Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Nicon din Pecerska (11 decembrie)

Aduceţi-vă aminte de cei legaţi ca şi cum aţi fi cu dânşii legaţi, a poruncit Sfântul Apostol Pavel, care era legat întru Domnul. Supunându-ne aceluia să facem pomenire aici şi de minunile fericitului Nicon, întru care Domnul pe faţă S-a arătat, scoţând pe cei din obezi cu vitejie.
Acest fericit Nicon era de neam mare din cetatea Kievului şi, mergând în mănăstirea Pecerska, s-a robit singur pe sine cu totul întru ascultarea lui Hristos şi s-a făcut monah iscusit. Iar după aceea, venind răucredincioşii polovţi – o sectă necreştină şi răscolnică – a fost robit de aceia, în aceeaşi vreme când era legat şi Sfântul Evstratie al Pecerskăi şi l-au dus din mănăstire în ţara lor, unde era ţinut ferecat. Dar cineva din cetatea Kievului, fiind iubitor de Hristos, a mers acolo să răscumpere pe cei robiţi. Fericitul Nicon nu se îngrijea de aceea, iar acel iubitor de Hristos socotea că pentru aceasta nu se îngrijeşte, fiindcă are în cetatea Kievului rudeniile sale bogate, prin care voieşte să fie răscumpărat. Deci, acel iubitor de Hristos răscumpărând pe mulţi, s-a întors şi le-a spus rudelor despre fericitul Nicon.
Rudeniile, auzind, au mers cu multă avere să-l răscumpere, dar fericitul Nicon a zis către dânşii: „Nicidecum să nu risipiţi averea voastră în deşert, căci de-ar fi voit Domnul să mă aibă slobod, nu m-ar fi dat în mâinile acestor nelegiuiţi, pentru că Acela singur este puternic a da în robie pe cei pe care voieşte;
iar noi dacă am luat cele bune din mâna Domnului, oare cele rele să nu le suferim?” Iar rudeniile l-au ocărit şi, nerăscumpărându-l s-au dus cu toată averea înapoi. Atunci cel ce robise pe fericitul cum şi ceilalţi polovţi, văzând că se lipsesc de dorirea lor, au început cu nemilostivire a munci pe robul lui Dumnezeu. Deci fericitul a fost muncit de dânşii trei ani, în toate zilele, fiind legat, având mâinile şi picioarele ferecate, pe foc aruncat, cu cuţitele tăiat, de foame şi de sete sfîrşindu-se uneori o zi, alteori două şi chiar trei, negustând nimic; vara la soare se ardea, iar iarna pe zăpadă şi în ger se arunca.
Acestea toate i le făceau neîndumnezeiţii polovţi, ca să se răscumpere. Dar fericitul Nicon mulţumea lui Dumnezeu pentru toate şi se ruga Lui neîncetat. Iar către muncitorii lui grăia: „Hristos mă va izbăvi în dar din mâinile voastre – căci acum şi înştiinţare am luat, fiindcă mi s-a arătat fratele meu Evstratie – pe care voi l-aţi vândut iudeilor spre răstignire, pentru care aceia se vor osândi ca şi părinţii lor, care au zis: Sângele lui asupra noastră şi asupra fiilor noştri. Iar voi, ticăloşii, munciţi veţi fi ca şi Iuda, cel ce a vândut pe Domnul; iar mie, celui ce mi s-a arătat astfel, mi-a zis că a treia zi am să fiu în mănăstire, cu rugăciunile sfinţilor părinţi Antonie şi Teodosie şi ale celorlalţi cuvioşi ai Pecerskăi”.
