Pătimirea Sfinţilor Mucenici Nicandru, Episcopul Mirelor, şi a lui Ermeu preotul (4 noiembrie)

Aceşti sfinţi au fost luminaţi cu credinţa şi puşi la lucrarea cea sfinţită de către Sfântul Apostol Tit. Deci, întorcând pe mulţi elini de la rătăcire şi aducându-i la Hristos, au fost prinşi de păgâni şi aduşi înaintea lui Livanie comitul, spre întrebare, silindu-i să se lepede de Hristos. Iar dacă a văzut că nu poate, a poruncit să-i lege de nişte cai iuţi şi, fugărind caii, să-i târască pe robii lui Hristos.
Deci, fiind târâţi îndelungă vreme, s-a înroşit pământul cu sîngele lor, căci li se răniseră trupurile, lovindu- se pe pământ de pietre şi de lemne; şi erau gata să moară, dacă Domnul nu i-ar fi întărit pe ei în nişte chinuri ca acestea.
După aceasta, fiind abia vii, i-au aruncat în temniţă şi-i chinuiau acolo cu foamea şi cu setea. Iar Domnul îi hrănea cu pâine cerească şi le tămăduia rănile. Apoi, după cîtăva vreme, iarăşi au fost scoşi la întrebare şi, nesupunându-se poruncii chinuitorului, au fost spânzuraţi pe lemn, strujiţi cu unghii de fier şi arşi cu făclii.
După aceea fiind aruncaţi într-un cuptor cu foc, au rămas nevătămaţi, căci îngerul Domnului, venind la dânşii, a răcorit cuptorul şi pe dânşii i-a păzit de foc.
Auzind aceasta, ighemonul a poruncit să li se înfigă cuie de fier în cap, în inimă şi în pântece; şi făcându- li-se aceasta, le-a săpat o groapă. Şi, încă răsuflând, i-au târît acolo, apoi i-au acoperit cu ţărână. Deci cu aspră şi silnică moarte săvârşindu-se, acum vieţuiesc în dulce şi veselitoare viaţă împreună cu Domnul, a Cărui slavă este în veci. Amin.

Viețile Sfinților, noiembrie