Nu pot să zic Rugăciunea lui Iisus. Ce să fac?

Dacă nu vă puteţi ruga înseamnă că vă împiedică păcatele. După ce ne pocăim, trebuie să spunem cât mai des această rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)!” Când o rostim, trebuie să accentuăm ultimul cuvânt. Pentru a spune această rugăciune, viaţa noastră trebuie să fie deosebită, dar cel mai important este să dobândim smerenia. Trebuie să ne considerăm mai răi decât toţi, decât orice făptură, să răbdăm înjosirile, injuriile şi să nu învinuim pe nimeni. Atunci vom putea rosti această rugăciune. Trebuie să începem a ne ruga de dimineaţă. Totul e ca la moară: ce am pus în coş dimineaţă se va măcina de-a lungul zilei! După ce ne trezim, să spunem: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Doamne, Îţi mulţumesc pentru noaptea ce a trecut, binecuvântează şi ziua ce va să vină. Doamne, întăreşte credinţa mea, dă-mi harul Duhului Sfânt. Dă-mi un sfârşit creştinesc, fară de ruşine, şi răspuns bun în ziua înfricoşătoarei Judecăţi. Îngerule, păzitorul meu, îţi mulţumesc pentru noaptea trecută, ajută-mă şi în ziua de azi, păzindu-mă de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Apoi, să ne îmbrăcăm cu rugăciunea şi să ne spălăm tot cu rugăciunea în minte. Dacă am citit rugăciunile de dimineaţă, să rostim de 500 de ori Rugăciunea lui Iisus. Aceasta va fi ca o încărcare cu energie pentru toată ziua. Astfel vom avea putere să trecem cu bine peste greutăţi şi să nu ne simţim sufletul gol. Atunci nu vom mai căuta ceartă sau supărare, iar Domnul ne va răsplăti cu intrarea în minte a Rugăciunii lui Iisus. Dar să ţinem minte că această rugăciune va trebui însoţită de smerenie. Dacă ne va veni gândul: „Sunt sfânt”, să ştim că acesta este de la diavol.
Duhovnicul mi-a spus să rostesc Rugăciunea lui Iisus de 500 de ori. Dacă o voi zice de mai multe ori, va însemna că e din voia mea rea? Cum ne putem ruga neîncetat?
Duhovnicul a spus probabil: „Pentru început, rostiţi măcar de 500 de ori Rugăciunea lui Iisus”. Dacă a spus duhovnicul doar 500, să nu spuneţi de mai multe ori! De ce? Fiindcă toate se dau după putinţă, în funcţie de nivelul duhovnicesc al fiecăruia. Altfel, poţi cădea foarte uşor în autosuficienţă, iar apoi, de un astfel de „sfânt” nu te mai poţi apropia.
La Lavra Sfânta Treime, un duhovnic avea un ucenic. Stareţul respectiv trăise în mănăstire 50 de ani, iar ucenicul abia venise din lume, hotărându-se să facă ascultare. El participa, fără binecuvântarea duhovnicului, la Liturghia de dimineaţă şi mai mergea şi la cea săvârşită mai târziu în cealaltă biserică a mănăstirii; citea multe acatiste şi stătea mult la rugăciune. Peste 2 ani, ucenicul atinsese un grad înalt de „desăvârşire”. îi apăreau deja „îngerii” (doar că îşi acopereau coarnele şi coada). S-a mândrit cu asta şi i-a zis duhovnicului: „Ai trăit aici 50 de ani şi nu ai învăţat să te rogi, iar eu în 2 ani am atins înălţimi duhovniceşti care îmi permit deja să văd îngerii. Sunt în harul Domnului… Unii ca tine nu au ce căuta pe pământ, te voi strangula”. Bine că duhovnicul a reuşit să bată cu pumnul în peretele chiliei şi a venit un alt monah, care l-a legat pe „sfânt”. Dimineaţa l-au trimis să îngrijească vacile, permiţându-i să asiste la Liturghie doar o dată pe lună, iar să se roage i-au interzis (până când se va smeri)…
În Rusia, rugătorii sunt iubiţi, dar aceştia nu trebuie să se mândrească niciodată cu darul lor. Sfinţenia nu se măsoară prin rugăciuni, ci prin smerenie şi ascultare. Numai cel care se consideră mai prejos decât toţi ceilalţi a ajuns la înălţimi.
Cum să învăţăm a ne ruga „curat”, fără să ne gândim la altceva?
