De neam din Armenia, sfântul Meletie s-a născut din părinţi creştini, drept slăvitori, care dintr-un început l-au învăţat sfântele dogme ale credinţei creştineşti. El era foarte iubit de toţi din pricina dragostei lui curate către Dumnezeu şi către aproapele, cum şi pentru blândeţea, nerăutatea şi smerenia sa.
Vremea trecând şi el rămânând necontenit în cele bune, ales a fost de obşte ca păstor al ei întru Iisus Domnul. Mai pe urmă a fost ales episcop al Savastiei, după care a trecut în Veria din Siria.
Plecând din scaunul arhiepiscopesc al Antiohiei Eudoxie, cel amestecat cu arienii şi foarte doritor a ajunge în scaunul constantinopolitan, antiohienii au adunat sobor şi au ales ca arhiepiscop pe Meletie, a cărui faimă mersese înainte peste tot locul.
Intrarea lui în Antiohia s-a făcut cu mare slavă, i-au ieşit înainte toţi slujitorii bisericeşti, precum şi întreaga obşte a cetăţii. Până şi jidovii şi păgânii au ieşit întru întâmpinarea lui, căci vestea vieţii lui neprihănite se împrăştiase şi era cunoscută de toţi. Aşa de mult îl preţuiau antiohienii, încât fiecare din ei îşi numeau copiii după numele sfântului, socotind că prin numirea aceea îl au chiar pe sfântul în casa lor. Şi aşa se aşeza evlavie în casele antiohienilor, ca şi cum s-ar fi aprins în ele nişte făclii dulce-luminătoare. Şi atât de mult se simţea acest lucru, încât pretutindeni, pe uliţi, în târg, prin ţarini şi peste tot locul, răsuna numele acesta. Asemenea s-a făcut şi cu icoana chipului său. A fost pusă pe peceţile inelelor, pe pahare, pe pereţii odăilor, pe scrisori, pretutindeni, ca fiecare aducându-şi aminte de chipul lui, să prindă evlavie şi mai mare.
Suind pe scaunul arhiepiscopesc al Antiohiei, Meletie a început a învăţa cu putere poporul în cele bune şi în obiceiurile frumoase, netezind în inimi calea spre dreapta
credinţă. El şi-a zis cu drept cuvânt că de va stârpi mai întâi relele obiceiuri, mai lesne va fi să samene în inimi sămânţa adevăratei credinţe.
În cetate însă se aflau mulţi arieni, care, o bucată de vreme tăcuseră, crezând că Meletie avea să se dea de partea lor. Văzând însă că arhiepiscopul mărturisea dreapta credinţă, aşa cum fusese statornicită în marele sobor de la Niceea, s-au ridicat împotriva lui şi au început a-l asupri. Câştigând de partea lor pe arhidiaconul Antiohiei, au cercat ca, prin el, să zădărnicească propovăduirea lui Meletie.
Aşa, într-o zi, pe când Meletie învăţa poporul despre dreapta credinţă, spunând că Fiul este de-o fiinţă cu Tatăl, arhidiaconul s-a ridicat cu îndrăznire şi i-a astupat gura cu palma. Meletie nu s-a lăsat — ci prin semne a arătat aceasta. A ridicat trei degete în sus, în semnul Sfintei Treimi, a închis apoi pumnul şi a ridicat numai un deget, închipuind Unimea Dumnezeirii. Arhidiaconul i-a prins atunci mâinile, dar Meletie având gura slobodă, a binecuvântat Sfânta Treime, sfătuind poporul să se ţină de mărturisirea întărită de soborul de la Niceea, într-altfel fiind grea rătăcire.
Atunci arienii s-au strâns şi au izgonit pe Meletie din Antiohia, cerând împăratului Constantin să-l trimită în surghiun în Armenia, de unde era de loc.
Mai-marele cetăţii l-a scos atunci pe Meletie afară din cetate şi l-a pornit în surghiun. Dar poporul, care cinstea mult pe păstorul lor, a ieşit înaintea convoiului şi a început a arunca cu pietre asupra mai-marelui şi-a slujitorilor lui. Văzând aceasta, fericitul Meletie a acoperit cu haina sa pe mai-marele, apărându -l de pietrele ce veneau asupra lui. Prin aceasta el a ruşinat pe vrăjmaşii săi, iar pe drept-credincioşi i-a îndemnat la răbdare întru cele nedrepte. Şi aşa, a plecat în surghiun.
După izgonirea sfântului Meletie din scaunul său, drept-credincioşii s-au despărţit cu totul de arieni. Şi-au luat o biserică în afară de zidurile cetăţii, la locul numit Palea şi acolo se adunau, iar sfânta slujbă le-o făcea un preot, zis Pavlin.
Murind împăratul Constantin, a venit în locu-i Iulian, care la început se arăta a fi drept-credincios. El a dat slobozenie episcopilor izgoniţi să se întoarcă la scaunele lor. Atunci Meletie s-a întors în Antiohia, dar a găsit biserica ruptă în două. O parte din drept credincioşi aleseseră episcop pe Pavlin, alţii rămăseseră credincioşi lui Meletie, aşteptându-l. Meletie a respectat episcopia lui Pavlin, care era un om blând şi cu inima smerită, — şi şi-a dat osteneala să împace pe drept-credincioşi.
Când nelegiuitul Iulian a defăimat pe domnul Christos, sfântul Meletie a fost iarăşi izgonit din Antiohia. Şi împreună cu el, au fost izgoniţi şi mulţi credincioşi.
