Sfinţii Îngeri

Biserica Ortodoxă ne învaţă că termenul de înger vine din grecescul “angelos”, sau din cuvântul ebraic “mal ak”, însemnând în limba română sol, vestitor, crainic, mesager, trimis. Această denumire nu exprimă natura anume a îngerilor, ci principala lor menire: aceea de a fi slujitorii lui Dumnezeu. De aceea, în Sfânta Scriptură se numesc uneori îngeri nu numai fiinţele curat duhovniceşte, ci şi anumiţi oameni, întrucât ei sunt înfăţişaţi ca trimişi ai lui Dumnezeu. Îngerii ocupă primul loc între creaturile aduse la existenţă de către Dumnezeu Tatăl.
Îngerii au fost creaţi din nimic de Dumnezeu, numai prin cugetarea Sa. În ceea ce priveşte timpul creaţiei îngerilor, revelaţia nu ne spune nimic precis, totuşi Sfânta Scriptură conţine suficiente temeiuri pentru stabilirea creării lor înainte de crearea lumii văzute. Că au fost creaţi înainte de om, rezultă din aceea că diavolul care se arată primilor oameni sub formă de şarpe, nu poate fi decât un duh căzut. În momentul căderii oamenilor, nu numai că existau duhurile, dar unele dintre ele nu mai erau moralmente în starea de la început. Îngerii existau şi înainte de ziua a patra, căci atunci “când s-au făcut stelele, ei lăudau pe Dumnezeu”(Iov 38,7).
După natura lor, îngerii sunt duhuri pure, adică imateriale şi necorporale, mult inferioare lui Dumnezeu, superioare omului dar mărginite şi nemuritoare. Simbolurile credinţei mărturisesc invizibilitatea îngerilor.

Cărţile liturgice şi ritualurile îi numesc “puteri cereşti, puteri fără trupuri”, care laudă pe Dumnezeu cu guri nemateriale, iar Sinodul al VII-lea ecumenic îi numeşte „Îngeri netru-peşti”. Ca spirite curate, îngerii sunt superiori oamenilor. Înţelepciunea lor este un ideal pentru înţelepciunea omenească iar prin puterea şi activitatea lor, îi întrec pe oameni. Sunt mai presus de oameni şi lipsiţi de orice pasiune trupească. Dacă îngerii sunt superiori oamenilor ca duhuri curate, ei sunt însă inferiori lui Dumnezeu, ca făpturi ale Acestuia.
Cules de Măriuţa Ionuţ
-Cateheză –