Sfintele vase

Sfeşnicul este un suport care are în partea de sus un orificiu în care se înfig lumânări. Sfeşnicul poate avea unul sau mai multe braţe, fiecare cu simbolul său.
Sfeşnicul cu un braţ, numit primikirion, semnifică unitatea Sfintei Treimi; sfeşnicul cu două braţe, numit dikirion, simbolizează cele două firi ale Mântuitorului (Dumnezeu şi Om); sfeşnicele cu trei braţe, trikirion, simbolizează cele trei persoane ale Sfintei Treimi; sunt şi sfeşnice cu şapte braţe, care simbolizează cele şapte daruri ale Sf. Duh si sfeşnice cu douăsprezece braţe, simbolizând pe cei doisprezece Apostoli ai Domnului. În bisericile ortodoxe se află în faţa icoanelor împărăteşti de pe catapeteasmă două sfeşnice cu câte trei braţe de lungime diferite (braţul din mijloc este mai înalt), numite sfeşnice împărăteşti.
Dicherul şi Tricherul sunt două sfeşnice cu două şi trei braţe care se utilizează la slujbele arhiereşti. Dicherul poartă două lumânări, iar tricherul poartă trei. Cu aceste sfeşnice arhiereul binecuvintează poporul în momentele indicate în timpul Liturghiei arhiereşti. Dicherul simbolizează cele două firi din Persoana Mântuitorului, iar Tricherul cele trei Persoane ale Sfintei Treimi.
Cădelniţa aminteşte altarul tămâierii din cortul Mărturiei si apoi din templu, pe care se aducea lui Dumnezeu jertfa de tămâie (Ieşire 30, 1-8, 1 in V.T. si Evrei 9,4 in N.T.). Fetele cădelniţei (căţuii) sunt uneori gravate cu figuri de animale şi plante, simbolizând că întreaga natură (fire) înalţă, împreună cu oamenii, rugăciuni lui Dumnezeu.

Despre simbolismul cădelniţei, Sf. Ambrozie spune: Cădelniţa este menită să dea bună mireasmă… tot aşa şi voi (creştinii) sunteţi buna mireasmă a lui Hristos (Deis). În interpretarea marelui liturgist şi ierarh Gherman al Constantinopolului, cădelniţa simbolizează omenitatea Mântuitorului, focul simbolizează divinitatea Sa, iar fumul de tămâie simbolizează mireasma           Duhului Sfânt.

Litierul este un obiect liturgic, în formă de tavă rotundă, având patru cupe sau adâncituri, în care se pun pâinile (artosele), grâul, vinul, şi untdelemnul, la slujba Litiei.

Cristelniţa sau colimvira este vasul cu apă în care se face botezul pruncilor. Ea are un dublu sens simbolic: închipuie şi apa Iordanului în care Iisus a fost botezat şi mormântul în care a fost îngropat.

 Apa din cristelniţă se sfinţeşte prin binecuvântarea preotului cu semnul Sfintei  Cruci, prin rostirea unei rugăciuni speciale, prin exorcizare (suflă asupra apei în semnul crucii) şi prin invocarea Duhului Sfânt. Întreita afundare a pruncului în apa sfinţită din cristelniţă (însoţită de formula sacramentală „se botează robul lui Dumnezeu…”) arată că Sfânta Treime este temeiul credinţei ortodoxe, închipuind în acelaşi timp, cele trei zile cât a stat Domnul în mormânt; închipuie moartea pentru viaţa în păcat si îngroparea cu Hristos a celui ce se botează, iar prin scoaterea din apă se închipuie învierea împreună cu El, pentru viaţa cea nouă în Hristos.

Cununiile sunt obiecte de cult în formă de diademă (coroană) împărătească. Preotul încununează cu ele pe miri la slujba cununiei.

Praporii sau prapurii sunt nişte bucăţi de pânză aproximativ de un metru lungime şi 60 cm lăţime sau şi mai mari  fixate pe un suport de lemn, o prăjină în formă de T, care are în vârf o cruce, pe aceasta pânză se pictează chipuri sfinte: Mântuitorul, sfinţi îngeri, Botezul Domnului, icoana hramului bisericii. Praporii se poartă în fruntea unui cortegiu de înmormântare si la diverse procesiuni, simbolizând steagul lui Hristos în jurul căruia se strângeau credincioşii spre a fi apărat în lupta împotriva păcatului, a duşmanilor văzuţi si nevăzuţi; semnifică şi biruinţa lui Hristos împotriva morţii. Originea prapurului este legată de steagul cu cruce care a călăuzit pe Constantin cel Mare în lupta împotriva lui Maxenţiu, după ce avusese un vis în care i s-a arătat proiectat pe cer semnul crucii şi a auzit un glas ce-i poruncea: „Prin acest semn vei învinge!”.

Epitaful sau Sfântul Aer se foloseşte o singură dată pe an, la slujba Vecerniei din Vinerea Patimilor, când Epitaful este scos în procesiune din Sfântul Altar şi aşezat în mijlocul bisericii pe o masă, şi apoi la slujba Prohodului din noaptea Vinerii Patimilor (Utrenia Sâmbetei celei Mari), când este purtat în procesiune în jurul bisericii şi apoi adus în biserică în Sf. Altar, unde este aşezat pe Sf. Masă şi acolo rămâne până la înălţarea Domnului, când este ridicat si pus la locul lui unde se păstrează în restul  anului. Epitaful închipuie trupul mort al Domnului amintind punerea lui în mormânt, iar ridicarea Epitafului de pe Sf. Masă, în Miercurea din ajunul înălţării, simbolizează înălţarea la cer a Mântuitorului.

 Preot Apreotesei loan