„Omul care este vindecat de Dumnezeu, devine o vindecare și-o rugăciune pentru toți ceilalți”

Tămăduirii femeii gârbove – Rugăciunea înseamnă convorbire, comuniune cu Dumnezeu și cu semenii – Omul care este vindecat de Dumnezeu, care a devenit o rugăciune, devine o vindecare și-o rugăciune pentru toți ceilalți

„Vindecarea femeii gârbove ne descoperă înțelesul adânc al ridicării naturii umane păcătoase pe care Hristos o eliberează din robia demonilor și a neputințelor. Din această lucrare minunată a Domnului Hristos, înțelegem că Dumnezeu lucrează când dorește El și cum dorește El, modul Lui de lucrare fiind unul înțelept și pedagogic. Chiar dacă întârzie să răspundă la cerea omului, ori răspunde într-un mod diferit decât așteptăm noi, Dumnezeu lucrează totdeauna pentru mântuirea oamenilor.” Părintele Patriarh Daniel

Galerii Foto

„Omul care se roagă este un om fericit, iar rugăciunea să fie o rugăciune de recunoștință”

Credincioșii prezenţi duminică, 10 decembrie 2017, la Biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, s-au bucurat de slujba Sfintei Liturghii oficiată de părintele paroh Petru Munteanu.

În Duminica a 27-a după Rusalii, a Tămăduirii femeii gârbove, credincioșii au fost îndemnaţi să se apropie de marea sărbătoare a Nașterii Domnului Iisus Hristos prin rugăciune: „Omul care se roagă este un om fericit, iar rugăciunea să fie o rugăciune de recunoștință”.

În predica rostită în cadrul Sfintei Liturghii, părintele Petru Munteanu a vorbit despre vindecarea miraculoasă pe care Mântuitorul Iisus Hristos a săvârşit-o asupra femeii gârbove, arătând felul în care această pericopă îi pregăteşte duhovniceşte pe credincioşi pentru întâmpinarea praznicului Nașterii Domnului.

Postul Darurilor – Cel mai mare dar, Darul Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos

„Fiecare zi din Postul Nașterii Domnului, fiecare sărbătoare, Sfânta Liturghie care se săvârșește în duminici și sărbători, ca toți sfinții prăznuiți, dealtfel, în această perioadă, ne ajută să-nțelegem Postul Nașterii Domnului și sărbătoarea Nașterii Domnului. Pentru că, așa cum spune Biserica noastră, Postul Nașterii Domnului este Postul Darurilor. Este numit așa, deoarece acest Post al Nașterii Domnului ne oferă cel mai mare dar, Darul Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos.

Așa cum mărturisim la Crez, S-a întrupat pentru noi și pentru a noastră Mântuire… Pentru ca să ne ridice pe noi de pe pământ la Cer… Să ne descopere nouă Taina  Împărăției Cerurilor, rostul și sensul vieții noastre. Primim un răspuns în această perioadă la întrebările existențiale ale vieții: De ce trăim? Și care este rostul nostru pe acest pământ? Înțelegem că Postul Nașterii Domnului este Postul Darurilor. De aceea intrăm și suntem însoțiți în acest Post al Darurilor de Sfinți dăruitori, care ne învață ce înseamnă milostenia, încrederea în ajutorul lui Dumnezeu. Ei ne arată ce este rugăciunea sau care este rostul rugăciunii. Împreună cu Sfânta Evanghelie de astăzi.

Sfinții dăruitori ne arată ce este rugăciunea sau care este rostul rugăciunii

Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi că într-o cetate era o femeie bolnavă, gârbovă. Ea nu se putea ridica să privească în sus, ci mergea foarte plecată spre pământ. Coloana ei vertebrală era foarte aplecată. Femeie care, deși era atât de bolnavă, nu înceta să meargă să se roage la Templu, la sinagogă, la Biserică. Era perseverentă în rugăciunea ei către Dumnezeu.

Dacă ar fi să ne întrebăm, cu toții, pentru ce se ruga ea sau ce rugăciuni rostea această femeie, desigur, cu toții am găsi în mare parte un răspuns logic într-un fel. Se ruga pentru sănătatea ei, pentru că, dacă ești bolnav și neputincios, ești o povară pentru cei din casă. Desigur că, te rogi pentru sănătate. Sau sunt unii chiar atât de bolnavi încât se roagă ca Dumnezeu să le dăruiască sfârșit creștinesc, să nu mai fie o greutate pentru cei din casa lor. Femeia aceasta bolnavă, gârbovă de 18 ani, bătea drumul către Sfânta Biserică, sinagoga de atunci, locul de adunare al credincioșilor”.

