Sfântul Mucenic Nicon şi pătimirea lui – 23 martie

În cetatea Neapoli din ţara Campaniei, a fost un bărbat cu numele Nicon, ostaş viteaz, cu chip vesel, dar de credinţă elină.
Maica lui era însă creştină, şi totodată îl îndemna, spunându-i:
– Fiul meu iubit, împodobeşte-ţi trupul cu semnul crucii, ori de câte ori te paşte vreo primejdie, că mare-i puterea lui Christos!..:
Odată, într-o încăierare .cu oastea romană, Nicon, care lupta împotriva ei, se afla în mare primejdie de moarte. Aducându-şi atunci aminte de sfatul mamei sale, s-a însemnat cu chipul sfintei cruci şi a strigat: „Doamne Christoase, arată în ceasul acesta asupra mea puterea Sfintei Tale cruci!… Iar în sine, a făcut legământ că se va face creştin.
Atâta putere s-a arătat atunci în el, că nu numai că a scăpat cu viaţă, dar a pus pe goană pe vrăjmaşi. Toţi se mirau, spunând:
– Niciodată n-am văzut vitejie mai mare ca aceasta!… întorcându-se acasă, Nicon a cerut mamei sale să-l
îndrumeze în învăţătura creştină. Şi maica sa, cu dragoste şi răbdare , l-a pornit pe calea adevărului, ca să poată fi vrednic a primi sfânta haină a Botezului, cea de-a doua naştere a omului.

Neaflând prin preajmă preoţi, de vreme ce, din pricina asupririlor, se ascunseseră, Nicon s-a suit pe o corabie şi a plecat spre Constantinopole. Povăţuindu-se de darul Domnului, Nicon a ajuns la un ostrov, numit Hios, unde s-a suit pe un munte înalt, stând vreme de opt zile în rugăciune, cerând Domnului să-i arate unde va afla vreun preot care să-i dea sfântul Botez. Noaptea i s-a arătat în vis îngerul Domnului, în chip de preot, dându-i un toiag ce avea deasupra semnul crucii şi i-a poruncit să meargă la malul mării. A doua zi, mergând acolo, a găsit o corabie ce-1 aştepta, fiindcă îngerul se arătase şi corăbierilor, cerându-le să oprească la acel ostrov, să ia pe Nicon.
Peste două zile, având vânt bun, au ajuns la muntele Ganos, unde se afla Teodosie, episcopul Cizicului, cu mulţime de monahi. Descoperindu-i-se de la Dumnezeu despre Nicon, Teodosie i-a ieşit înainte şi, luându-l, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l apoi cu preacuratele lui Christos Taine.
După aceea, Nicon a stătut în peşteră învăţând dumnezeieştile cărţi. Şi nu peste mult timp a îmbrăcat haină monahicească. Şi era atât de blând, că toţi fraţii îi spuneau că e asemeni cu îngerul Domnului. Răbdător la osteneli, în dragoste frăţească aprins, neasemănat în posturi, neslăbit în rugăciunile de noapte şi slujitor fără cîrtire în treburile monahiceşti, Nicon era de mirare tuturor, precum şi sfântului episcop Teodosie.
Şi aşa a petrecut el trei ani acolo, după care episcopul Teodosie a avut o descoperire. îngerul Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis:
– Mai înainte de a pleca din viaţa aceasta, să aşezi pe Nicon episcop în locul tău şi să-i încredinţezi lui turma ta. Pe urmă, poruncă să-i dai de a duce turma spre porţile Siciliei, că pe aici vor năvăli varvarii…
După această vedenie, sfântul Teodosie a hirotonisit diacon pe Nicon, apoi preot şi pe urmă episcop, după care i-a încredinţat pe cei o sută nouăzeci de monahi, păstorire.