Trebuie să începem de dimineaţă. Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să ne rugăm înainte de a mânca ceva. După ce am mâncat ne vine mai greu să ne rugăm. Dacă omul se roagă şi gândul lui e aiurea înseamnă că nu se roagă des. Cel care se roagă des are parte de rugăciunea curată şi vie.
Rugăciunea iubeşte o viaţă curată, fară păcate care trag sufletul în jos. Spre exemplu, dacă avem un tele-fon în apartament şi copiii, jucându-se, au tăiat firele cu foarfecă, oricât anyncerca să formăm un număr, nu vom putea suna nicăieri. Trebuie refăcută mai întâi legătura, unind firele la loc. Tot aşa, dacă vrem să ne adresăm Domnului şi să fim auziţi, trebuie să creăm o legătură cu El – să ne pocăim, să ne curăţim sufletul. Păcatele nemărturisite sunt ca un zid gros prin care rugăciunea nu ajunge la Dumnezeu.
I-am spus unei cunoştinţe foarte apropiate că mi-aţi dat să fac pravila Născătoarei de Dumnezeu, dar eu nu o fac. Nici pravila din chilie nu o fac întotdeauna. Ce să mă fac?
Atunci când vi se dă să faceţi o pravilă deosebită, să nu spuneţi nimănui despre asta. Vor auzi diavolii şi vă vor fura cele agonisite prin rugăciune. Cunosc mulţi oameni care dobândiseră darul rugăciunii, rosteau de dimineaţă până seara Rugăciunea lui Iisus, acatiste, canoane – erau fericiţi sufleteşte. Dar când au spus cuiva despre aceasta, adică s-au lăudat cu rugăciunea, totul a dispărut. Acum nu mai au darul rugăciunii şi nici pe cel al metaniilor.

Sunt deseori deranjat în timpul rugăciunii. Ce să fac, să continuu rugăciunea sau să-l primesc pe vizitator?
Deoarece pe primul plan se află porunca dragostei faţă de aproapele, atunci trebuie să-l primim pe oaspete cum se cuvine. Un duhovnic sfânt se ruga în chilia sa şi a văzut pe geam că vine un frate la el. Ca să nu arate că este rugător, duhovnicul s-a culcat pe pat şi aşa l-a întâmpinat pe acela. Fratele a rostit la uşă: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi”, iar duhovnicul a răspuns de pe pat: „Amin”. Fratele a intrat şi duhovnicul l-a primit cu dragoste, servindu-l cu ceai. Astfel şi-a arătat dragostea şi asta este cel mai important.
Se întâmplă adesea să fim deranjaţi în timpul rugăciunii de seară (sună telefonul sau bate cineva la uşă). Ce să facem atunci? Sigur că vom răspunde la telefon, lăsând rugăciunea. Rezolvăm problema cu cel care ne-a sunat şi apoi ne continuăm rugăciunea.
Se întâmplă însă să avem şi vizitatori care nu vin să vorbească despre Dumnezeu, ci deşertăciuni. Unor astfel de oameni trebuie să le propunem să citim împreună un acatist pregătit din timp sau din Evanghelie. Spuneţi-le: „Bucuria mea, hai să ne rugăm împreună, să citim un acatist”. Dacă vin din prietenie sinceră pentru dumneavoastră, nu vă vor refuza. Iar dacă nu, atunci vor găsi o mie de pretexte ca să fugă. Dacă veţi fi însă de acord să staţi la bârfă, atunci nici „soţul care nu are ce mânca acasă”, nici „apartamentul în care nu aţi făcut curăţenie demult” nu vor împiedica „discuţiile”.
În Siberia am fost martorul unei întâmplări interesante: O femeie venea de la fântână, având în mână o găleată cu apă, iar alta venea în întâmpinarea ei de la cumpărături cu sacoşele pline. S-au întâlnit şi au început să vorbească…, iar eu le urmăream. Iată cam ce vorbeau ele: „Ce-ţi mai face nora? Dar fiul?” Şi au început să bârfească. Bietele femei! Una tot schimba găleata dintr-o mână în alta, iar cealaltă aproape că atingea pământul cu sacoşele din pricina greutăţii. Şi nu trebuiau decât să-şi dea bună ziua. În jur era noroi, nu puteai lăsa nimic pe jos… şi în loc să stea 2 minute, au stat 10, 20, 30. Nu s-au gândit la greutate, mai important a fost că au auzit noutăţi. Astfel şi-au înnegrit sufletul, l-au bucuiat pe duhul cel rău. Dacă le chema cineva la biserică, ar fi spus: „Ne e greu, ne doare spatele, ne dor picioarele…”. Dar când a fost să stea cu găleţile sau cu sacoşele pline nu le-a mai durut nimic. Important e că limba nu doare! Rugăciunea nu e de dorit, dar pentru bârfa este şi timp, şi putere, pentru că în felul acesta „vom şti totul despre toţi”.
