Pomenirea Sfinţilor Apostoli Iason şi Sosipatru, din cei şaptezeci, a fecioarei Cherchira şi a celor împreună cu dânşii (28 aprilie)

Sfântul Apostol Iason era tarsinian. El a venit cel dintîi din Tars, către dreapta credinţă. Iar Sfântul Sosipatru era apostol din Ahaia. Amândoi aceştia, după primirea sfintei credinţe în Hristos, au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numeşte rudenii ale sale. Deci Iason a fost ales episcop al cetăţii sale Tarsul, iar Sosipatru a luat ocîrmuirea Bisericii Iconiei şi au păscut bine Bisericile lor şi le-au înmulţit. Apoi s-au dus în părţile Apusului şi mergând în insula Cherchirei, au zidit o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Întîiului Mucenic Ştefan, unde, slujind lui Dumnezeu, pe mulţi i-au atras la credinţa în Hristos.

Dar fiind ponegriţi în faţa lui Cherchilin, stăpânitorul acelei insule, au fost închişi într-o temniţă, în care şedeau şapte tîlhari ale căror nume sunt: Satornie, Iachishol, Faustinian, Ianuarie, Marsalie, Eufrasie şi Mamie, pe care sfinţii apostoli, cu vorba lor cea de Dumnezeu însufleţită, i-au adus la sfînta credinţă şi din lupi i-au făcut oi. Împăratul a poruncit să se umple o căldare mare cu smoală, pucioasă şi ceară şi să o fiarbă, iar pe acei şapte legaţi să-i arunce în acea căldare. Deci, sfîrşindu-se muceniceşte, au luat cununi de la Dumnezeu. Şi a crezut în Hristos şi străjerul temniţei, căruia i-au tăiat întâi mâna, apoi amândouă picioarele; şi fiindcă tot timpul chema numele lui Hristos, i-au tăiat capul şi s-a numărat în ceata sfinţilor mucenici. Iar pe Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru, scoţîndu-i din temniţă ighemonul, i-a dat boierului Carpian la muncă, care, luîndu-i, i-a legat şi i-a trimis iarăşi în temniţă. O pătimire ca aceasta a sfinţilor apostoli văzând-o Cherchira, fiica stăpânitorului, şi aflînd că pentru Hristos pătimesc, a mărturisit şi ea că este creştină; şi scoţînd de pe ea podoabele cele de mare preţ şi gherdanurile, le-a împărţit la săraci. De acest lucru auzind tatăl ei, s-a supărat şi se străduia în tot chipul, să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar neputând, a închis-o într-o temniţă deosebită şi din mânia cea mare a poruncit să o dea unui arap, spre desfrânare. Iar când s-a apropiat arapul de uşile temniţei, un urs sălbatic a alergat şi, apucându-l, îl rupse. Simţind fiica împăratului, care era în temniţă şi uitându-se pe ferăstruie, a izgonit acea fiară cu numele lui Hristos, iar pe arap l-a tămăduit de răni şi l-a învăţat cunoştinţa lui Hristos, făcându-l creştin şi ostaş al Lui. Apoi a strigat arapul cu glas tare: „Mare este Dumnezeul creştinilor!” Pentru aceasta, împăratul l-a schingiuit fără de milă şi, sfîrşindu-se muceniceşte, a trecut în ceata mucenicilor. Stăpânitorul a poruncit ostaşilor să pună lemne împrejurul temniţei şi să le aprindă, ca împreună cu temniţa să ardă şi fiica lui. După ce a făcut aceasta şi a ars temniţa, s-a găsit fecioara vie şi nearsă. O minune ca aceasta auzind-o, mulţi din popor au crezut în Hristos. Apoi a spânzurat-o muncitorul de un lemn şi cu fum greu a înăbuşit-o şi cu săgeţi a însăgetat-o, până ce şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. După sfîrşitul