Troiţa de pe drumuşor

”Omul sfințește locul!”
Omul, această creaţie dumnezeiască, această fiinţă înzestrată cu capacitate de gândire, vorbire şi inteligenţă mare, reuşeşte, atunci când pune suflet, să transforme locul în care trăieşte în colţ de rai!
La jumătatea veacului al XX-lea exista în localitatea Săvineşti un ”drumuşor” paralel cu şoseaua naţională şi drumul principal comunal care făcea legatura între haţaşul din jos (haţaşul mare) şi haţaşul din sus. Haţaşul era un drum de ţară unde se adunau vitele din sat spre a merge la păscut pe islazul comunal din satul Dumbrava Deal, pe unde se transportau cereale din câmp spre sat, făcând legătura dintre vatra satului şi terenul agricol de dincolo de calea ferată până sub deal, Deleni, Izvoare, Călimani şi Troiţă.
Acest ”drumuşor” avea 2-3 metri lăţime, era nepietruit şi permitea trecerea unei singure căruţe. De o parte şi de alta a ”drumuşorului” erau puţine case (Boaru, Şendrea, Trenchea, Trif, Radu, Cojocaru, Muraru, Bofan, Rusu, Paisa) şi trei fântâni. Astăzi, ”drumuşorul” a devenit strada Grădinarilor, este foarte populat, are reţea de gaze, apă, electricitate, telefon şi construcţii moderne. Dar, omul se îngrijeşte nu numai de partea materială ci şi de partea sufletească.
Astfel, au apărut mai multe locuri de rugăciune în faţa caselor. Unul dintre ele este situat la numărul 20 şi aparţine familiei Podaru Mirodora (o nelipsită credincioasă de la slujbele bisericeşti ale parohiei Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril).
Povestea troiţei a început într-o zi în care Minodora a plecat în Piatra Neamţ pentru a face cumpărături pentru sărbătoarea morţilor (Moşii de vară). În piaţă a găsit o vânzătoare de tablouri religioase şi atenţia i-a fost atrasă de o pânză pictată cu Domnul Nostru Iisus Hristos, pe care ar fi dorit să o cumpere, dar nu avea bani suficienţi. În acel moment şi-a dat seama că, de fapt, nu ea a ales icoana ci icoana a fost pictată pentru a fi pusă în interiorul unei Sfinte Troiţe a cărei construcţie trebuie să şi-o asume, poruncă pe care o primise într-un vis… După acest gând, vânzătoarea i-a dat icoana la un preţ mai mic.
A arătat pânza pictată preotului Petru Munteanu iar Sfinţia sa i-a dat binecuvântarea pentru a construi Troiţa, recomandându-l pe meşterul Victor Roibu pentru aceasta. Şi vânzătoarea de icoane i-a recomandat un sculptor în lemn din satul Gârcina, care i-a arătat un proiect al construcţiei şi i-a dat o cruce de lemn cu trupul Domnului nostru Iisus Hristos răstignit.
În anul 2007 locul este sfinţit de părintele Munteanu şi începe construcţia. Pe plafon este pictată Marea Judecată, în interior se aşează Sfânta Masă având Crucea în centru şi, în zidul mesei, un pomelnic cu toţi ctitorii troiţei (rude, prieteni, vecini), alături de smirnă, tămâie şi mir.
Forma troiţei este hexagonală, pe latura din faţă fiind intrarea, iar pe celelalte feţe câte două icoane ale Sfinţilor Apostoli şi candele. Pe faţada mesei este o placă de marmură pe care meşterul Nicolaie din Roznov a inscripţionat un mesaj credincioşilor: ”Această lucrare s-a înălţat ca binecuvântare, cu voia Tatălui Ceresc, cu harul lui Iisus Hristos şi Domnul, de a binevoi ca pecetluiţi să fim pe vecie”. Părintele Munteanu a sfinţit Troiţa cu hramul Sfânta Treime chiar înaintea finisării construcţiei.
Prăznuirea se face anual, participând mulţi credincioşi din Săvineşti. Minodora Podaru şi fiul său întreţin cu evlavie Sfânta Troiţă. I s-a îndeplinit astfel visul în care Domnul i-a dat poruncă sfântă :
„Părtaşi la înălţarea acestui sfânt lăcaş
Spre închinare ca binecuvântare,
Mărturisesc Dumnezeiască arătare a Sfintei Treimi
În vedenie (vis), mie, o păcătoasă fiică a Tinei,
Grăindu-mi aşa asupra mea:
Pe această piatră se va zidi Biserica mea!
Şi nimeni nu o va clătina
În veci şi de-a pururea!
Aleluia! Amin! Amin!”
(Minodora Podaru)
A demonstrat astfel că nu e nevoie de o stare materială extraordinară pentru a face un lucru iubit de Dumnezeu, ci doar de gânduri bune şi o inimă mare, ajutorul Domnului simţindu-se la fiecare pas.
Bianca Savin şi prof. Vasile Sandu