Cum să rostim Rugăciunea lui Iisus de 500 de ori?
Cel mai bine e ca dimineaţa, după ce ne-am trezit şi ne-am spălat, să începem cu rugăciunile de dimineaţă. După aceasta, cu mare atenţie, trebuie rostită Rugăciunea lui Iisus. Mulţi spun că le fuge mintea în altă parte atunci când se roagă, dar asta se întâmplă fiindcă nu există exerciţiu în rugăciune. După rugăciunea de dimineaţă, Rugăciunea lui Iisus este ca o continuare, iar după o zi de muncă, rugăciunile de seară sunt ca prelungire a celor de peste zi. Astfel vom fi mereu în rugăciune şi nu ne va fugi gândul aiurea. Să nu credeţi că este foarte greu să te rogi. Trebuie să ne depăşim pe noi înşine, să ne rugăm Domnului, Maicii Domnului şi harul va lucra în noi. Dorinţa de a ne ruga ne va fi dată, iar când rugăciunea va intra în suflet, în inimă, atunci vom dori să fim singuri pentru rugăciune. Chiar şi în beci putem intra, numai să fim singuri cu Domnul. Sufletul se topeşte atunci de dragostea pentru Dumnezeu. Dar pentru a ajunge la o astfel de stare duhovnicească trebuie să muncim mult cu eul nostru.

Când trebuie să ne rugăm cu cuvintele noastre şi când din cartea de rugăciuni?
Oricând vreţi să vă rugaţi, atunci să o faceţi, „căci din prisosul inimii grăieşte gura” (Matei 12, 34).
Rugăciunea este foarte necesară mai ales atunci când e nevoie de ea. Să presupunem că o mamă şi-a pierdut copilul sau că acesta a fost dus la închisoare. I’cntru astfel de situaţii nu poţi găsi rugăciuni în cărţi. Mama îndurerată va îngenunchea şi din prisosul ini-mii ei îi va vorbi Domnului. Atunci rugăciunea va fi din inimă.
Aşadar ne putem ruga Domnului oriunde, căci Domnul ne va auzi; El ne cunoaşte tainele inimii. Nici măcar noi nu ştim ce e în inima noastră, dar Domnul -Creatorul – ştie. Ne putem ruga în mijloacele de transport, oriunde. Aşa spune şi Hristos: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6,6). Atunci când facem binele, când miluim pe cineva, trebuie să lucrăm fără să ştie altcineva. Hristos spune: „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 3, 4). Adică, nu literal, aşa cum înţeleg bătrânele – dau doar cu mâna dreaptă. Dacă omul nu are mâna dreaptă sau nu are nicio mână? Binele poate fi făcut şi fară mâini. Important este ca nimeni să nu ştie. Binele trebuie făcut în taină. Toţi lăudăroşii, orgolioşii, iubitorii de sine fac binele ca să-i vadă lumea, pentru a primi laudă pe pământ. Lor li se spune: „Ce bun este, ce milostiv! Îi ajută pe toţi, le dă tuturor”.

Ce este mândria şi cum putem scăpa de ea?

Mândria este o stare în care omul crede că minciuna este adevăr şi nu vede lucrurile clar. Numai cel care a atins desăvârşirea, cel care a devenit sfânt, s-a izbăvit de mândrie. Ceilalţi, într-o măsură mai mică sau mai mare, rămân în acest păcat.
Iată un exemplu: Dacă un om crede în Dumnezeu şi a început să citească Scriptura, să se roage, dar începe şi să se considere superior, să se laude cu viaţa lui, să se mândrească (în ascuns sau în văzul celorlalţi), acesta este deja în păcatul mândriei.
Cum să recunoaştem un om mândru? Dacă încercăm să „împungem” pe cineva de mai multe ori cu ceva supărător, iar acesta se va supăra sau se va enerva înseamnă că este mândru. De obicei, cei care sunt mândri se consideră mai presus decât ceilalţi şi judecă pe aproapele, spunând: „Eu sunt rugător, postitor, iar voi, leneşilor, trăiţi doar din rugăciunile mele”. Doamne, apără-ne de o asemenea stare!