Starea rugăciunii este starea de bine, de iubire, de iertare, de pace

În continuarea omiliei, părintele a explicat diferența dintre simplul fapt de a citi rugăciuni și a te ruga: „Poți citi rugăciuni continuu să stai să le rostești cu voce tare continuu, lecturând multe rugăciuni, dar să nu devii tu o rugăciune. Există o diferență între starea rugăciunii și cititul rugăciunii. Adică, poți să citești multe rugăciuni și după ce ai terminat de citit rugăciunile să fii nervos și supărat… Să te cerți chiar cu cei din casă, să nu suporți binele sau realizările celorlalți, bucuria sau bunătatea lor. Lecturând sau rostind rugăciuni poți să fii răzbunător și certăreț, să ai o stare de supărare continuă, care nu definește starea rugăciunii.

Deci, citind rugăciunile, rugăciunea te învață să parcurgi pașii către starea rugăciunii, iar starea rugăciunii este starea de bine, de iubire, de iertare, de pace pe care ți-o dă îmbrățișarea lui Dumnezeu doar în starea de rugăciune. Femeia aceasta, ispitită de diavol, ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi, fiind încercată trupește, adică  diavolul a tulburat ființa interioară, luând drumul cu perseverență și încredere în ajutorul lui Dumnezeu către sinagogă a început să devină o rugăciune. Și starea ei de rugăciune, l-a chemat pe Mântuitorul Iisus Hristos la sinagogă.

Omul care se roagă și devine rugăciune, trăiește cu Dumnezeu și-n Dumnezeu

Mântuitorul Iisus Hristos s-a dus la sinagoga aceea pentru ea, pentru că omul care se roagă și devine rugăciune, trăiește cu Dumnezeu și-n Dumnezeu. Și vine Hristos la tine. Se coboară Sfântul din icoană. Viața ta devine o pace și o liniște. Femeia începuse să se roage pentru sănătatea ei, pentru cei din casă. Iar încetul cu încetul și-a schimbat rugăciunea rostită într-o rugăciune trăită, zicând:

”Doamne, mai dă-mi zile ca să-i ajut pe cei de lângă mine, mai dă-mi putere ca să fiu mângâiere pentru ceilalți. Îți mulțumesc pentru tot ce am și sunt… Am copii și nepoți. Ajută-mă să pot să-i țin în brațe, să le vorbesc de iubirea Ta, să fiu iubirea Ta Doamne. Ajută-mă să pot să-i ajut pe ei, să le vorbesc despre Tine”. Devenise o rugăciune, un izvor de iubire, un izvor de pace, un izvor de fericire. Doar omul care trăiește rugăciunea este fericit în orice stare a vieții lui.”

Doar omul care trăiește rugăciunea este fericit în orice stare a vieții lui

Rugăciunea femeii gârbove, de a fi sănătoasă pentru a-i putea ajuta și pe ceilalți să le fie un sprijin la greu, este un exemplu pentru noi, toți. Accentuând acest aspect, părintele Munteanu a evidențiat următoarele.

„Ne spune Sfânta Evanghelie că Mântuitorul Iisus Hristos a fost chemat de această femeie gârbovă, care a devenit o stare de rugăciune și a dezlegat-o de neputința trupului ei. Mântuitorul I-a-mplinit rugăciunea de a-i ajuta pe cei din casă, de a fi un sprijin și-un suport pentru alții. Noi, de fapt, ca oameni, ne definim prin atitudinea noastră față de celălalt. Noi suntem ființe sociale chemate la comuniune. Noi trăim rostul și sensul vieții noastre când devenim un suport sau un  ajutor pentru celălalt.

Omul este creat să fie în comuniune, adică să fie împreună cu celălalt. Nu există om izolat, singur și sănătos sufletește, inclusiv pustnicii și călugării care se retrag, ei nu se retrag să se izoleze, ci se retrag în rugăciune pentru ca să fie mai mult împreună cu credincioșii, să se roage pentru ei. În Biserica noastră nu există izolare, ci o retragere pentru ca apoi să fie o mai mare comuniune. O retragere în rugăciune pentru toți și toate, pentru ca apoi să împărtășești bucuria aceasta cu cei pentru care te-ai rugat, de care nu te-ai despărțit și nu te vei despărți niciodată. Deci, noi suntem creați ca să fim împreună și să trăim împreună în această stare sensibilă pe care rugăciunea ne-o dăruiește, stare care ne vindecă pe noi de înstrăinare de semeni și de uitare de Dumnezeu.