ei, a început tiranul stăpânitor a prigoni pe cei ce au crezut în Hristos; iar aceia, temându-se de tirania ighemonului, au fugit într-o insulă ce era aproape şi s-au ascuns. Aflînd de ei stăpânitorul, a înotat spre insula aceea, vrând să-i pedepsească cumplit. Dar când a fost la mijlocul mării, fiind pedepsit de mânia lui Dumnezeu, s-a afundat în mare ca şi faraon cel de demult, iar credinciosul popor, izbăvindu-se din mâinile lui cele tirane, a adus cântări de mulţumire lui Dumnezeu. Atunci Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru, liberându-se din temniţă, învăţau poporul Cuvântul lui Dumnezeu, fără a mai fi opriţi. După acesta a venit alt ighemon şi auzind de sfinţii apostoli, i-a prins şi a poruncit ca într-o baie de fier să pună smoală, pucioasă şi ceară, să o fiarbă şi să arunce pe sfinţi acolo. Făcându-se aceasta, sfinţii, cu darul lui Hristos, au fost nearşi în baia aceea; iar din cei necredincioşi, care stăteau împrejur, s-au ars mulţi cu acel foc. Văzând unii acea înspăimântată minune, au crezut în Hristos. Încă şi împăratul insulei a crezut şi o piatră la grumaji spânzurându-şi se tânguia, zicând: „Dumnezeul lui Iason şi al lui Sosipatru, miluieşte-mă pe mine!” Atunci sfinţii apostoli adunând pe toţi cei ce crezuseră, i-au învăţat cuvântul adevărului. Învăţînd şi pe împărat, l-au botezat în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi i-au pus numele Sebastian. După câteva zile, fiul împăratului s-a îmbolnăvit şi a murit; iar sfinţii apostoli, rugându-se lui Dumnezeu, l-au înviat din morţi. Şi alte multe minuni au făcut sfinţii; au zidit biserici frumoase împreună cu împăratul şi toate le-au săvârşit cu bine şi cu sfinţenie, iar turma lui Hristos au crescut-o. Apoi, la bătrâneţe, sfîrşindu-li-se viaţa, s-au suit la doritul lor Hristos, Domnul, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin. Pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian (28 aprilie)
Împărăţind Diocleţian şi Maximian, păgânii împăraţi, iar antipaţi fiind Tarcvinie şi Gavinie, în al doilea an al stăpânirii lor, s-a ridicat diavoleasca mânie asupra creştinilor. Pentru că, stăpânind acei împăraţi şi antipaţi toată lumea, a ieşit de la dânşii această poruncă: „Deşi ştim că toţi cei ce sunteţi sub stăpânirea 193
noastră cinstiţi cu cucernicie pe zei, însă noi avem purtare de grijă pentru buna îndreptare a toată împărăţia. Şi pe toţi care în vremurile noastre stăpânesc părţile Romanilor, îi rugăm şi îi sfătuim, ca şi pe ceilalţi să-i aducă spre cinstirea zeilor şi spre dragostea către dânşii în toate chipurile. Iar de se va afla cineva, în orice loc, pomenind numele lui Hristos, unul ca acela va porni mânia noastră asupra sa”. Această poruncă auzind-o, popoarele s-au adunat vrând să săvârşească cele ce li se poruncise lor, adică să aducă zeilor jertfe şi lăudau pe boierii lor, zicând: „Să se bucure şi la mulţi ani să fie sănătoşi stăpânii noştri, cei ce au purtare de grijă pentru cinstirea zeilor!” A zis către dânşii antipatul Tarcvinie: „De vreme ce vedem la voi o atât de mare osîrdie, vă rugăm ca mâine dimineaţă să vă adunaţi ca să aducem zeilor jertfe împreună. Dar acum să vă odihniţi, că aţi venit de departe şi cu noi vă veţi veseli; iar după