Sfânta Cuvioasă Parascheva

În fiecare an, pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Cuvioasa Maica Parascheva. De mai bine de 350 ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de binecuvantare şi însănătoşire duhovnicească şi trupească pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pământ în prima jumătate al veacului al 11-lea. S-a născut în Epivata, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol. Se spune că pe când avea zece ani, fiind într-o biserică a Precistei”, a auzit citindu-se la Sfânta Liturghie: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8.34). Chemarea aceasta a Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârşire, încât şi-a împărţit hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a facut şi în alte împrejurări fără să ţină seama de mustrările părinţilor. Dupa ce au murit părinţii ei, ea vinde partea de avere şi o împarte săracilor apoi se retrage “în adancul pustiei”. Stă cinci ani la o mănăstire din Heracleea închinată Maicii Domnului, apoi pleacă spre Ţara Sfântă şi după ce a văzut Ierusalimul s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe din pustiul Iordanului unde s-a nevoit cu postul şi s-a înălţat duhovniceşte în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca şi ca alţi ostenitori ai pustiei.
Pe cand avea 25 de ani un înger i-a spus în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti: “să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pamântului şi să treci din această lume către Dumnezeu pe care L-ai iubit”. După acest vis, Sfânta, fără de voie lasă pustia şi se întoarce în lume, s-a îndreptat de la Constantinopol spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu şi-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o străină, dar Dumnezeu vrând să o proslăvească a descoperit în chip minunat cine era acea straină. Când un marinar a murit şi a fost îngropat alături de trupul neputred şi plin de mireasmă al Preacuvioasei Parascheva, noaptea, unuia dintre creştinii care săpasera groapa, anume Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de mulţime de îngeri.
Unul dintre îngeri l-a luat de mână şi i-a zis: Gheorghe, pentru ce n-aţi socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a vrut să o proslăvească pe pământ?” Împărăteasa pe care o văzuse în vis era Cuvioasa Parascheva care i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze într-un loc de cinste. Credincioşii au înţeles că este un semn dumnezeiesc şi au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au dus cu mare bucurie, aşezându-l în biserica din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte.
În anul 1641, cinstitele moaşte au fost aşezate în minunata biserică a mănăstirii “Sfinţii Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului Vasile Lupu. Una dintre marile minuni pe care le-a săvârşit Sfânta Parascheva a fost şi aceea din seara zilei de 26 decembrie 1888 când de la o lumânare, a ars sfeşnicul de lângă racla de lemn, în care erau aşezate cinstitele moaşte şi focul s-a extins arzând mocnind toată noaptea catafalcul pe care era aşezată racla prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni. A doua zi dimineaţa, autorităţile de stat şi bisericeşti au constatat că cinstitele moaşte au rămas neatinse, încă o minune săvârşită prin puterea lui Dumnezeu.
Chemarea la sfinţenie rămâne peste veacuri, glasul Domnului Hristos din Evanghelie ne cheamă: “Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Mat.5:48) Această chemare se vede împlinită în viaţa sfinţilor.
Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva, mult folositoare şi mult milostivă, ne luminează, ne ajută şi ne cheamă şi pe noi la rugăciune, la milostenie, la post şi priveghere, la iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui, ne cheamă să ne curăţim de păcate, ne cheamă la bucuria vieţii trăită în sfinţenie.
Sfântul Antonie Cel Mare zice “Sfânt se numeşte omul curăţit de patimi şi de păcate. De aceea cea mai mare izbândă a sufletului, care place lui Dumnezeu, este să nu mai fie păcat în om.” (în Fil. rom. vol. 1, p. 44).
Iar noi, să ne străduim să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe Hristos, cum au făcut sfinţii şi să cântăm cu bucurie şi nădejde, pe drumul mântuirii noastre, în zi de sărbatoare, troparul Sfintei Parascheva: “Întru tine Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând crucea ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul Tău.”

(Preot Alexandru Cristinel Munteanu, Parohia ”Sfântul Nicolae”, Zăneşti 1)