Sfântul Sofronie Mărturisitorul de la Cioara-Sebeş (21 octombrie)

Cuviosul Sofronie era de loc din satul Cioara-Sebeş, judeţul Alba. Fiind de mic foarte iubitor de Dumnezeu a primit schima monahală la una din sihăstriile Ţării Româneşti, ajungând vestit sihastru şi împlinitor al Evangheliei lui Hristos. În anul 1756, întorcându-se în satul natal, a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de „Schitul Cioara”, adunând acolo şi câţiva ucenici. Apoi, văzând asuprirea şi nedreptatea la care erau supuşi românii ardeleni ortodocşi şi arzând de râvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnând pe credincioşi să păzească cu sfinţenie dreapta credinţă ortodoxă. Pentru aceasta, la porunca craiului Ardealului, a fost aruncat în temniţă şi bătut cumplit pentru râvna şi îndrăzneala lui. Fiind scos din închisoare, a început iarăşi a mărturisi dreapta credinţă în satele din Munţii Apuseni. Apoi a fost din nou întemniţat şi chinuit pentru Hristos. Dar cu rugăciunile credincioşilor fiind eliberat, la 14 februiarie 1761 a adunat un „mare sobor” în oraşul Alba Iulia, cerând egalitate în drepturi poporului român şi episcop ortodox pentru credincioşii din Ardeal. În acelaşi an, văzându-şi dorinţa împlinită, s-a retras la mănăstirea Curtea de Argeş, unde, mai trăind puţin, s-a săvârşit cu pace, dându-şi sufletul în mâinile lui Hristos. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1955, numărându-l în ceata sfinţilor mărturisitori şi se face pomenirea lui la 21 octombrie. Sfinte Prea Cuvioase Părinte Sofronie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Sfântul Mucenic Oprea Nicolae din Sălişte (21 octombrie) Acest mărturisitor al dreptei credinţe s-a născut în Săliştea Sibiului, pe vremea împărătesei Maria Tereza (1740 – 1780). Era plugar şi împreună cu soţia şi copiii lui ducea o viaţă de bună cucernicie şi plăcută lui Dumnezeu. Pe vremea aceea, semeaţa împărăteasă multă silnicie făcea credincioşilor de sub stăpânirea ei, ca să-i rupă de Biserica Ortodoxă şi să-i plece unirii cu Roma. Le răpea bisericile, pe preoţi îi izgonea, pe cei care nu se clătinau de la dreapta credinţă şi nu se plecau Romei îi lovea cu biruri şi poveri şi umplea temniţele cu ei. În amărăciunea lor, creştinii se rugau fierbinte lui Dumnezeu să nu-i lase să piară cu totul; iar Dumnezeu şi-a plecat urechea cu milă şi a ridicat pe Oprea din Sălişte, bărbat drept şi luminos, să le fie apărător în cumplita lor primejdie. Astfel, evlaviosul Oprea porni cu încredere la lupta pentru apărarea dreptei credinţe. Mai întâi îşi întări sufletul cu post şi rugăciune, cu binecuvântările preoţilor izgoniţi de la sfintele lor prestoale şi cu bunele poveţe de la bătrânii înţelepţi. Apoi căută, prin munţii şi văile din împrejurimi, mulţimea dreptcredincioşilor, pretutindeni îmbărbătând pe cei ce pătimeau, mângâind pe cei ce suspinau şi sprijinind pe cei ce se clătinau. Când se înfăţişă înaintea căpeteniei de la cârma ţării şi îi ceru oprirea prigoanelor şi sloboda mărturisire a dreptei credinţe, căpetenia îl mustră ca pe un răzvrătit şi îl ameninţă cu temniţa şi moartea, dacă nu se pleacă unirii cu Roma. Văzând această neomenie, în toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena să se plângă împărătesei şi să-i ceară libertate pentru Biserica Ortodoxă, arătând că unirea cu Roma s-a făcut atît de ascuns, încât nici preoţii n-au ştiut ce este. Împărăteasa i-a spus cu viclenie că i-a ascultat plângerea, dar în ascuns a dat poruncă pentru mai mari prigoane, iar Oprea să fie întemniţat de îndată ce va sosi în Ardeal. Prin vrerea lui Dumnezeu, aflând de această ticăloşie, evlaviosul Oprea a rămas în Banat ca cioban la oi. Dar după puţin timp, înainte de Sfintele Paşti, evlaviosul Oprea nemaiputând răbda suferinţele dreptcredincioşilor, merse iarăşi la Viena şi ceru împărătesei oprirea prigoanelor, şi zicea: „Sau vlădică de legea noastră, sau drum slobod să plecăm din ţară”. Împărăteasa porunci ca fericitul Oprea să fie prins şi osândit la temniţă pe viaţă în cetatea Kufstein din Tirol. Pe fericitul Oprea l-a aşteptat vreme îndelungată soţia sa Stana, stând la uşa bisericii, împodobită în negru, plângând şi cerând milă ca să-şi poată creşte copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temniţă cu cununa nepieritoare a sfinţilor mucenici. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. Tot în această zi mai prăznuim şi aducerea moaştelor Sfântului Ilarion, episcopul Melischiei, în cetatea Târnovo.

Vieţile Sfinţilor, octombrie