săvârşirea jertfei, fiecare se va întoarce la cetatea sa”. A doua zi s-au adunat toţi şi s-a săvârşit praznicul cel urît de Dumnezeu, aducând jertfe necurate zeilor lor, apoi Tarcvinie i-a liberat. Iar a doua zi, un oarecare din păgânii închinători la idoli, mergând la Tarcvinie, i-a zis: „Sunt aici trei bărbaţi, care în ziua de ieri, n-au voit să asculte poruncile voastre şi să aducă jertfe zeilor; şi se zice despre ei că se închină Unui Dumnezeu Care este în ceruri”. Deci, Tarcvinie a trimis de îndată pe slujitorii săi, ca să-i prindă şi căutându-i, i-au aflat în satul lor care se chema Ozovia, petrecând în rugăciune către Dumnezeu. Prinzându-i, i-au legat cu lanţuri de fier şi i-au dus îndată în cetatea Dorostol (Dorostol, în sudul Dobrogei de astăzi). Acolo s-au întîlnit amândoi antipaţii de atunci. Cînd au sosit în cetate, se înserase şi, fiind înştiinţat Tarcvinie despre prinderea acestor trei creştini, a poruncit ostaşilor să-i păzească până a doua zi. Toată noaptea aceea, sfinţii au petrecut-o în rugăciuni, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, dă-ne din cer puterea Ta spre ajutor, ca să putem birui pe potrivnicii noştri şi cu darul Tău învredniceşte-ne să luăm cununile biruinţei”. Iar după ce s-a făcut ziuă, Tarcvinie, mergând la judecată împreună cu Gavinie, a poruncit să aducă înaintea lor pe creştinii cei prinşi. Tarcvinie a întrebat: „Aceştia sunt cei ce defaimă porunca noastră şi îşi ţin credinţa după a lor voie?” Apoi a zis către sfinţi: „Spuneţi-vă mai întâi numele voastre”. Sfântul Maxim a răspuns: „Eu sunt creştin după credinţa lui Hristos, precum şi aceşti fraţi ai mei, iar după obiceiul omenesc mă numesc Maxim”. Ighemonul a zis: „Ai răspuns, arătându-te îndată că nu slujeşti zeilor noştri, ci altora. Dar celălalt care îţi urmează, cum se numeşte?” Iar acela singur a răspuns: „Mă numesc Dada şi sunt, de asemenea, creştin, ca şi întâiul nostru frate”. Tarcvinie a zis: „Dar al treilea cum se numeşte?” Acesta a răspuns: „Eu mă numesc Cvintilian şi sunt şi eu creştin”. Notarul Magnilian scria cuvintele fiecăruia. Antipatul Gavinie a zis către notar: „Le-ai scris numele lor?” Notarul a răspuns: „De va porunci stăpânirea voastră, le voi citi”. Gavinie a poruncit şi notarul a citit, zicând: „Numele creştinilor celor ce sunt acum de faţă, după spusele lor înaintea tuturor, sunt acestea: Maxim, Dada şi Cvintilian”. Tarcvinie a zis către sfinţi: „Iată, viaţa voastră se află în mâinile noastre; deci, de voiţi ca să trăiţi, mergeţi de aduceţi jertfă la maica zeilor şi veţi fi slujitori ai aceleia, în locul celui care a murit şi care s-a dus la Dia, cerescul împărat, ca să-i slujească acolo”. Iar Sfântul Maxim a răspuns: „Preanemilostivule şi preaneruşinatule, oare nu te temi tu de Domnul, numind Dumnezeu pe necuratul desfrânat şi împărat zicându-i aceluia? Să ştiţi, oameni buni, că Hristos este Împăratul cerului, Care poartă grijă de toţi şi pe toate le ţine pe palma Sa; aceasta să o ştiţi, că noi nu vom împlini pierzătoarea voastră poruncă, fiindcă suntem zidire a adevăratului Dumnezeu”. Iar antipatul Gavinie, chemând la dânsul pe Dada şi pe Cvintilian, a vorbit cu dânşii multe cuvinte deşarte, vrând să-i înşele cu credinţa lui păgână.