Cum ajung oamenii să fie mândri?
Ştiţi cât de viclean este diavolul în a-şi arunca plasa? În 1978 am botezat o femeie şi i-am dat canon:
„În fiecare zi să rosteşti de 500 de ori Rugăciunea lui Iisus şi să faci 50 de metanii”. (Această femeie mergea la biserică, iar eu am întrebat odată despre ea şi s-a dovedit că nu era botezată; fusese botezată în Biserica Catolică.) După un timp vine şi îmi zice:
– Binecuvântaţi să fac mai multe metanii.
– Ei, bine, fa 100 de metanii.
– Dar pot să rostesc de 1000 de ori Rugăciunea lui Iisus?
– Se poate, Domnul să te binecuvânteze!
Mai târziu a venit şi a cerut voie să zică rugăciunea de 3000 de ori. Am binecuvântat-o, întrebând-o:
– Îţi vor ajunge puterile pentru asta?
– Da, desigur.
După aceea ne-am întâlnit de câteva ori pe an. Când ne vedeam, ea tăcea tot timpul, fiindcă zicea rugăciunea. Nu prea vorbea cu nimeni. De fapt, venea şi pleca. După aceea ne-am adunat într-o localitate de sărbătoarea Sfântei Natalia. Acolo erau cam 8 femei cu acest nume. Femeia despre care vorbesc s-a aşezat prima la masă, sub icoane. I-am spus atunci:
– Eliberează acest loc. Stai pe altul!
Ea a plecat de tot de la masă, supărată. După aceea am discutat cu ea 2 ore şi am întrebat-o de ce s-a supărat. Ea mi-a spus:
– M-aţi jignit în faţa tuturor!
– Nu a fost niciun fel de jignire sau ruşine. Nu era ziua ta de nume, acolo trebuiau să stea cele cu numele de Natalia. Spune-mi, cum te rogi?
A spus că făcea fară binecuvântare 1000 de metanii pe zi, uneori şi câte 2000, rostind în acelaşi timp şi Rugăciunea lui Iisus, cu lacrimi. Am aflat că dormea doar 2 ore pe zi; lunea, miercurea şi vinerea nu mânca deloc, nu bea băuturi alcoolice, iar marţea, joia, sâmbăta şi duminica mânca o singură dată pe zi. Când o vedeai, nu ai fi zis că posteşte atât de mult; era solidă, iar când venea la noi avea un rucsac imens în spate şi, deşi mergea 10 kilometri prin pădure, nu se vedea că ar fi fost epuizată. Am aflat că altă dată, când noi stăteam la masă, s-a pogorât peste ea un har deosebit, o dragoste pentru Domnul şi pentru oameni, încât era gata să îmbrăţişeze pe oricine. Nu-şi simţea trupul, întreg sufletul şi trupul erau în dragostea Domnului. M-am gândit atunci: „Oare este ceva deosebit cu ea?” Dar, de Sfânta Natalia, când i-am zis să se mute, am văzut ce s-a întâmplat de fapt. Totul a ieşit la iveală. Se supărase atât de tare, încât nu mai voia să vorbească cu nimeni. Iată ce spune Hristos: „…Nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat altul mai de cinste decât tine” (Luca 14, 8).
Prorocul David spune: „Umilit am fost şi m-am izbăvit” (Psalmi 114, 6). Dacă te-ai smerit, nu ai nevoie de metanii sau rugăciuni, căci mântuirea vine. Metaniile, trezvia şi rugăciunea nu sunt un scop, ci un mijloc pentru a ajunge la smerenie. Prin acestea omul îşi smereşte trupul, Îl roagă pe Domnul să-l ajute să ajungă smerit ca un copil, fară răutate, liniştit, echilibrat, să facă bine tuturor şi să-i iubească pe toţi. Femeia aceasta nu lucra cu binecuvântare, ci din mândrie, de capul ei. Iar când oamenii trăiesc după voia lor, atunci în ei nu este duhul Domnului, ci duhul cel rău. Mai târziu s-a întâmplat ceva şi mai rău cu ea: a încercat să se sinucidă. A înghiţit multe pastile, dar bine că a început să vomite. A stat patru ore aproape moartă. Abia s-a trezit la viaţă. Iată unde te duc aceste „lucrări” mari.
