Rugăciunea noastră să fie o declarație de dragoste pentru Domnul, și nu un raport cu cuvinte seci și goale!
„În dialogul iubirii se întâlnesc sufletele, se întâlneşte Dumnezeu cu noi” (Pr. Petru Munteanu).
Despre rugăciunea adresată lui Dumnezeu am mai citit şi am mai scris, dar atât de mult mi-a plăcut și m-a impresionat compararea acesteia, de către Pr. Petru Munteanu la Predica Evangheliei Duminicii Vameșului și a Fariseului cu un „raport sec” sau cu „o declaraţie de dragoste”, încât a încolţit în inima mea o dorinţă puternică, de a împărtăşi şi altor semeni această comparaţie şi de a argumenta veridicitatea ei. E atât de adevărată această comparaţie. Oare când ne rugăm fără iubire, fără credinţă, fără smerenie, cum e rugăciunea noastră către Dumnezeu? Oare nu e ca un raport sec, scris pentru un şef, pentru care în niciun caz nu nutrim sentimente de dragoste, poate nici măcar de respect? Cine scrie un raport către un şef cu iubire necondiţionată?
Cu siguranţă când Îl priveşti pe Bunul Dumnezeu doar ca pe un şef la care te duci să ridici doar pretenţii, la care te duci să îţi ceri doar drepturi, nu poate fi vorba de iubire, nu poate fi vorba de comuniunea autentică şi deplină în care se întâlnesc sufletele.
Oare când te rogi Bunului Dumnezeu doar să te ajute să îţi împlineşti tot felul de dorinţe, unele folositoare, altele nefolositoare şi neplăcute Acestuia, scrii o declaraţie de dragoste, o scrisoare de iubire, cu cuvinte de recunoştinţă, cu cuvinte de mulţumire, cu cuvinte de bucurie sfântă? Nu, fiindcă iubirea adevărată presupune reciprocitate, presupune să şi dăruieşti, nu numai să primeşti, presupune dialogul adevărului și sincerităţii, dialogul respectului, dialogul smereniei, dialogul comuniunii.
Oare când în rugăciunea ta te mândreşti şi te compari mereu cu semenul de lângă tine, pe care îl consideri mai rău decât pe tine, pe care îl consideri mai sărac în daruri decât tine, pe care îl consideri mult mai păcătos decât tine, nu eşti ca un subaltern care se duce la şef şi-l vorbeşte de rău pe colegul său, scoțându-i în evidență numai defectele, doar, doar va capăta întâietate în ochii acestuia?
Oare astfel de rugăciune nu e ca un raport sec şi fals, în care nu scrii şi despre meritele semenilor tăi, în care scoţi în evidenţă doar faptele tale, în care îţi expui doar punctele tari, şi nu şi punctele slabe, în care vorbești doar despre virtuțile tale, nu și despre greșelile și lipsurile tale?
Oare nu e ca un raport fals, cu cuvinte goale, ca un raport cu limbaj de lemn, care plictiseşte şi oboseşte, fiindcă nu e un limbaj al sufletului curat şi sincer? Pe Bunul Dumnezeu nu trebuie să-L priveşti ca pe un şef pentru care nu nutreşti sentimente sincere şi dezinteresate, ci trebuie să-L priveşti ca: „pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale, pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu mile şi cu îndurări, pe Cel ce umple de bunătăţi dorirea ta” (Psalmi 102, 3-5).
Bunul Dumnezeu trebuie să reprezinte pentru noi, totul, trebuie să reprezinte: Viaţa, Lumina, Adevărul. Pe Bunul Dumnezeu trebuie să-L mărturisim drept: Creatorul, Făcătorul, Ziditorul nostru şi al întregii lumi şi să-L slavoslovim cu iubire, aşa cum un îndrăgostit/ă îşi laudă iubita/iubitul.
Pe Bunul Dumnezeu trebuie să-L privim cu ochii inimii plini de iubire adevărată, nepieritoare şi cu neputinţă de a fi stinsă. Aşa cum un îndrăgostit face cea mai frumoasă declaraţie de dragoste persoanei iubite, aşa şi noi în orice clipă a vieţii noastre trebuie să-I facem Bunului Dumnezeu cea mai fierbinte declaraţie de dragoste, având inima plină de cântul iubirii, având inima plină de un dor adânc de ACASĂ.
În fiecare clipă a vieţii noastre să-I spunem Domnului: că Îl iubim, că Îl Slăvim, că Îi mulţumim pentru toate binefacerile ştiute şi neştiute. Rugăciunea noastră de iubire să se ţese mereu în inima noastră ca să Îl putem adora pe Dumnezeu, ca să putem trăi pe Hristos, ca să devenim următorii Săi iubitori şi credincioşi.
