La centrul social – educativ ”Popasul Iubirii Milostive” care aparține Parohiei ”Sfinții Voievozi” – Săvinești, din Protopopiatul Roznov, județul Neamț, a avut loc o nouă întâlnire, un nou popas sufletesc în cadrul proiectului intitulat ”Cartea Vie”.
În mijlocul tinerilor voluntari, a copiilor asistați de centru, dar și a părinților, au fost invitați doamna Elena Pleșca – psiholog și președintele Colegiului Psihologilor – filiala Neamț și domnul Vasile Pleșca – proiectant și colecționar de artă.
Tema abordată, în cadrul acestui eveniment, este puntea de legătură între perioada copilăriei și vârsta adultă și anume: preadolescența și adolescența. Este etapa vieții care se situează de la vârsta de 11-13 ani la 18-20 de ani.