Pătimirea Sfântului Mucenic Vasile, Preotul Anchirei – 22 martie

Sfântul Vasile era preotul bisericii Anchira din cetatea Galatiei. El se sârguia să înveţe pe oameni adevărul creştinesc şi să-i întoarcă din calea diavolească.
Fară temere, el zicea mulţimii:
– Vă arăt tuturor calea care duce la mântuire prin Domnul nostru Iisus Christos… şi înconjura cetatea, întărind pe fiecare ca să ţie desăvârşit credinţa.
Cum pe acea vreme tot sufletul creştinesc cel drept-credincios era prigonit, sfântul a fost clevetit la împăratul Constantin, fiul marelui Constantin, că ar fi tulburând poporul.
S-au ridicat asupra lui închinătorii la idoli, zicându-i:
– De ce înconjuri cetatea hulind împotriva zeilor? Iar Vasile le răspundea:
– Nu eu stric legea voastră, robi ai diavolului, ci cel ce locuieşte în cer, cu puterea lui nevăzută…
Duşmanii lui umplându-se de mânie la aceste vorbe, l-au luat şi l-au dus la mai-marele Satumin, zicând:
– Iată, omul acesta tulbură cetatea, răsturnând altarele noastre şi hulind pe împăratul…
Iar Saturnin l-a întrebat:
– Cine eşti tu, îndrăzneţule? Răspuns-a sfântul Vasile:
– Mă cinstesc să fiu creştin…
– De ce tulburi cetatea noastră şi huleşti pe împăratul?
– Cetatea nu tulbur, iar pe împăratul nu hulesc ci numai dau slăvire împăratului ceresc…
Saturnin l-a înfruntat:
-Nu mai minţi, limbutule, ci supune-te împăratului!… Sfântul Vasile i-a răspuns:
– Eu nu mint, iar zeilor împăratului nu mă supun… Auzind aceasta, Saturnin s-a mâniat şi a poruncit
slujitorilor să dezbrace pe preot şi spânzurându-l de copaci, să-i sfîşie carnea de pe trup.
Iar el, în munci, se ruga: „Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai învrednicit să pătimesc pentru Tine!”
în vremea aceasta, Saturnin îl ispitea, cerându-i să se închine zeilor, dar sfântul Vasile nici nu-l auzea, ci se ruga cu putere lui Dumnezeu.
Văzând că nu-i poate face nimic, l-a trimis la teminţă.
Pe urmă, Saturnin a trimis scrisoare împăratului Iulian, cel asupritor de creştini, arătându-i purtările preotului Vasile. împăratul a trimis atunci la închisoare pe unul zis Elpidie, dascăl al pierzării, care fusese odinioară creştin şi se lepădase. Pe drum, Elpidie şi-a mai adăugat încă doi călcători de lege, Pigasie şi Asclipie.
Ajungând la Anchira, Pigasie a mers în temniţă la sfântul Vasile şi i-a zis:
– Bucură-te Vasile!… Vasile i-a răspuns:
– Nu-ţi este ţie bucurie, cel fără de bucurie şi călcător de adevăr, care ai părăsit lumina Domnului şi ai picat în noroiul idolesc… Ce vei face Când va cerceta Domnul despre tine?… Pe urmă, Vasile s-a rugat lui Dumnezeu.
Auzind acestea, Pigasie s-a tulburat şi, ducându-se la prieteni, le-a spus vorbele lui Vasile. Ei s-au umplut de mânie şi au mers la marele Saturnin şi l-au vestit de aceasta.
Saturnin l-a scos pe Vasile din nou la întrebări şi la chinuri. Dar cu nimic n-au putut birui virtutea de credinţă a sfântului Vasile.
Despre o asemenea bărbăţie şi îndrăzneală străbătând vestea printre creştini, toţi l-au fericit pentru această mărturisire întru Domnul Christos şi şi-au aflat şi ei credinţa îmbunătăţită.
Văzându-l nebiruit, l-au aruncat din nou în temniţă.
Trecând puţină vreme, chiar împăratul a venit în Anchi-ra şi, aflând despre Vasile, l-a adus de faţă la judecată.
Sfântul Vasile a ftiers cu chip luminat la împăratul, având minunată cuviinţă.
întrebîndu-l cine este, Vasile i-a răspuns:
– Sunt creştin, numele acesta îmi este mai scump ca toate.
– Crezi celui care a luat moartea de ocară pe vremea lui Pilat?

– Da, cred în Iisus Christos, cel pe care l-ai părăsit tu… împăratul, lăsîndu-se dus de mânie, a strigat la el:
– Nebunule, nu va fi aşa precum vrei tu!… Vasile i-a zis:
– Nici pământul nu te va primi Când vei muri, o, împăratule!… (Ceea ce aşa s-a şi întâmplat la vreme.)
Împăratul a strigat celor din jur, cu turbare:
– În fiecare zi să-l jupuiţi, câte şapte curele făcând din pielea lui!…
Şi aşa au făcut chinuitorii, iar sfântul răbda şi se ruga lui Dumnezeu. Peste câteva zile, sfântul a cerut să vorbescă cu împăratul. Şi a mers, aşa, jupuit de piele, înaintea lui, zicând:
– Iată, nebunule, puterea lui Christos Domnul!… împăratul, orbit de patimă, a poruncit să fie străpuns cu lungi ţepi de fier.
Pe când slujitorii îl ucideau, sfântul se ruga, zicând: „Lumina mea, Christoase, Tu nădejdea mea, Ţie mă
închin şi-ţi mulţumesc că m-ai scos din iadul cel de jos, ca să fiu şi eu părtaş odihnei veşnice… Primeşte de acum în pace duhul meu, Doamne…
Sfârşind rugăciunea, sfântul Vasile, străpuns de ţepii de fier, a adormit ca într-un somn dulce, dându-şi duhul în mâinile Domnului.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. III