Rugăciunea noastră să fie făcută cu şoapte de dor şi iubire, să fie o vorbire smerită și curată, fiindcă numai rugăciunea săvârșită cu Duhul și adevărul este adevărata rugăciune ce se deosebește de rugăciunea celor mincinoși și a celor mândri, de rugăciunea fariseului din Evanghelie.
Când vrem să vorbim cu Tatăl Ceresc, să ne unim mai întâi cu Hristos, să-L chemăm să ne îmbrățișeze sufletul cu iubirea Sa, să ne aruncăm în brațele Sale, așa cum se aruncă îndrăgostiții în brațele iubirii lor.
Doar prin mijlocirea lui Hristos Care este, și Dumnezeu, și om, și Fiu iubit al lui Dumnezeu și Fiu al omului, ne putem aduce pe sine la Dumnezeu Părintele. Și de aceea numai întru acest nume al Mântuitorului Hristos, să ne rugăm. Mereu să ne unim și să vorbim cu dragoste lui Hristos, fără semeție și să-I vorbim cu mintea noastră, cu sufletul nostru, cu inima noastră, zicându-I: Doamne, Te iubim! Doamne, Îţi mulţumim pentru darurile cu care ne binecuvintezi cu multă iubire și milostivire! Doamne, ne e dor de Tine!
Doamne, ne e dor de ACASĂ!
Doamne, nu ne lăsa să slujim la doi domni, și Ție și lui mamona! Doamne, ajută-ne să avem o credință roditoare în fapte bune și frumoase, fiindcă noi singuri nimic bun nu putem face! Doamne, ajută-ne să ne predăm cu totul Ţie! Doamne, nu putem trăi fără Tine! Doamne, nu ne părăsi pentru păcatele noastre!
Fără Tine sufletul nostru e mort! Fără Tine sufletul nostru nu cunoaşte Raiul, bucuria, adevărul, credinţa, smerenia!
Fără Tine murim pentru veșnicie, fiindcă doar Tu ești Viața! Doamne, învață-ne lecțiile iubirii, iertării, milostivirii, smereniei! Doamne, ajută-ne să Te urmăm în toate! Doamne, ajută-ne să ne ducem crucea spirituală cu credință, iubire și nădejde! Doamne, ajută-ne să fim fii ai luminii! Doamne, ajută-ne să facem mereu Voia Ta! Doamne, ajută-ne ca întreaga noastră viață să fie un cântec de iubire necondiționată, un cântec de mărturisire și recunoștință!
Dacă Îl vom lăuda neîncetat pe Domnul precum îngerii din cer, dacă Îi vorbim cu sufletul și cu inimă smerită, sinceră și curată, dacă Îi vom cere cu smerenie toate cele de folos, dacă vom fi atenți la glasul și iubirea Lui, vom fi mereu uniți cu El, și nu cu vrășmașul diavol, vom fi mereu îndrăgostiți de El și rugăciunea noastră va fi mereu o declarație de dragoste, și nu un raport cu cuvinte seci și goale.
Să Îl iubim mereu pe Dumnnezeu, ca să avem iubire, viață, putere, credință. Să ne străduim să dobândim dragostea lui Hristos, fiindcă așa cum spunea Părintele Porfirie: „dragostea lui Hristos este o dragoste ce nu se poate pierde.
De acolo izvorăşte bucuria. Bucuria este Hristos Însuşi. Este o bucurie ce te face alt om. Este o nebunie duhovnicească, dar în Hristos. Acest vin duhovnicesc te îmbată precum vinul curat… Această beţie dumnezeiască este darul lui Dumnezeu ce se dă celor curaţi cu inima.”
Să Îi spunem mereu Domnului, precum Fericitul Augustin:
„Te iubesc, Doamne Dumnezeul meu, şi doresc
Să te iubesc pururi şi tot mai mult.
Căci Tu eşti, într-adevăr,
mai dulce decât mierea cea mai bună,
mai desfătat decât laptele cel mai ales,
şi mai strălucitor decât toată lumina.
De aceea eşti, pentru mine,
Mai de preţ decât aurul, şi argintul, şi nestematele… ”
Să conștientizăm, așadar, cum a spus Pr. Petru Munteanu, că doar: „În dialogul iubirii se întâlnesc sufletele, se întâlneşte Dumnezeu cu noi”.
Cristina Toma
