Pomenirea Sfinţilor Mucenici Eusebiu şi Prisc, mărturisitorii (21 septembrie)

Sfântul Eusebiu era în părţile Feniciei creştin tăinuit. Iar când a sosit prigoana cea mare de la păgâni asupra creştinilor, care unde puteau să prindă pe creştini îi chinuiau în multe feluri şi, mulţi credincioşi fugind din mâinile păgâneşti, se ascundeau prin locuri neştiute. Atunci Eusebiu, dând adevăratul preţ cuvintelor lui Hristos: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri” (Matei 10, 32), s-a umplut de dumnezeiască râvnă, şi ducându-se, a stat înaintea mai marelui acelei cetăţi şi i-a zis: „Ce te înnebuneşti de Dumnezeu, luptătorule, prigonind turma lui Hristos!?” Iar mai marele căutând spre dânsul, a zis: „Tu cine eşti?”, iar el a răspuns: „Rob al lui Hristos sunt, al cărui vrăjmaş eşti tu”. Iar mai marele mâniindu-se, a zis: „De unde ţi-a venit ţie, ticălosule, îndrăzneala aceasta, să stai înaintea mea şi să mă ocărăşti pe mine, cel ce sunt mai marele?” Iar Eusebiu a răspuns: „Rîvna cea după Domnul meu Iisus Hristos m-a pornit pe mine, ca să vădesc orbirea voastră, că v-aţi înnebunit închinându-vă Diavolului, iar nu lui Dumnezeu”. Atunci mai marele a poruncit să-l dezbrace pe el, şi spânzurându-l, să-i strujească trupul lui. Şi l-a strujit mult cu fiare ascuţite, încât i se vedeau oasele. Apoi oţet şi sare au turnat, şi-i freca ranele lui, şi toate acestea le-a răbdat cu vitejie mărturisitorul lui Hristos ca şi cum n-ar fi fost al lui trupul şi se bucura în pătimirile sale, împlinind lipsirea necazurilor lui Hristos în trupul său. După răbdarea chinurilor acelora, chinuitorii îi ziceau: „Jertfeşte zeilor şi vei fi viu, iar de nu vei jertfi, te vom pierde cu desăvârşire”.
Iar el a răspuns: „Voi mă veţi pierde, dar Hristos al meu mă va afla, pentru care eu până la sfârşit voi răbda, că acela ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”. Deci, văzându-l pe el că este neplecat, îi tăiară capul cu sabia, şi aşa s-a suit la ceruri, ca să ia cununa podoabei din mâna Domnului. Iar sfântul Prisc a mărturisit numele lui Hristos în Frigia, şi pe mulţi din păgâni i-a adus la Hristos. Apoi l-au prins necuraţii şi l-au spânzurat şi l-au strujit pe coaste adânc, şi ca pe nişte pământ au arat trupul lui cu unghii de fier, ca să semene sângele mucenicesc spre creşterea şi înmulţirea Bisericii lui Hristos. Iar oarecare din păgânii cei ce stătea acolo, privind la o strujire cumplită ca aceea şi la mucenicescul sânge cel ce se vărsa, sălbăticindu-se de mai multă mânie ca fiarele, şi-au scos săbiile lor, cu care împungeau pe sfântul, pe care prin tot trupul străpungându-l, la sfârşit îi tăiară capul. Aşa a pătimit pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, bunul mărturisitor, pe care acum îl mărturiseşte Hristos înaintea Tatălui Său cel Ceresc, căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

Viețile Sfinților, septembrie