Neamț, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, avându-l alături pe tânărul diacon, George Soponaru, de la Parohia ”Sf. Apostol Andrei” din Ladispoli, Roma.