Venind la împărăţie drept măritorul Jovian, Meletie s-a întors din nou în Antiohia. Arienii, văzând că Meletie este mult cinstit de împăratul Jovian, au primit din făţărnicie, să mărturisească că Fiul este de-o fiinţă cu Tatăl iar murind Jovian şi urmând Valent cel necredincios, Meletie a trebuit să ia iarăşi drumul pribegiei.
Şi din nou s-a întors la scaunul său când s-a ridicat la domnie credinciosul Graţian, care a dat poruncă să ia Biserica de la arieni şi să se întoarcă drept-credincioşilor.
Luându-şi scaunul, Meletie a cârmuit bine păstoria sa, în pace şi în linişte, până la fericitul lui sfârşit, împiedicând pe arieni a face vreun rău Bisericii şi împuţinându-i.
Sfânta viaţă a lui Meletie strălucea ca soarele, luminând Biserica şi gonind eresurile.
Prin povăţuirea şi învăţătua sa, mulţi din Antiohia au sporit în fapte bune şi în credinţă, iar unii din ei s-au făcut luminători bisericeşti.
Aşa, Flavian care l-a urmat în scaun, Acachie care a fost episcop în Veria, Teodor în Tars şi Elpidie în Laodiceea.
Dar mai presus de toţi a fost sfântul Ioan Gură de Aur, pe care el l-a orânduit mai întâi diacon.
Aceştia şi mulţi alţii, povăţuiţi şi îndrumaţi de sfântul Meletie, împodobeau Biserica şi o luminau, ca nişte făclii puternice.
Tot în zilele lui Meletie, şi-a început prin părţile acelea nevoinţa Simeon, care mai pe urmă s-a suit pe stâlp. Mai înainte de aceasta, el s-a urcat pe un deal înalt şi acolo s-a ferecat cu un lanţ de fier.
Auzind de dânsul, fericitul Meletie s-a dus la el şi, văzându-l ferecat, i-a zis, întrebându-l:
— Ori nu poate omul să se stăpânească şi fără să fie ferecat în lanţuri?
Cuviosul Simeon, auzind aceasta şi smerindu-se, a primit povaţa şi s-a desferecat, lăsându-se astfel legat de bună voie pentru Iisus Christos.
Cu câţiva ani mai înainte ca Meletie să plece la Domnul, a împărăţit drept-credinciosul Teodosie. Mai înainte ca el să împărătească dimpreună cu asemeni credinciosul Graţian, a avut o vedenie. A văzut pe sfântul Meletie, de a cărui sfinţenie auzise, dar pe care nu-l cunoştea, stând aproape de el şi punându-i pe dânsul hlamida şi coroana împărătească.
După puţine zile, vedenia s-a împlinit, căci Graţian Împăratul, văzând că-i este cu neputinţă să ocârmuiască singur Răsăritul şi Apusul, şi-a ales părtaş la împărăţie pe voievodul Teodosie, ca pe un bărbat bun, viteaz şi drept-credincios care de multe ori biruise oştile barbare. Şi aşa, i-a încredinţat lui Teodosie tot Răsăritul.
Venind la Constantinopole, el dorea mult să vadă pe Meletie. Fiind atunci chemat cel de-al doilea sobor din Constantinopole, s-au adunat episcopii din toată lumea. A venit aşadar şi Meletie din Antiohia.
Mai înainte de adunare, împăratul Teodosie a dat poruncă tuturor curtenilor să nu-i arate nimeni pe Meletie, pentru că voia ca el singur să recunoască pe Meletie, blândul şi bunul arhiereu, cel din vedenie.
Venind episcopii toţi în palatul împărătesc şi privind spre ei împăratul, de îndată a cunoscut care e Meletie şi a mers cu bucurie spre el şi i-a sărutat mâinile şi fruntea, ca unui părinte, spunând tuturor cum i-a pus în vedenie pe cap coroana şi porfira pe umeri. Şi mare cinstire i-a dat blândului Meletie, mai mult ca tuturor.
În acel sobor, sfântul Meletie s-a făcut de folos la toţi, prin bunele lui învăţături.
Arienii neînţelegând Sfânta Treime şi tulburând întru aceasta lumea, Meletie s-a ridicat în sobor şi a arătat spre toţi trei degete, în chipul celor trei feţe ale Sfântei Treimi.
Apoi a împreunat două degete şi pe cel de-al treilea l-a îndoit. Şi aşa, cu ele a binecuvântat poporul, zicând:
— Trei ipostaze avem, după cum trei degete sunt, însă numai despre o fiinţă vorbim, după cum un singur deget este îndoit.
Şi atunci a ieşit de la dânsul un foc ca fulgerul şi toţi s-au minunat. Iar ereticii au rămas de ruşine.
În acel sobor a fost întărit Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, în scaunul arhiepiscopesc din Constantinopole.
După puţine zile, chiar mai înainte de a se isprăvi soborul, Meletie s-a îmbolnăvit şi a adormit în Domnul, jelit fiind de împărat, de arhierei şi de tot poporul drept-credincios.
A fost apoi cu mare slavă îngropat în Antiohia aproape de sfinţitul mucenic Vavila, întru apărarea cetăţii şi spre slava lui Christos, Dumnezeul nostru, carele împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh este slăvit în veci. Amin.
Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. I




