Rugăciune

Rugăciune

Pe bolta cerească, norii ședeau,
Ploaia-mi mângâia lin chipul.
Suferințe adânci, treptat, țeseau
Lacrimi reci, ce însoțeau timpul.

Iar rostul fiecărei clipe dulci
Se cufunda în mare cu dispreț,
Rătăcită pe veșnicele lunci,
Întrebându-mă de-un preț.

Căci greșeala îmi surâdea încet,
Și fala, strâns mă ținea de mână.
Apa limpede-mi realiza portret,
Într-o împărăție etern nocturnă.

Când pe obraji privești cum cern
Fericiri pe deplin învinse,
Iar acum pe suflet lung aștern,
Sentimente, azi compromise.

Fiorii te cuprind, în zadar probabil,
Cauți liniștea, în jur plin de zgomot.
Lipsit de iubire, de o faptă capabil,
Ascultând sufletește un prim clopot.

Inima-ți ghidează spiritul neajutorat
Pe-un drum cu zeci de speranțe.
Vei regăsi întotdeauna un împărat
O împăcare, în multe circumstanțe

Pășind în casa sa pământească,
Unde îl vei putea cunoaște.
Fapte ce vor reuși să unească
Suflete de om, cu greu purtate.

Pășesc fără gânduri în împărăție,
Doar cu odorul enigmatic.
Simțit de tălpile ce pășesc pe glie,
De fiecare animal sălbatic.

O rugăciune reflectată din abis
Oferă strigăte prin lume.
Un înger deghizat în om, trimis,
Prefăcându-se umil în turme.

Fără un călduros adăpost
Pe genunchi cu o biblie,
Lacrimile sale nu necesită un cost,
Ci doar dorința de familie.

Printre indiferenții trecători,
Ce răului i-au căzut pradă,
Se zărește unul dintre inocenți,
Ce-i dăruiește o pâine caldă,

Iar brusc, în fața ochilor săi,
Din nimic, un înger crește.
Purtându-l pe ale fericirii căi,
Apoi, zâmbind, șoptește:

„Tu ai fost singurul ce te-ai oprit
Să mă ajuți, plângând.
Milă ai avut față de un om mâhnit,
Doar tu, omule de rând!

Ai trecut un al vieții examen
Oferind totul pentru nimic.
În schimb, nu ai cerut un galben,
Nu m-ai considerat un om mic.

Iar datorită faptelor creștine,
Vei avea parte de căldură,
Nu vei regăsi crude destine,
Dacă vei ocoli întreaga ură.

Eu îți pot înmâna această bucurie,
Scopul este ca tu să o întâlnești.
Să-ți constitui personala teorie,
Lucrurile mărunte să le prețuiești”.

Spusele cerești se aud în ecou,
Deschid ochii, fac o plecăciune,
Am regăsit în mine suflet de erou,
M-a ajutat o dragă rugăciune.

Suntem răsplătiți cu cât ni se cuvine,
Iertarea nu i se aseamănă uitării,
Ține minte! Dumnezeu este cu tine,
Indiferent de comorile din abisul mării.

Străină este clipa-n care mă voi odihni,
Pe veci, închizând ochii cu dor,
Masa cea făr’ de sfârșit îmi va tihni,
Doar auzind sufletește al bisericii cor.

Ioana Țăndărel, Clasa a VI-a,
Școala Gimnazială „I. Gervescu”, Săvinești