Pătimirea Sfântului Mucenic Petru, ce se mai cheamă şi Avesalonitul

Fiind prigonire în cetatea Avlona împotriva creştinilor, a fost prins şi Petru, căruia-i mai zicea şi Avesalamitul.
Adus în faţa ighemonului Sever, urmarea vorbirii dintre ei a fost aceasta:
A zis Sever:
— Din ce neam eşti?
— Sunt creştin, a răspuns Petru.
— Ce îndeletnicire este aceasta?
— Nici una nu poate fi mai mare şi mai bună…
— Ştii porunca împărătească?
— Eu ştiu porunca Dumnezeului meu, care este adevăratul şi veşnicul împărat.
— Împăratul a poruncit creştinilor că ori jertfesc idolilor, ori îi aşteaptă moartea.
— Şi împăratul cel veşnic şi adevărat a poruncit că de va jertfi cineva diavolilor, iar nu Dumnezeului celui viu. acela în veci să piară. Judecă aşadar cu dreptate: se cade oare să calc porunca împăratului ceresc?
— Nu ştii că am putere să te omor?
— Fă degrabă ce zici, că mă apropii aşa de Domnul meu.
— Nu, ci voi răbda încă, aşteptând să jertfeşti idolilor…
— În deşert aştepţi, fă acum ceea ce ai să faci, că eu nu voi săvârşi nicicând voia ta. Eu slujesc lui Iisus Christos şi El nu mă lasă să fac aceasta.
Văzând Sever că nu izbuteşte să-l înduplece, a poruncit, cu mânie, să-l spânzure, ceea ce călăii îndepliniră fără zăbavă.
Sub chin, Sever 1-a întrebat:
— Ei, ce zici? Jertfeşti idolilor? Petru, cu linişte, i-a răspuns:
— Pune să mă sfâşie cu căngile acelea, că eu ţi-am spus că nu mă închin decât Dumnezeului meu, pentru al cărui nume pătimesc.
A întărit atunci cazna Sever în aşa fel că se spăimântară şi călăii, dar Petru sta liniştit în mijloc cântând, zicând:
— Necontenit am cerut să locuiesc în casa Domnului în toate zilele mele. Slăvit să fie numele Lui. Paharul mântuirii voi lua şi slavă îi voi da în veci!
Scrâşnind de mânie, Sever a adus alţi călăi mai înfricoşători şi le-a poruncit să muncească pe Petru cu aspră îndîrjire. Lovindu-1 cu putere, sângele a început să-i curgă din rupturile cărnii, aşa că poporul ce stătea faţă a fost cuprins de milă pentru Petru şi unul din ei, apropiindu-se de el, l-a rugat:
— Înfrânge-te, omule, şi jertfeşte idolilor, ca să te izbăveşti din aceste munci amare.
Iar sfântul i-a răspuns:
— Aceste munci nu sunt nimic, nicio durere nu-mi pricinuiesc, ci numai de m-aş lepăda de Dumnezeul meu aş cădea în munci grele, fără de izbăvire.
Văzând acestea, Sever a răcnit spre Petru:
— Te dau morţii!
Iar Petru, luminat de pacea lui Iisus Christos, i-a răspuns prieteneşte:
— Este ceea ce doresc şi eu: să mor pentru Dumnezeul meu.
Ridicându-se ca judecător, Sever a grăit hotărârea:
— Pe Petru, care a defăimat porunca nebiruitului împărat pentru legea Dumnezeului său, poruncesc să fie răstignit pe cruce!
Şi, năruindu-se asupra lui, călăii l-au ţintuit pe cruce, cum altădată a fost Iisus, pentru care pătimea Petru, zis Avesalamitul.
Acestea s-au întîmplat în cetatea Avloniei, pe vremea lui Maximian, împăratul Romei.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I