Sfinţii i-au răspuns: „Noi ţinem ceea ce a zis fratele nostru Maxim, deoarece acesta este citeţ al bisericii soborniceşti şi înţelege foarte bine dumnezeiasca Scriptură şi ştie ce ne este nouă de folos; iar tu cu diavoleasca nebunie înşelîndu-te, nu ştii ce-ţi este de folos. Şi de ai fi voit să ne asculţi, ai fi văzut lumina cea cerească”. Gavinie cu Tarcvinie au zis: „Iată în atâtea chipuri vă îndemnăm, sfătuindu-vă cele bune, iar voi nu vă supuneţi, ci petreceţi în îndărătnicia voastră”. Răspuns-a Sfântul Maxim: „Voi singuri vă îndrăciţi, vrând ca pe oamenii cei ce bine vieţuiesc şi slujesc Unuia Dumnezeu, să-i atrageţi la diavoleasca credinţă; ci acum faceţi nouă ceea ce voiţi să faceţi, că nu ne veţi întoarce de la a noastră credinţă niciodată”. Atunci antipaţii Gavinie şi Tarcvinie sfătuindu-se unul cu altul ce să facă cu dânşii, au poruncit să ducă pe sfinţi în temniţă. Iar ei mergeau, bucurându-se şi vorbind despre a lor mântuire. 194
Şezând sfinţii în temniţă, se îndeletniceau în duhovniceasca vorbire. Pentru că Maxim, din dumnezeiasca Scriptură, mult învăţa pe Dada şi pe Cvintilian. Apoi, la miezul nopţii a adormit şi a văzut în vedenie pe diavol încingându-şi armele şi tăbărând asupra lor. Deşteptându-se din somn, au văzut pe Îngerul Domnului, zicându-le: „Nu vă temeţi, căci Dumnezeu, Căruia v-aţi încredinţat, vă va primi şi nu este departe de voi, ajutându-vă!” Cu acea îngerească arătare şi cu cuvintele lui întărindu-se mucenicii, au binecuvântat pe Dumnezeu preamărindu-L până dimineaţa. Iar antipaţii iarăşi, şezând la judecată, au poruncit să aducă la dânşii pe cei legaţi. Şi, aducându-i pe ei, le-a zis Gavinie: „Iată, înaintea noastră staţi! Deci, acum vă sfătuim să aduceţi jertfă zeilor, că nu puţine daruri veţi cîştiga de la noi; iar de nu ne veţi asculta, apoi morţi veţi fi, fiind singuri vinovaţi, căci aceasta ne-au poruncit în vis zeii noştri pentru voi, în noaptea trecută”. Iar sfinţii mucenici au răspuns: „Şi nouă ne-a arătat Dumnezeul nostru în vedenie ca pentru numele Lui cel Sfânt să răbdăm toate chinurile”. Tarcvinie zise către Gavinie: „Aceştia, de nu vor fi trimişi la mucenicie, niciodată nu se vor supune, ca să ne asculte”. Gavinie zise: „Deoarece singuri şi-au ales suferinţa, singuri şi-au scris pricina”. Şi au poruncit antipaţii slujitorilor, să dezbrace de pe mucenici hainele, iar după ce i-au dezbrăcat, a zis Gavinie: „Legaţi-i, întindeţi-i pe pământ şi-i bateţi!” Şi îndată slujitorii au împlinit porunca. Apoi Tarcvinie a zis către slujitori: „Întrebaţi-i de voiesc să ne asculte şi să jertfească zeilor. Iar de nu, apoi alte munci le vom găti, ca să-i pierdem de tot”. Deci, întrebînd pe mucenici, au răspuns toţi odată: „Noi, fiind întăriţi de Dumnezeul nostru, nu ne îngrijim de muncile voastre, nici nu ascultăm sfatul vostru cel viclean şi nici nu vom jertfi diavolilor”. Tarcvinie a zis către slujitori: „Aruncaţi-i iarăşi în temniţă, fiindcă este vremea prânzului”. Fiind aruncaţi sfinţii, după ce a trecut al şaptelea ceas, amândoi antipaţii, şezând la judecată, au pus înaintea lor pe sfinţii mucenici. Şi a zis Gavinie: „Maxime, nu te-ai înduplecat să asculţi sfatul nostru, ca să jertfeşti zeilor?” Sfântul Maxim răspunse: „Noi nu primim un sfat ca acesta, ci, precum v-am spus mai înainte, aşa zicem şi acum: că nici unuia nu ne vom închina, decât numai Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt”. Atunci, mâniindu-se, Gavinie a zis către mucenici: „Dacă nu voiţi să vă înţelepţiţi şi să vă închinaţi zeilor, apoi vă vom pierde; căci vom porunci să vă ducă la locuri barbare şi acolo să vă taie capetele”. Iar mucenicii au zis: „Vă jurăm ca prin faptă să săvârşiţi cuvintele voastre”. Atunci sfinţii luînd asupra lor hotărâre de moarte, au preamărit pe Dumnezeu şi au zis: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ne-ai izbăvit de acest veac rău de acum, primeşte-ne în odihna Ta şi ne învredniceşte Împărăţiei Tale celei cereşti!” Astfel rugându-se sfinţii mucenici, i-au dus la locul cel mai sus zis, care se numea Ozevia şi acolo le-au tăiat capetele. Astfel şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu, Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian, în 28 de zile ale lui Aprilie, împărăţind Diocleţian şi Maximian, iar Tarcvinie şi Gavinie fiind antipaţi. Însă în noi toţi stăpâneşte Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, stăpânirea şi împărăţia, în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor, aprilie