Tinerii în societate şi în Biserică

În lumea de astăzi este foarte important pentru oameni în general şi pentru tineri în special să reuşească în societate. Fără a cădea în prejudecata generalizării, modalităţile sau consecinţele acestei reuşite cu orice preţ sunt adesea lipsite de valenţe etice, în condiţiile în care viaţa în Hristos nu pare a fi apanajul celor tineri. Dar Biserica are rolul de a trezi societatea şi de a-i aminti că nu ea dă măsura tuturor lucrurilor. Și nu contează ce spun alţii, atâta vreme cât noi ştim ce zice Hristos. În acest context, cunoaşterea, trăirea şi practicarea valorilor creştine devin condiţie a unei vieţi echilibrate, în împăcare cu sine, cu semenii şi cu Dumnezeu. Pentru aceasta, tinerii trebuie să înţeleagă corect libertatea proprie, să respecte libertatea celorlalţi şi să-şi asume responsabilitatea pentru faptele lor. Tinereţea este un timp în care omul trebuie să aleagă, să ia decizii, ştiind că toţi tinerii au vocaţia sfinţeniei. Dar pentru a ne putea pune speranţa în tineri, trebuie mai întâi să investim în ei. Tinerii aşteaptă să nu-i judecăm şi să-i înţelegem chiar dacă ei înşişi, la vârsta asta, nu se înţeleg. Ei trebuie trataţi ca parteneri ai mântuirii în Biserică, pentru că nu ne mântuim singuri, dar nici la grămadă.

Dincolo de prejudecăţile conform cărora religia ţine de trecut, ortodoxia nu este doar un mod de a gândi, ci e un mod de a trăi întâlnirea cu Dumnezeu prin schimbarea vieţii. Biserica trebuie să ajute generaţiile tinere să-şi pună întrebări asupra sensului existenţei şi să le ofere răspunsuri autentice la întrebările fundamentale ale vieţii întrucât tânărul are nevoie să-şi găsească punctele de reper în viaţa duhovnicească. Tinerii aşteaptă să vadă în Biserică modele autentice de viaţă, nu un spaţiu al legilor şi al interdicţiilor. Biserica Ortodoxă este o Biserică vie, în care se produce o permanentă întinerire în Duhul Sfânt, iar Dumnezeu se adresează fiecăruia într-un mod personal. De aceea, tinerii au nevoie de participare la viaţa efectivă a Bisericii, nu de superficialitate sau de o relaţie contabilicească cu Dumnezeu.

Mihai Parfeni