Pe vremea împăratului Antonin s-a ridicat în cetatea Romei mare prigoana împotriva creştinilor, încât nu era cu putinţă cuiva a vinde sau a cumpăra ceva, afară numai de cei care jertfeau zeilor. Pe atunci era în cetatea Romei un bărbat cu numele Concordie, născut din casa de neam bun, al cărui tată se numea Gordian, cu dregătoria preot. Acela, având pe acest fiu Concordie, l-a pus să înveţe Sfânta Scriptură şi l- a rânduit între ipodiaconii Preasfinţitului Pios, episcopul Romei, care a fost muncit pentru Hristos, pe vremea împărăţiei lui Aurelian. Deci, acest fericit Concordie, împreuna cu tatăl sau, nu se îndeletniceau cu nimic altceva, decât numai cu posturi şi rugăciuni ziua şi noaptea, şi cu milostenia la săraci. Şi se rugau Domnului, ca să poată să scape de sălbăticia prigonitorilor.
Într-o vreme, fericitul Concordie a zis tatălui său: „Stăpâne al meu, de voieşti, dă-mi binecuvântare să mă duc la Sfântul Eutihie şi să stau împreuna cu dânsul câteva zile, până ce va înceta sălbăticia vrăjmaşului împărat Antonin”. Zis-a lui tatăl: „Fiule, mai bine să petrecem aici, ca să luăm cununile de la Domnul”. Atunci, fericitul Concordie a zis: „Mă voi duce de vei porunci, ca acolo mă voi încununa, unde va binevoi Hristos”.
Deci tatăl lui i-a dat voie şi s-a dus la Sfântul Eutihie, care era atunci în satul său, în calea Salariei, aproape de cetatea Trivula. Iar fericitul Eutihie, primindu-1 cu mare bucurie, a început a mulţumi lui Dumnezeu şi petreceau împreuna, îndeletnicindu-se în rugăciuni şi postiri. Şi mulţi bolnavi de felurite boli veneau la dânşii, iar ei, rugându-se în numele lui Iisus Hristos, îi tămăduiau; şi astfel străbătea slava lor în popor.
Iar auzind de dânşii Torcvat, comitul Tuschiei, care atunci locuia în cetatea Spoletania, a trimis de a chemat la sine pe Sfântul Concordie şi i-a zis: „Cum te numeşti?” Iar el i-a răspuns: „Sunt creştin”. Zis-a comitul: „Te întreb de numele tău, iar nu de Hristos”. Sfântul Concordie a răspuns: „Ţi-am spus odată că sunt creştin şi mărturisesc pe Hristos”. Zis-a comitul: „Jertfeşte zeilor celor fără de moarte şi fii prietenul nostru, căci eu te voi avea ca pe un tată şi voi spune stăpânului meu, împăratului Antonin, să te facă slujitor al zeilor”. Sfântul Concordie a răspuns: „O, de te-ai fi făcut tu părtaş zeilor tăi”. Zis-a lui comitul: „Ascultă-mă pe mine şi jertfeşte zeilor celor fără de moarte”. Sfântul Concordie a răspuns: „Ascultă-mă tu şi jertfeşte Domnului meu Iisus Hristos, ca să poţi scăpa de veşnicele munci; iar dacă nu vei face aceasta, tu şi zeii tăi veţi fi pedepsiţi în focul cel veşnic”.
Atunci comitul a poruncit să-1 bată cu toiege şi să-1 arunce în temniţa cea de obşte. Iar noaptea au venit la dânsul fericitul Eutihie cu Sfântul Antim episcopul. Şi de vreme ce Antim era prietenul comitului, a rugat pe Torcvat comitul să elibereze câteva zile la el pe cel legat. Şi 1-a slobozit pe el comitul la fericitul Antim şi au locuit împreuna mai multe zile. Iar într-o vreme bine potrivită, 1-a hirotonisit pe el preot, şi astfel se îndeletnicea în rugăciuni. însa după câtăva vreme, comitul a trimis de a adus pe Concordie şi i-a zis: „Ce te-ai sfătuit pentru sănătatea ta?” Sfântul Concordie i-a răspuns: „Sănătatea mea este Hristos, Căruia în toate zilele îi aduc jertfe de laudă, iar tu şi zeii tăi veţi arde în gheenă”.
Atunci a poruncit să-1 spânzure pe el pe un lemn de muncire, iar mucenicul, cu un chip plin de bucurie, zicea: „Slavă Ţie, Doamne Iisuse Hristoase!” Zis-a comitul: „Jertfeşte marelui zeu Die”. Iar fericitul
Concordie i-a răspuns: „Eu nu voi jertfi pietrei celei surde şi mute, căci am pe Domnul meu Iisus Hristos, Căruia îi slujeşte sufletul meu!” Atunci comitul, mâniindu-se, a trimis să-1 închidă în temniţa cea mai de primejdie şi să-i pună fiare la mâni şi la grumaz, poruncind ca nimeni să nu intre la dânsul, pentru că voia să-1 piardă cu foamea. Deci fericitul Concordie a început a mulţumi Atotputer-nicului Dumnezeu şi a zis: „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire”. Şi iată îngerul Domnului i s-a arătat la miezul nopţii, zicând „Nu te teme, Concordie, ci îndrăzneşte cu bărbăţie; căci eu sunt cu tine”.
Iar după trei zile, comitul a trimis la dânsul la miezul nopţii pe doi purtători de arme de-ai săi, zicând către ei: „Duceţi-vă şi spuneţi celui legat: «Ori jertfeşti zeilor noştri, ori ţi se va tăia capul!»”. Şi au mers la dânsul purtătorii de arme cu idolul Die şi i-au zis: „Auzit-ai ce a poruncit comitul?” Sfântul Mucenic a răspuns: „Voi ştiţi”. Iar ei au zis: „Ori jertfeşti zeului Die, ori ţi se taie capul”. Atunci fericitul Concordie, mulţumind lui Dumnezeu, a zis: „Slavă Ţie, Doamne Iisuse Hristoase”; apoi a scuipat în faţa zeului Die. Atunci unul din ostaşi, scoţându-şi sabia, i-a tăiat capul. Şi aşa şi-a dat sufletul întru mărturisirea Domnului.
După aceea, venind doi clerici şi oarecare bărbaţi dreptcredinciosi, au luat trupul lui şi l-au pus nu departe de cetatea Spoletana, unde izvorăsc multe ape. Deci, în acel loc unde s-a îngropat fericitul mucenic, orbii îşi capăta vederea, bolnavii se tămăduiesc, dracii se izgonesc cu rugăciunile Sfântului Mucenic Concordie, cel ce a stat înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, Care împreuna cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, petrece şi împărăteşte în vecii vecilor. Amin.
Vieţile Sfinţilor, iunie




