Sfântul Mucenic Gheorghe cel Nou, care a pătimit în Sredţa (26 mai)

Fericitul Gheorghe a fost fiul unui bărbat dreptcredincios, cu numele Ioan, un boier de frunte al cetăţii Sredţa, iar pe maica sa o chema Maria. Ei avuseră acest copil în urma rugăciunilor ce le-au înălţat către Dumnezeu, de vreme ce îmbătrâniseră fără de fii, ca şi Avraam şi Sarra. Astfel, ei s-au rugat neîncetat lui Dumnezeu, Preacuratei Maicii Lui şi Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cel din Capadocia; şi, mergând în toate zilele în biserica lui şi, făcând multe milostenii la săraci, cerea să se dezlege nerodirea de prunci.

Rugăciunile lor au fost auzite, de vreme ce le-a dat lor la bătrâneţe rod de parte bărbătească, pe care, aducându-l în biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, l-a botezat în numele Preasfintei Treimi, punându-i numele de Gheorghe din Sfântul Botez. Pruncul, creştea în bună învăţătură, în frica lui Dumnezeu şi în deprinderea cărţii, din care, degrabă, a învăţat dumnezeiasca Scriptură şi a întrecut cu înţelepciunea pe bătrânii săi. Ajungând în vârsta cea desăvârşită, se asemăna cu frumuseţea şi cu curăţenia lui Iosif, fiul lui Iacov. Turcii, stăpânind ţara bulgărească, pe când fericitul Gheorghe avea două zeci şi cinci de ani de la naşterea sa, au început a-l amăgi spre păgânătatea lor, zicându-i: „Gheorghe, lasă credinţa creştinească şi te apropie de credinţa noastră. Ascultă pe Mahomed, trimisul lui Dumnezeu, şi primeşte legea lui”.

Deci, ei au început a pune cealma pe cinstitul cap al sfântului – iar cealmaua, păgânii o purtau pe capete şi, astfel, intrau în geamie. Sfântul a răspuns împotriva lor, zicând: „Nu ni se cade nouă, creştinilor, să luăm
parte la obiceiurile voastre păgâneşti şi să purtăm cealmale pe capetele noastre. Nouă nu ni se cade să ne despărţim de Hristos, Dumnezeul cel adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului şi să lepădăm Sfântul Botez. Cui să cred eu? Lui Mahomed, care nu este trimis nici de Dumnezeu, nici de proorocii Lui, nici de apostoli, ci s-a arătat povăţuitor sârguincios al satanei, având steagurile diavolului? Deci, voi singuri nu ştiţi cui credeţi, rătăcind astfel din calea cea adevărată”.

Sfântul Gheorghe, astfel certându-i pe ei, a început a mărturisi cu mare glas pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, Ziditorul celor de sus şi celor de jos, al tuturor făpturilor celor văzute şi nevăzute şi, scuipându-i în faţă şi numindu-i fără de Dumnezeu, a aruncat cealmaua la pământ, călcând-o cu picioarele. Apoi a zis către sineşi: „O, Gheorghe, pentru ce stai? Hristos te cheamă pe tine!”

Păgânii, umplându-se de mânie din această pricină, au prins pe sfânt şi l-au adus cu ocară mare înaintea ighemonului şi au început a cleveti contra lui, zicând: „Acesta batjocoreşte şi ocărăşte credinţa şi legea noastră!” Deci, ighemonul s-a mirat de mărimea şi de frumuseţea lui şi a început cu momeli a grăi către sfântul: „Dacă te vei lepăda de Iisus Hristos, pe Care Îl numiţi Fiul lui Dumnezeu, şi te vei supune singur poruncii stăpânitorului Selim, căruia i se supun multe împărăţii, şi vei face voia lui, apoi vei lua de la împărat daruri şi cinstiri; şi, astfel, vei fi mai mare peste voievozii din această cetate, Sredţa”.

Dar, mucenicul lui Hristos din nou a mărturisit pe Domnul său înaintea poporului, iar credinţa turcilor a defăimat-o şi a scuipat-o. Atunci tiranul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să-l dezbrace şi, astfel, să-l bată fără milă cu toiege. Deci, sfântul pătimitor a fost muncit cumplit, încât, pe când îl băteau cu toiegele, carnea sărea în văzduh, iar sângele curgea ca pîraiele din răni; deci, sfântul n-a voit cu nici un chip să se supună poruncii împăratului lor.

