Sfânta Gorgonia, Sora Sfântului Grigorie din Nazianz – 23 februarie

Fericita Gorgonia a aflat lumina zilei în cetatea Nazianz din Cesareia. Părinţii ei se chemau Grigorie şi Nona. La început, tatăl ei se găsea în rătăcirea închinării la idoli, dar soţia sa Nona, fiind o bună creştină, l-a adus şi pe el la credinţă, şi a crescut atît de mult in înţelegerea duhovnicească şi în fapte bune, că a ajuns episcop al Nazianzului.
Din asemenea părinţi trăgindu-şi viaţa, Gorgonia le-a urmat în evlavie şi în fapte bune. Cu toate că s-a măritat la vremea cuvenită, ea atît de curată viaţă creştinească ducea, încât a arătat tuturor că nici fecioara singură nu uneşte pe om cu Dumnezeu, şi nici nunta nu-l leagă cu lumea. Ba prin viaţa ei curată, a adus la credinţă şi pe bărbatul ei, aşa că împreună cu el, deopotrivă robi ai Iui Dumnezeu erau. Aşa a făcut şi cu copiii ei, roade ale pântecelui ei binecuvântat de Dumnezeu.
După pilda dată de Solomon în cartea Paremilor şi încă mai mult, Gorgonia era liniştită şi nevăzută bărbaţilor, avea ochii opriţi de la privirile cele fără rînduială, avea risul cinstit şi paşnic, iar auzul şi l-a păzit aşa de curat încât îl avea încuiat la toate cuvintele deşarte şi deschis la cuvintele dumnezeieşti, avea limba grăitoare întru cele plăcute Domnului.
Asemenea ea nu-şi punea pe sine podoabe de aur, nici nu-şi îmbrăca trupul în haine scumpe, şi nici cu spoieli şi dresuri nu-şi acoperea vreodată faţa. Ci necontenit căuta să-şi împodobească sufletul cu darurile şi cu faptele bune, creştineşti.
Mare era, aşişderea, înţelepciunea şi credinţa ei, iar mintea îi era atât de isteaţă, încât toţi o aveau îndeobşte sfătuitoare la nevoile lor. Cât despre evlavia ei, cine mai mult ca dânsa a împodobit cu daruri, sfintele biserici? Şi cine a cinstit mai mult pe preoţi? Şi cine primea mai cu dragoste în casă pe cei săraci? Ca şi casa dreptului Iov, casa îi era deschisa şi gata spre primirea de străini. Ea era ochi orbilor, picioare şchiopilor şi mamă străinilor. Averea ei era averea obştei săracilor. Şi toate acestea nu le făcea la arătare, ci într-ascuns, fără laude deşarte şi care împuţinează şi nimicesc dania. Alţii greşesc în alt fel: în vreme ce fac milostenii, fac şi grele stricăciuni, cugetând că prin milosteniile ce-au săvârşit, vor fi spălaţi de păcate. O asemenea proastă socoteală, nicicând n-a făcut sfânta Gorgonia, ci o dată cu milosteniile, ducea o viaţă de rugăciuni şi posturi. Şi multe nopţi ea sta în veghere, cântând psalmi, şi plângând, iar somnul ei era puţin, şi de obicei pe pământ gol.
Atât de desăvârşită viaţă în Domnul ducea, că ar fi cu neputinţă să poată fi povestite toate isprăvile frumoase care îi umpleau acest trai binecuvântat.
Pentru aceasta, Dumnezeu, dătătorul de plăţi, a răsplătit-o cu daruri minunate.
Într-o zi mergând pe drum într-o căruţă trasă de doi catîri, din lucrarea diavolului, urâtorul de bine, catârii au luat vânt şi-au început a alerga cu sălbăticie. Căruţa s-a răsturnat, sfânta a căzut şi aşa,, prinsă dedesubt a fost târâtă cale lungă, zdrobindu-i-se cu totul trupul. Cei necredincioşi au bârfit, zicând: „Cum oare lasă astfel Dumnezeu pe roaba lui?”, dar Gorgonia, punându-şi nădejdea numai în Dumnezeu, a aşteptat hotărirea Lui. Şi, în adevăr, peste puţin, fără ajutorul vreunui doftor pământesc, sfânta Gorgonia s-a tămăduit ca şi curo nimic nu suferise. Şi astfel cei necredincioşi dimpreună cu diavolul, s-au aflat căzuţi în ruşinare.
Altădată, sfânta s-a îmbolnăvit de-o suferinţă neştiută. A început a i se slei puterile mădularelor. Şi nimic nu i-a putut fi spre folos, ci mai rău se topea. Sfânta, văzând neputinţa oamenilor, a alergat la Dumnezeu, rugându-l după ajutor. Şi aşa, într-o noapte, aflându-se singură, a căzut cu credinţă la sfântul jertfelnic şi apropiindu-şi capul de sfânta masă, s-a rugat în lacrimi, spunând că nu se va ridica de acolo, până când nu-şi va lua îndărăt sănătatea. Şi atât de mare i-a fost credinţa, că de îndată, Domnul a făcut-o sănătoasă ca mai înainte.
Mai înainte de a merge la Domnul, ceea ce ea dorea din toată puterea, a avut o vedenie, în care i-au fost arătate ziua, ceasul şi felul în care va pleca din această lume.
Mai înainte de aceasta, Dumnezeu i-a îndeplinit şi dorinţa de a vedea primenit prin Sfântul Botez pe bărbatul ei.
Apropiindu-se ziua ducerii, ea s-a îmbolnăvit. A chemat atunci la ea pe bărbatul şi pe copiii ei şi în vorbe înţelepte le-a grăit despre petrecerea cea cerească, aşa că cea de pe urmă zi din viaţa ei a fost ca şi una de sărbătoare.
Începând să adoarmă în Domnul, glasul ei s-a stins şi ochii s-au închis. Dar înainte ca duhul ei să plece, cei de faţă au auzit-o şoptind un stih din psalmii lui David: „Voi adormi şi voi dormi cu pace”.
Atunci a adormit şi s-a dus spre cele cereşti, către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos, căruia se cuvine toată lauda şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I