Oamenii se definesc prin atitudinea lor față de celălalt – Suntem ființe sociale chemate la comuniune

Ne spune Sfânta Evanghelie că Mântuitorul a vindecat-o pe această femeie și ea, vindecată fiind, a început să vindece și pe alții. Pentru că omul care este vindecat de Dumnezeu, care a devenit o rugăciune, devine o vindecare și-o rugăciune pentru toți ceilalți. S-a dus la casa ei, a dat slavă lui Dumnezeu și toți cei din casă au început să se vindece fiecare în felul lui de neputința lui duhovnicească, pentru că ea a trăit vindecarea, mărturisind pe vindecătorul ei, Iisus Hristos.”

Omul care este vindecat de Dumnezeu, care a devenit o rugăciune, devine o vindecare și-o rugăciune pentru toți ceilalți

În încheiere, părintele Petru Munteanu a spus faptul că: „Rugăm dar ca milostivul Dumnezeu să ne ajute să luăm starea frumoasă a rugăciunii care ne dă fericire și binecuvântare. Să înțelegem că omul care se roagă este un om fericit… Iar rugăciunea să fie o rugăciune de recunoștință. Cuvântul Euharistie în limba greacă înseamnă mulțumire, omul care este recunoscător în viața lui, care mulțumește lui Dumnezeu, omul care călătorește cu recunoștința este un om fericit. Îndemnăm pe credincioși, pe cei care sunt în drumul vieții lor cu Bunul Dumnezeu, să-și facă timp de popasul duhovnicesc care este Taina Sfintei Spovedanii.

Și apoi, luând drumul cu Hristos, colindătorul Cerului, să cultivăm starea aceasta a sărbătorii în casa noastră. Pentru că altfel, așa cum am spus, suntem în pericolul de a ne pierde sărbătoarea… De a ne rătăci prin mall-uri, de a umbla bezmetici și disperați… Căutând să cumpărăm ceva care ne-ar face fericiți… Uitând că fericirea este starea omului care se roagă și mulțumește lui Dumnezeu. Și când îl ai pe Dumnezeu, ce-ți mai lipsește? De aceea, să luăm drumul stării de rugăciune, drumul vindecării de gârbovenie”.

Rugăciunea înseamnă convorbire, comuniune cu Dumnezeu și cu semenii

Pentru orice creștin, rugăciunea înseamnă convorbire, comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii. Ne rugăm pentru noi, pentru familia noastră, pentru prietenii noştri… Chiar și pentru duşmanii noştri. Cerem de la Dumnezeu anumite binefaceri sau mulțumim pentru cele primite. Însă, cei mai mulţi dintre noi suntem victimele unei societăţi care ne încleştează în ritmul infernal al activităţilor cotidiene, părând că nu mai este loc de rugăciune…

Cu cât este mai puternică credinţa, cu atât este mai puternică şi nevoia sa de rugăciune. Dar în societatea de astăzi constatăm o slăbire a credinţei. Prin urmare şi un fel de indiferenţă faţă de rugăciune. Poate că noţiunea de societate secularizată nu indică, totuşi, o societate total necredincioasă. Ea o societate în care majoritatea membrilor nu mai practică rugăciunea decât foarte rar, în momente excepţionale.

Rugăciunea este o minune ce face minuni

„Pentru cel care doreşte să-şi menţină vigoarea credinţei prin rugăciune se pune, astăzi, o dublă problemă: aceea de a-şi apăra credinţa împotriva influenţelor nefaste a unui mediu slăbit în credinţă şi aceea de a apăra practica rugăciunii în cadrul unei societăţi care a pierdut în mare parte uzul rugăciunii. În timp ce omul de odinioară găsea în mediul social un factor prin care îşi întărea credinţa şi practica rugăciunii, astăzi acest mediu este un factor de răcire, un factor împotriva căruia cel care vrea să-şi menţină credinţa şi rugăciunea trebuie să se apere.” – ne relatează Părintele Profesor Dumitru Stăniloae în lucrarea sa „Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt”.

Rugăciunea este o minune ce face minuni; Îl coboară pe Dumnezeu şi înalţă sufletul către El. Este o minune pe care o putem săvârşi şi de care ne putem împărtăşi zilnic, plecând genunchii trupului dar, mai ales, ai sufletului şi înălţând mintea noastră spre Domnul.

Brîndușa Dediu

Citiți și De unde dai Dumnezeu îți dă înapoi.