Apoi, când i-am dat binecuvântare să facă 50 de metanii şi 500 de Rugăciuni ale lui Iisus şi să mănânce în fiecare zi cum se cuvine, nu a putut să împlinească canonul. Mi-a spus:
– Nu pot să fac nimic. Nici metanii, nici rugăciuni. Nici măcar rugăciunile de dimineaţă şi de seară. Şi am o poftă neobişnuită de mâncare.
– Vezi, cu tine a lucrat diavolul atunci, i-am spus eu.
Multe dintre surori, stând de vorbă cu ea, au auzit-o spunând: „Iată, fac lucrări mari de duhovnicie, câte 1000 de metanii, nu mănânc 3 zile în săptămână, dorm 2 ore”. Mai zicea şi altele: „Toţi sunt răi, doar cu sunt bună”. Astfel se recunoaşte omul mândru. Dacă îi spui despre păcatul lui, nu te crede, ci îţi spune că eşti rău. Asta nu înseamnă că e greu să te mântuieşti, numai că e nevoie de puţină înţelepciune. În biserică, în mănăstire, peste tot trebuie să fie ascultare; aceasta e pe primul loc. Totul trebuie făcut cu ascultare. Ţineţi bine minte asta…
Cum să ştiu în ce stadiu de dezvoltare duhovnicească mă aflu? Mă tem să nu cad în mândrie sau, invers, în deznădejde. Dacă ne vedem ca pe nişte păcătoşi înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Dacă ne vedem ca pe îmbunătăţiţi înseamnă că suntem pe calea cea rea, pe calea mândriei.
Un frate a venit la duhovnicul său şi i-a spus: „Părinte, eu mă rog şi acum văd îngerii”. Duhovnicul i-a răspuns: „Nu este fericit cel care vede îngeri, ci cel care îşi vede păcatele”.
Oare cuvântul are energie? Dacă da, ce fel de energie?
Depinde cu ce fel de intenţie vorbim… Putem vorbi cu energie bună, cu dragoste, dar putem vorbi şi cu răutate. Depinde de sufletul nostru. Atunci când oamenii încearcă să le facă tuturor bine, ceilalţi se simt liniştiţi alături de ei. Dar dacă cineva are energie negativă, alături de el nu vezi pe nimeni. Acesta nu are prieteni, nu iubeşte pe nimeni, doar câinii şi pisicile stau lângă el, dar şi pe acelea le ţine ca să le comande, nu le lasă să trăiască liniştite. Un astfel de om nu poate găsi un limbaj comun cu ceilalţi, nu poate comunica.
De multe ori mă trezesc noaptea, la aceeaşi oră. Oare asta înseamnă ceva?
Dacă ne-am trezit noaptea înseamnă că avem posibilitatea să ne rugăm. După ce ne rugăm trebuie să ne culcăm din nou. Dar dacă acest lucru se întâmplă des, trebuie să luăm binecuvântare de la duhovnic.
Am vorbit odată cu un om, care spunea:
– Părinte Ambrozie, aţi văzut vreodată draci aievea?
– Dracii sunt duhuri, nu pot fi văzuţi cu ochii. Dar ei se pot materializa, luând chipul unui bătrân, al unui tânăr sau al unui animal. Omul care nu vine la biserică nu poate înţelege acest lucru. Chiar şi credincioşii nimeresc în plasa diavolului. Tu vrei să-i vezi? Cunosc o femeie din Serghiev Posad, căreia duhovnicul i-a dat canon să citească Psaltirea în fiecare zi. Aceasta înseamnă să citeşti, fară grabă, cam 8 ore zilnic, arzând tot timpul lumânări. Pe lângă asta, trebuia să citească şi canoane, acatiste, Rugăciunea lui Iisus şi să mănânce o dată pe zi, doar mâncare de post. A început să se roage (trebuia să facă aceasta timp de 40 de zile) cu binecuvântarea duhovnicului, care a sfatuit-o: „Să te rogi, iar dacă vei avea ispite să nu le bagi în seamă, continuă”. Ea a fost de acord. în a douăzecea zi de post aspru şi rugăciune neîncetată (dormea şezând, 3-4 ore pe noapte) a auzit uşa încuiată deschizându-se şi paşi grei de trosnea duşumeaua. Ea stătea la etajul al treilea. Cineva s-a apropiat din spate şi a început să-i respire la ureche foarte grav. În acest timp, ea înmărmurise şi simţea sudori reci pe trup. A vrut să se întoarcă, dar şi-a adus aminte de sfatul duhovnicului şi s-a gândit: „Dacă mă întorc, voi muri”. Aşa s-a rugat până a terminat de citit canonul. După aceea s-a uitat şi nu era nimic schimbat: uşa era încuiată, totul era în regulă. în a treizecea zi a avut altă ispită: citea Psaltirea şi a auzit cum de după fereastră au început să miaune pisicile şi să zgârie geamul ca să intre. A rezistat şi la asta. Apoi cineva de afară a aruncat cu o piatră şi i-a spart geamul. Piatra şi geamul spart erau în cameră, pe duşumea. Nu trebuia să se întoarcă. Prin geamul spart a simţit venind frigul, dar a terminat de citit. După ce a terminat canonul, s-a uitat înspre geam, iar acesta era întreg şi nici piatra nu mai era. Iată cum atacă puterile demonice!