După aceea, ighemonul a poruncit să-l taie adânc cu cuţitele peste tot trupul, de la cap până la picioare şi să-i bage făclii aprinse în tăieturi. Ei au aprins foc de lumânări, încât nu se vedea trupul mucenicului din văpaie şi a început a se topi trupul lui ca ceara de foc; iar pătimitorul răbda cu vitejie toate acestea, chemând şi mărturisind numele lui Iisus Hristos. După acea, tiranul a poruncit ca să poarte pe mucenic prin cetate şi să-l bată peste faţă, batjocorindu-l şi zicându-i: „Nu huli pe Mahomed, trimisul lui Dumnezeu, şi nu ocărî poruncile cele pentru credinţa turcilor”.

Dar, sfântul se ruga lui Hristos Dumnezeu şi învăţa pe turci să creadă în Iisus Hristos. După aceea, păgânii au aprins un foc mare în mijlocul cetăţii, vrând acolo să ardă pe sfânt. Deci, au adus pe Gheorghe, mucenicul lui Hristos, la locul hotărât spre ardere. Dar el, fiind slăbit de răni, a căzut la pământ fără glas şi, mişcând numai buzele, chema pe Dumnezeu în ajutor. Deci turcii, luând pe pătimitorul lui Hristos, fiind încă viu, l-au aruncat în foc. Astfel, Sfântul Gheorghe şi-a sfârşit nevoinţa pătimirii pentru Hristos. După aceea, păgânii au aruncat în foc o mulţime de cîini peste trupul sfântului, ca să nu fie cunoscute de creştini moaştele lui. Dar Dumnezeu a preamărit pe plăcutul Său, de vreme ce deodată a căzut o ploaie mare, cu fulgere şi cu tunete înfricoşate, încât a stins focul cu desăvârşire, nemairămânând nici miros de fum.

Atunci turcii, înfricoşându-se foarte mult de acea mare minune, au fugit, iar ploaia cea mare cu fulgere şi cu tunete a ţinut până seara. Şi, sosind noaptea, în locul unde a fost ars trupul mucenicului s-a arătat o lumină mare deasupra moaştelor lui, strălucind tot locul acela. Atunci, protopopul bisericii celei soborniceşti a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Capadocianul, s-a dus cu creştinii la judecător, le-a umplut mâinile de arginţi şi le-a cerut să le dea voie a lua moaştele mucenicului, ca să le dea obişnuitei îngropări.

Judecătorii, nevoind să împlinească dorinţa lui, protopopul s-a dus la mitropolitul Ieremia şi i-a spus tot ce s-a întîmplat cu sfântul mucenic. Atunci, mitropolitul a mers cu mare sârguinţă şi cu credinţă la moaştele sfântului, cu tot sfinţitul sobor şi cu tot poporul iubitor de Hristos, cântând psalmi şi cântări, având lumânări şi tămâie. Deci, răscolind cenuşa deasupra locului unde se arătase lumina, au găsit cinstitele moaşte ale Sfântului Mucenic Gheorghe cel Nou, nevătămate de foc; iar oasele cîinilor toate se prefăcuseră în praf şi cenuşă. Pe unde a fost purtat mucenicul prin cetate şi pe unde a picat sângele pe pământ, acolo noaptea se arăta lumină, ca din nişte lumânări aprinse şi aceea se vedea de toţi credincioşii. Deci, mitropolitul, luând moaştele sfântului, le-a pus cu cinste în raclă şi le-a adus în biserica Sfântului

Mare Mucenic Gheorghe, cel din Capadocia. Acolo zac şi până acum moaştele acestui nou Sfânt Mucenic Gheorghe şi cu darul lui Hristos dăruiesc multe tămăduiri celor ce vin la ele cu credinţă.

Sfântul şi biruitorul noul răbdător de chinuri Gheorghe, precum s-a zis, a fost în această cetate bulgărească, Sredţa, unde a şi fost crescut de părinţii săi. El şi-a sfârşit nevoinţa pătimirii sale în anul de la facerea lumii 7022, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul în anul 1514, în 26 zile ale lunii mai, stăpânind peste toţi Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slavă în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.

Vieţile Sfinţilor, mai