Scrisoare de la Doamne
De multe ori mi-am pus o întrebare arzătoare:
Dacă Dumnezeu mi-ar trimite azi, o scrisoare,
Ce ar vrea să îmi transmită cu ajutorul ei, oare?
Îndrăznesc să cred că, Doamne mi-ar scrie aşa:
Ţi-am dăruit cu toată dragostea:
libertatea, fiica mea,
Libertatea de a Mă iubi sau de a nu Mă iubi,
De a Mă primi în sufletul tău
sau de a nu Mă primi.
Tu Îmi spui de nenumărate ori
că, sincer Mă iubeşti,
Dar prin faptele vieţii tale,
crezi că asta Îmi dovedeşti?
Mă iubeşti cu adevărat:
când eşti o creştină căldicică?
Când eşti o copilă alintată,
neascultătoare, fără frică
De a încălca legea Mea,
fără frică de Judecata de Apoi?
Când trec zile în şir fără
să-ţi fie dor să vorbim amândoi?
Când pendulezi între lumea
cerească şi cea pământească?
Când uiţi atât de uşor de
învăţătura Mea sfântă, cerească?
Mă iubeşti cu adevărat,
când nu-ţi iubeşti la fel, toţi semenii
Şi iubirea pentru aproapele
ți se împiedică de pietrele: judecăţii,
Egoismului, nesimţirii şi
împietririi sufleteşti, mândriei, răutăţii?
Cel ce sincer Mă iubește,
Îmi iubește necondiționat toți copiii.
Mă iubești, când după Sfânta Liturghie
Mă încui în Biserică
Și nu mă iei acasă, părăsindu-Mă
până în următoarea duminică?
Dacă M-ai iubi, ai ști
că Mi-e dor mereu să vorbesc cu tine,
Că aș vrea să fii mereu înveșmântată
în haină de rugăciune,
Că aș vrea să-Mi vorbești
despre ale tale necazuri și bucurii,
Despre neliniștile, dilemele,
frământările sufletului și inimii.
Mă iubești, când după ce te unești
cu Mine prin Sfânta Împărtășanie,
Această legătură de iubire și
de comuniune n-o întărești pentru veșnicie
Și o rupi îndată, cu ale tale mari
și nenumărate greșeli, patimi și păcate,
Legându-te de cel viclean cu lanțuri
groase ferecate cu multe lacăte?
Mă iubești, când nu ești recunoscătoare
pentru darul minunat și prețios al vieții?
Când nu îți înmulțești în fiece clipă,
cu credință, hărnicie, bucurie – toți talanții?
Când rămâi insensibilă la frumusețea de basm
a Creației ce la tot pasul te-nconjoară,
Când lași întreaga ta ființă cuprinsă de tristețea
și deznădejdea rea, încet să-ți moară?
Să știi, draga mea copilă că iubirea
nu înseamnă vorbe goale, fără de valoare.
Iubirea înseamnă fapte, iubirea e roada dăruirii,
iubirea e prietenie pură, e soare
Ce-ți umple sufletul de căldura
și lumina comuniunii, de bucurie și speranță.
Iubirea e sinceritate, e încredere, prețuire,
respect, reciprocitate, iubirea e viață.
Ce fericit aș fi, dacă M-ai iubi cu adevărat,
sincer, cu întreaga ființă – necondiționat –
Și dacă cuvintele tale s-ar materializa în fapte,
fiindcă atunci, da, M-ai iubi curat!
Ce fericit aș fi dacă Mi-ai scrie și tu mai des
scrisori cu ale tale gânduri și trăiri!
Ce fericit aș fi dacă ți-ai număra
nu numai încercările, ci și multele binecuvântări!
Ce fericit aș fi dacă ai conștientiza că Eu
îți sunt mereu alături și infinit te iubesc!
Ce fericit aș fi dacă ți-ai dori fierbinte:
pe tronul inimii tale, doar Eu să sălășluiesc!
Să știi, draga mea copilă că aștept să îți dorești
să vii cu drag la a noastră întâlnire.
Să știi, draga mea copilă că Eu te înveșmânt mereu
în haină țesută cu fire de iubire,
Cu fire de iertare, cu fire de lumină,
cu fire de Har, cu fire de grijă și milostivire.
Te rog să nu te mai îndoiești niciodată
de iubirea și de a Mea pronie!
Te rog, așează-te mai des la masa sufletului
tău și cu sinceritate-Mi scrie:
Scrisori de dor, de iubire, de cerere,
de împărtășire a bucuriilor și durerilor!
Căci Eu la toate îți voi răspunde cu răbdare
și iubire și tu prin conținutul lor
Vei primi în dar: iubire, alinare,
înțelepciune, Har și infinite binecuvântări.
Te rog, așadar, copila mea dragă,
să ne scriem tot mai des, sincere scrisori!
Cu dragoste, Tatăl, Prietenul,
Tovarășul tău pe drumul vieții,
Cu dragoste, Ajutătorul și
Sprijinitorul tău pe drumul Crucii.
Cristina Toma