După ce sfinţitul episcop Teodosie a plecat la Domnul, Nicon a plecat dimpreună cu fraţii şi a ajuns cu bine la Neapoli, patria sa, unde a aflat pe maica sa fericită, care a lăcrămat de bucurie Când l-a văzut şi s-a rugat: „Mulţu¬mesc, Ţie, Doamne, că mi-ai arătat pe fiul meu în rânduială îngerească şi în vrednicie de episcop… Primeşte, acum, Stăpâne, duhul meu în mâinile tale!…” şi de îndată şi-a dat duhul său în pace.
După ce a străbătut vestea prin toată cetatea de întoarcerea lui Nicon, s-au adunat la el mulţi din prietenii lui, ostaşi, şi l-au întrebat:
– Spune-ne, prietene, de unde ai căpătat tu puterea aceea mare Când erai în lupte? învaţă-ne, ca să putem fi şi noi aşa. r,
Sfântul le-a zis:
– Credeţi-mă, prieteni, că din nimic nu-mi venea acea virtute, afară numai din puterea crucii lui Christos, Dumnezeul cel viu.
Crezând aceasta, prietenii au căzut cu rugare la Nicon, să-i înveţe şi pe ei cum trebuie să ajungă creştini.
Şi prea cuviosul Nicon i-a învăţat cu de-amănuntul, după care i-a îmbrăcat cu haina sfântului Botez.
Pe urmă, luând cu sine pe mai mulţi din ei, au mers într-un loc retras din Sicilia şi au făcut aşezământ monahicesc, trăind în postiri şi în rugăciuni.
Aflând despre aceasta mai-marele Chintian, care era un asupritor al creştinilor, s-a umplut de mânie şi a trimis acolo o ceată de ostaşi să-i prindă şi să-i aducă la întrebare.
Ostaşii, ajungând la locul acela, au strigat cu trufie:
– Unde este Nicon şi ciracii lui, să văd cine Sunt acei care calcă legile împăratului nostru?!…
Nicon, ieşind înainte, a răspuns cu blândeţe:
– Bine aţi venit, fraţii mei, că Stăpânul meu Domnul Christos, pe mine şi pe ai mei, prin voi ne cheamă.
Ostaşii neînţelegând nimic din vorbele acestea, i-au prins pe toţi şi, legându-i, i-au dus spre cetatea unde se afla mai marele Chintian. Pe drum, Nicon îşi îndemna fraţii să fie fără temere, căci se apropie ceasul căpătării cununii.

Când au fost puşi la judecată, un slujitor mai mare de acolo, a strigat cu putere:
– Voi toţi v-aţi abătut de la calea dreaptă, amăgiţi de înşelătorul Nicon…Răspundeţi: vă întoarceţi sau nu din rătăcire?
într-un glas, ei au răspuns:
– Noi suntem ai lui Christos şi nu-l vom părăsi niciodată, oricât ne-aţi chinui…
Atunci Chintian, înţelegând că nimic nu va căpăta de la aceştia, a poruncit să li se taie capul, iar pe Nicon să-l păstreze pentru o chinuire mai aleasă.
Slujitorii au purces, aşadar, la săvârşirea poruncii. Sfinţii mucenici îşi plecau grumazul, rugându-se:
– în mâinele Tale, Doamne, îmi dau sufletul… Pe Nicon l-a trimis la temniţă.
în noaptea de după aceea, s-a arătat în vis lui Nicon, îngerul lui Dumnezeu, zicând:
– Imbărbătează-te în Dumnezeu, Nicon, ostaş al lui Christos, şi te veseleşte, căci Domnul a primit jertfa bine mirositoare a fraţilor tăi.
A doua zi, Nicon a fost dus la Chin..an, spre judecată. Chintian l-a întrebat:
– Te lepezi de Christos?
Iar Nicon l-a înfruntat cu bărbăţie:
– Cred acum şi pururea în Domnul Christos, iar de asuprirea ta îmi bat joc!…
Chintian, orbit de furie, a poruncit să fie întins pe patru pari şi dedesubt să-i pună foc. Ceea ce slujitorii au făcut.
Dar sfântul stătea pe foc ca pe un cîmp înflorit, cântând şi grăind: Tu eşti întărirea şi scăparea mea, Doamne, cel ce mă izbăveşte de duşmanii mei…
Slujitorii striga către Chintian:
– Stăpâne, am ostenit. Punem necontenit foc, dar nimic nu se atinge de Nicon.
Atunci, l-au legat pe el de doi cai pe care, alungându-i, voiau astfel să-i sfîşie trupul. Dar sfântul făcând semnul

crucii spre cai, ei au stătut blânzi şi ascultători, nefăcân-du-i nici un rău.
Turbînd de mânie, Chintian a poruncit să-i sfarme ţeasta cu piatre şi să-i rupă limba, după care să-i taie capul.
L-au scos, aşadar, aproape de râul Asinos şi acolo i-au tăiat capul.
Sfântul s-a supus şi şi-a isprăvit viaţa pământească, zicând: „Mulţumesc Ţie Doamne, că m-ai învrednicit a veni mai degrabă la Tine…
N-a trecut mult şi, într-o zi, crudul Chintian şi-a luat pedeapsa faptelor sale. Mergând cu caii de care legase pe sfântul Nicon, la trecerea unei ape, caii s-au învălmăşit şi au trântit pe Chintian în apă şi aşa tiranul s-a înecat.
Pe urmă, creştinii din locul acela au găsit trupul lui Nicon şi cu toată cinstirea l-au îngropat, slujind episcopul cetăţii Misina.

Viețile Sfinților, Ed. Artemis, vol. III