Sfânta Treime- Taina iubirii desăvârșite

Sfânta Treime este fundamentul comuniunii în Dumnzeu şi în acelaşi timp baza comuniunii între oameni.
Iubirea din lume presupune ca origine şi scop iubirea eternă şi desăvârşită între mai multe Persoane divine. Iubirea aceasta nu produce Persoanele divine, cum se afirmă în teologia catolică, ci le presupune. Altfel s-ar putea concepe o iubire impersonală, producând şi destrămând şi persoanele umane. Iubirea presupune o fiinţă comună în trei persoane, cum spune învăţătura creştină.
Tri-personalitatea oferă comuniunea desăvârşită. Abia în baza comuniunii celor Trei Persoane, Dumnezeu e abordabil în mod real. Deschiderea trinitară reprezintă ieşirea din egoism. ”Egocentrismul – spune episcopul Kallistos Ware – reprezintă moartea persoanei. Fiecare persoană devine persoană cu adevărat numai intrând în relaţie cu alte persoane, trăind pentru ele şi în ele. Iadul nu înseamnă alţii, iadul este eu însumi, rupt de ceilalţi într-un egoism fără limite.” Însuşi Creştinismul este o viaţă în care persoanele separate sunt atât de unite între dânsele, încât unitatea lor se poate asemăna cu unitatea Persoanelor Sfintei Treimi. Hristos S-a rugat Părintelui Său ceresc pentru aşezarea sau, mai bine zis, reaşezarea pe pământ a unităţii fireşti a întregii omeniri, ”Ca toţi să fie una, precum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, ca şi ei întru Noi una să fie…” (Ioan 17, 21).

Formula dogmatică a dumnezeirii unice în fiinţă şi întreită în Persoane este mărturisirea credinţei într-o realitate care ne mântuieşte şi ne dă un minimum pentru înţelegere, dat fiind abisalul infinit al dumnezeirii.

Privind unitatea fiinţei şi trinitatea Persoanelor Sfintei Treimi de-a lungul timpului, în mod scolastic, I s-au conferit diferite analogii din lumea creată (exemplul cărămizii care e făcută din lut, apă şi foc, dar este una; copacul cu rădăcină, trunchi, coroană; soarele cu raze, lumină, căldură). Sfinţii Părinţi depăşind în gândirea lor exemplele din lume materială s-au oprit la fiinţa omului care este alcătuită pe lângă trup din minte, cuvânt şi duh, astfel Sfântul Grigorie Sinaitul spune: ”în om este minte, cuvânt şi duh; şi acestea sunt una în alta şi ele însele. Căci mintea grăieşte prin cuvânt şi cuvântul se arată prin duh. Prin aceasta omul poartă chipul întunecos al Treimii nenumite şi arhetipice. Cuvântul “după chipul” arată şi aceasta: Tatăl e Mintea, Fiul e Cuvântul, iar Duhul Sfânt e adevărat Duhul”, astfel „omul prin poziţie şi imitare este icoana Dumnezeirii”.

Preot Ciprian Ungureanu