Când se ruga, Cuviosul Siluan Athonitul dormea doar 2 ore, pe scaun. Ochii duhovniceşti i s-au deschis atunci şi el vedea duhurile rele aievea. Erau cu coarne şi coadă…
Omul care m-a întrebat dacă am văzut demoni avea cam 100 de kilograme. îi plăcea să mănânce gustos, mânca orice. I-am spus: „Când vei începe să posteşti şi să te rogi, vei vedea şi vei simţi orice”.
Ce înseamnă „minte stricată”?
Se spune despre om că este „întreg la minte”. Cuvântul care ne interesează este „întreg”, „integritate”. O fată poate fi integră în ceea ce priveşte trupul, dar cu sufletul să fie desfrânată. Omul păcătos are mintea stricată. Cum vine asta? Mintea se strică din pricina păcatelor. De exemplu: O fată curata la suflet, dacă va spune un cuvânt „murdar”, se va ruşina, va roşi, îi va veni să intre în pământ chiar, dacă ar putea. Înseamnă că mintea ei este încă integră. Dar dacă se obişnuieşte cu cuvintele ,,murdare”, atunci poate să spună orice de fată cu oricine. Aceasta este dovada unei minţi stricate.
Cum putem găsi un părinte duhovnicesc? Care trebuie să fie relaţiile părintelui duhovnicesc cu fiul său?
Important este ca părintele duhovnicesc să ne arate calea spre împărăţia cerurilor, să ne ţină din scurt. Grădinarul care îşi cunoaşte bine meseria încearcă să înlăture toate crengile uscate ale pomilor pentru ca aceştia să dea roade. La fel şi duhovnicul nu trebuie doar să-l mângâie pe cap pe fiul său duhovnicesc, ci să-l ajute să scape de patimi, să le taie. Vă spun din experienţa mea: dacă-i spui vreunui om că este rugător, smerit sau bun, vei vedea că va cădea în apatie, va fi ca un bolnav. Nu va mai avea linişte în suflet. Dar dacă-l cerţi, atunci diavolii nu se mai apropie de el.
Spuneţi-ne ceva despre legătura dintre fiul duhovnicesc şi duhovnic!
Obligaţia duhovnicului este să dea o mână de ajutor omului care se îneacă în marea lumii acesteia, să-i arate calea către împărăţia cerurilor. Duhovnicul trebuie să fie asemenea unui grădinar care are grijă de pomi, tăind crengile uscate. Astfel, pomii vor creşte şi vor aduce roade bune. Duhovnicul trebuie să facă însă şi injecţii dureroase dacă e nevoie. Atunci omul poate atinge curăţia duhovnicească, fiindu-i indiferente reacţiile răutăcioase ale semenilor. Oamenii care vor să se îndrepte ajung chiar să plătească bani pentru ca cei din jurul lor să-i certe, educându-se astfel, obişnuindu-se cu greul şi cu neplăcerile.
Un om lucra în mină şi-i plătea pe colegi ca să-l certe, dar odată s-a dus în oraş şi a întâlnit pe drum un „deştept” care a început să-l înjure. El s-a apropiat de cel care-l certa şi a început să zâmbească. Celălalt s-a mirat şi l-a întrebat: „De ce zâmbeşti? Doar te cert!” „Om bun, a răspuns minerul, eu sunt nevoit să-i plătesc pe alţii ca să mă certe, iar tu o faci gratis.”
Uitaţi-vă câţi oameni ne ceartă sau ne înjură de-geaba! Omul de afară vede mai bine păcatele noastre interioare. Mai bine le vede şi duhovnicul. De aceea este bine ca duhovnicul să nu ne laude, ci, dimpotrivă, să ne certe.

Convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), Îndrumar creştin pentru vremurile de azi