Păsările soarelui – poveste din Zimbabwe

Dzivaguru era zeiţa pământului. Era de ajuns ca zeiţa să sufle o dată în cornul ei şi copacii începeau să crească, ploile să cadă şi râurile să curgă mai repede. Dzivaguru avea două păsări care aduceau lumina soarelui pe cer, dar ei îi plăceau mai mult întunericul şi ploaia. O dată pe an zeiţa lăsa cele două păsări să aducă pe pământ căldura verii.
Nosenga era fiul lui Chikara, zeul cerurilor. Văzând cât de întunecos este pământul, el a hotărât să le dea oamenilor lumină.
Nosenga a coborât din ceruri şi a chemat-o la el pe zeiţa pământului, dar Dzivaguru n-a venit. Nu ştia la ce să se aştepte, aşa că, luând câte o pasăre în fiecare mână s-a retras pe vârful unui munte înalt. Păsările soarelui erau făcute din foc şi nu puteai să le ţii mult timp. Curând Dzivaguru a trebuit să le dea drumul şi Nosenga le-a prins într-o plasă. Acum erau ale lui.
El le-a ridicat sus în cer şi lumina a reapărut. Oamenii erau bucuroşi. Aceasta se întâmpla în mijlocul iernii şi nu se aşteptau să vadă soarele atât de devreme.
„Crezi că mi-ai furat dragostea oamenilor?” a răsunat vocea supărată a lui Dzivaguru. „De fiecare dată când vei ridica în ceruri păsările soarelui, eu voi opri ploaia şi pământul va ajunge uscat şi sterp. Dacă le dai prea mult soare, oameni vor ajunge să te blesteme.”
Şi aşa a fost de atunci încolo. Soarele apare în fiecare zi, dar când păsările lui stau prea mult pe cer, pământul e uscat şi oamenii se roagă să primească ploaie.

Ocolul Pământului în 80 de poveşti, Saviour Pirotta