Auzind acestea, polovţul care îl lovise, socotea că o să fugă; pentru aceea i-a tăiat pulpele ca să nu scape şi pe lângă acestea îl străjuia cu tărie. Dar iată că a treia zi în ceasul al şaselea, şezând toţi împrejur cu arme, fără de veste fericitul legat s-a făcut nevăzut; numai străjerii au auzit un glas, zicând: Lăudaţi pe Domnul din ceruri. Şi astfel a fost dus sfântul în chip nevăzut în biserica Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu de la Pecerska, în vremea când se începuse dumnezeiasca Liturghie şi se cântau fericirile. Îndată toţi fraţii, adunându-se, întrebau cum a venit aici? Iar el voia mai întîi să tăinuiască acea minune. Dar, văzându-l toţi că era legat cu fiare grele pe dânsul, cu ranele netămăduite pe tot trupul şi încă curgând sânge din tăietura pulpelor, în tot chipul l-au silit să le spună adevărul. Drept aceea, chiar nevrând, mai pe urmă le-a arătat ceea ce se făcuse şi nu-i lăsa să scoată fiarele de pe mâinile şi din picioarele lui.
Egumenul a zis: „Frate, de-ar fi voit Domnul ca în nevoia aceasta să te aibă, nu te-ar fi scos din robie, deci acum să te supui voii noastre”. Şi astfel, scoţîndu-i fiarele, le-a lăsat pentru trebuinţa altarului. Iar după câteva zile, făcându-se pace cu polovţii, a venit în Kiev acel polovţian care avusese în robie pe fericitul Nicon şi a intrat în mănăstrirea Pecerska, unde văzând pe fericitul său rob, Nicon, l-a recunoscut şi a spus toate despre dânsul cu de-amănuntul egumenului şi fraţilor şi nu s-a mai întors înapoi. Ci, umilindu-se, s-a botezat şi s-a călugărit, cu ceilalţi polovţi de neamul său cu care venise în Kiev şi cu care şi-a sfîrşit viaţa întru pocăinţă în mănăstirea Pecerska, slujind robului său, adică fericitului Nicon.
Multe alte prea minunate fapte a săvîrşit acest fericit sfânt bărbat Nicon din care pomenim acestea: „Când era în robie fericitul, oarecând, robiţii ceilalţi se îmbolnăviseră de foame şi de supărare, încât erau aproape de moarte. Atunci fericitul, fiind cu dânşii în legături, le-a poruncit ca din bucatele păgâneşti nimic să nu guste, iar cu rugăciunea sa pe toţi i-a adus la sănătate şi i-a scăpat din legături în chip nevăzut.
Iarăşi, în aceeaşi robie fiind sfântul, oarecând s-a îmbolnăvit păgânul care-l robise pe el şi când era să moară, a poruncit femeilor sale şi copiilor, ca pe robitul Nicon să-l răstignească deasupra mormântului său. Iar fericitul Nicon, văzând cu duhul înainte pocăinţa lui cea mai de pe urmă, s-a rugat pentru dânsul şi l-a tămăduit. Astfel şi pe sine s-a tămăduit de moartea cea groaznică şi pe acela, nu numai de cea trupească, ci şi de cea sufletească. Acest fericit Nicon se mai numeşte slabul, căci i-a curs sângele şi s-a uscat astfel, încât se puteau spune pentru el cuvintele lui David: Uscatu-s-a ca un vas de lut virtutea mea. Şi iarăşi: Oasele mele ca uscăciunea s-au făcut. Pentru aceasta şi noi mirându-ne de minunata putere a lui, nu de cea trupească, ci de cea sufletească şi de cea a puterilor cereşti celor fără de trupuri, să zicem ca Apostolul: Avem această comoară în vase de lut.
Arzând cu focul dragostei lui Dumnezeu, legatul Nicon, cu minune fiind slobozit, s-a luminat prin fapte bune, cu dumnezeiască plăcere. Apoi s-a eliberat şi din legăturile trupeşti. Iar pentru slăbiciunea care vestejeşte pe om în viaţa aceasta, a luat după moarte nestricăciunea cea nevestejită a trupului său, care până acum se odihneşte în peşteră. Însă cu duhul a intrat în moştenirea cea nestricată şi nevestejită păstrată în ceruri pentru dânsul, lângă izvoarele vieţii veşnice şi a luat cununa slavei cereşti, cu care, prin rugăciunile cuviosului plăcut al lui Dumnezeu, să ne învrednicim şi noi a fi încununaţi de Împăratul slavei
Hristos Dumnezeu, Căruia se cuvine slava, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul, bunul şi de viaţă făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

111